Cum şi-a încheiat Dăncilă prezentarea bilanţului: cu dezacorduri memorabile

Viorica Dancila (Florin Chirila/Epoch Times)
Andrei Pricopie
23.07.2018

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a "comis-o" din nou, luni, la finalul prezentării bilanţului celor şase luni de când se află la Palatul Victoria.

"Acestea au fost pe scurt, bilanţul primelor şase luni de activitate ale Guvernului pe care îl conduc. Că cetăţenii români pot face acum comparaţia cu ceea ce am făcut şi ceea ce facem noi şi ceea ce au făcut celelalte formaţiuni politice care au fost.. a fost la guvernare.

Cu siguranţă mai sunt foarte multe lucruri de făcut şi le vom face aşa cum am promis în campania electorală, în ciuda tuturor obstacolelor care apar zi de zi tocmai pentru a ne împiedica să ducem la bun sfârşit ceea ce avem în programul de guvernare. Acesta a fost o prezentarea concentrată pe realizările economico-sociale şi pe investiţii", a declarat Viorica Dăncilă.

Reamintim că premierul s-a remarcat prin numeroase gafe, precum celebrul "he, he", "sunt prim-ministrul României şi nu pot accepta acest lucru" sau "orice om îi este frică de o plângere penală". Mai mult, Dăncilă a articulat involuntar numele unor înalt oficiali: Teodor "Meleşcanul" şi Corina "Creţul".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor