Cristina Neagu primeşte trofeul 'Cea mai bună handbalistă din lume în 2018'

Căpitanul echipei naţionale de handbal feminin a României, Cristina Neagu, a fost distinsă, luni, cu trofeul pentru cea mai bună jucătoare a lumii în anul 2018.
Jucătoarea română de handbal Cristina Neagu.
Jucătoarea română de handbal Cristina Neagu. (EHF EURO/facebook)

La Campionatul Mondial ce are loc în Japonia, în pauza meciului dintre echipele Japoniei şi RD Congo, din Grupa D, românca Cristina Neagu a primit din nou cel mai prestigios premiu din partea Federaţiei Internaţionale de Handbal, potrivit site-ului forului mondial.

Preşedintele IHF, egipteanul Hassan Moustafa, şi Kiyofumi Tamiaki, preşedintele Molten, partenerul oficial al IHF, i-au înmânat trofeul Cristinei Neagu, care a fost recompensată şi cu un cec de 10.000 de euro.

Cristina Neagu a mai cucerit acest trofeu şi în anii 2010, 2015 şi 2016, ediţia din 2018 fiind a patra victorie.

Interul stânga al naţionalei României şi al echipei CSM Bucureşti a reuşit anul trecut să câştige titlul de golgheteră al Ligii Campionilor, pentru a doua oară în carieră, cu 110 goluri. De asemenea, românca a fost nominalizată în echipa ideală a competiţiei, pentru a patra oară consecutiv, pe postul de inter stânga. Neagu a cucerit medalia de bronz cu CSM Bucureşti în cea mai importantă competiţie europeană intercluburi, câştigând titlul de campioană a României şi Cupa României cu CSMB, potrivit Agerpres.

Neagu a fost cea mai bună jucătoare a naţionalei României la EHF EURO 2018, competiţie găzduită de Franţa, în decembrie, conducând tricolorele în semifinalele competiţiei pentru a treia oară în istorie şi pentru prima oară după 2010. Neagu a ratat semifinala şi finala mică (România s-a clasat pe locul patru), din cauza unei accidentări grave, care a ţinut-o departe de teren până luna trecută.

Cristina Neagu a devenit cea mai bună marcatoare din istoria Campionatului European, cu 237 de goluri înscrise, depăşind jucătoare de legendă precum unguroaica Agnes Farkas şi germanca Grit Jurack.

În ianuarie, Cristina a fost aleasă cea mai bună jucătoare din Europa pentru anul 2018, într-o anchetă realizată pe pagina de Facebook a Federaţiei Europene de Handbal (EHF), la care au participat peste 10.000 de fani. Neagu şi-a adjudecat acest titlu pentru al doilea an consecutiv.

La titlul de cea mai bună handbalistă a lumii în 2018 au mai candidat: rusoaica Ana Viahireva, fraţuzoaica Amandine Leynaud, norvegiana Stine Oftedal şi franţuzoaica Estelle Nze Minko.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport