Dăncilă scapă de dosarul de înaltă trădare. DIICOT clasează cauza
alte articole
Procurorii DIICOT au decis să claseze dosarul deschis în urma plângerii lui Ludovic Orban, care o acuzase pe Viorica Dăncilă de înaltă trădare în legătură cu intenţia acesteia şi a lui Liviu Dragnea de a muta ambasada României din Israel. Potrivit DIICOT, "fapta nu există."
Reamintim că liderul PNL, Ludovic Orban, a depus pe 17 mai o plângere penală împotriva premierului Viorica Dăncilă. Orban a acuzat-o pe Dăncilă de înaltă trădare şi uzurparea funcţiei pe motiv că a făcut publice informaţii confidenţiale şi i-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis informaţii false cu privire la intenţia mutării Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.
Redăm comunicatul DIICOT:
"Urmare a interesului manifestat de către reprezentanţii mass-media cu privire la cauza penală ce are ca obiect sesizarea formulată de către d-nul Ludovic Orban împotriva d-nei Dăncilă Vasilică, prim-ministru al Guvernului României, Biroul de informare şi Relaţii Publice din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizat şi Terorism este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Prin ordonanţa din data de 27 septembrie 2018 procurorii DIICOT-Structura Centrală au dispus clasarea cauzei penale cu privire la săvârşirea infracţiunilor de înaltă trădare, prev. si ped. de art.398 C.p. rap. la art.394 lit.b C.p., de divulgare a secretului care periclitează securitatea naţională prev. şi ped de art.407 al.1 C.p., de uzurpare a funcţiei, prev. si ped. de art.300 C.p., de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, prev. si ped. de art.304 C.p. şi de prezentarea, cu rea-credinţă, de date inexacte Parlamentului sau Preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului său a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, prev. şi ped. de art.8 al.1 lit.b din Legea 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, întrucât faptele nu există."