Craniile de cristal: un mister al antichităţii

Conform unor rapoarte istorice, “Craniul Destinului” a fost descoperit în 1927 de către exploratorul englez Fredrik A. Mitchell-Hedges printre ruinele maiaşe din Lubaantun, Belize. Sunt totuşi anumite păreri potrivit cărora, investigatorul ar fi adus piesa în 1943 la Casa de Licitaţii Sotheby din Londra.

Oricare ar fi situaţia, craniul de cristal este tăiat şi polizat atât de perfect, scoţând la iveală cea mai desăvârşită măiestrie şi constituie o operă de artă de valoare inestimabilă. Dacă este să ne fixăm asupra primei ipoteze, aceea care susţine originea maiaşă a craniului, atunci vom fi confruntaţi cu o serie de întrebări serioase.

Craniul Mitchell-Hedges este, într-un anume sens, o imposibilitate tehnică. Cu o greutate de cca. 4,5 kg această copie perfectă a unui craniu feminin sculptat în rocă de cristal are un grad de finisare imposibil de atins fără metodele relativ moderne, conform oamenilor de ştiinţă. Sunt implicate metode, care se crede că sunt necunoscute culturii Maya.

Craniul atrage atenţia prin unele detalii care sugerează faptul că acesta ar fi fost de mare importanţă — unii sunt de părere că ar avea chiar puteri vindecătoare. A fost prevăzut cu un maxilar detaşabil, care a fost găsit la câteva luni după dezgroparea craniului. Se crede că ambele piese provin din aceeaşi bucată de cuarţ.

De-a lungul anilor, acest craniu a atras specialişti din diverse discipline. Datorită calităţii sculpturii (depăşind pe departe aşteptările faţă de o piesă de vârsta sa) sunt păreri conform cărora acest specimen ar putea fi opera unor grupuri ezoterice din antichitate dotate cu puteri supranormale.

Craniul a fost supus mai multor tipuri de analiză. Unul dintre misterele neelucidate este legat de materialul din care a fost sculptat. Este uluitor faptul că acest specimen a fost sculptat din cristale de cuarţ cunoscute a avea gradul de duritate 7 pe scala Mohs*, fără a se apela la unelte moderne bazate pe substanţe dure precum rubinul sau diamantul.

Atunci ce unelte au fost folosite pentru sculptarea acestei enigme? Din studiile craniului efectuate în 1970 de Institutul Hewlett-Packard a rezultat faptul că acest craniu nu putea fi fabricat cu unelte metalice, deoarece nu există nici un fel de zgârieturi microscopice pe suprafaţa acestuia. În plus din studii s-a tras concluzia că ar fi putut fi polizat prin eroziune cu nisip timp de 300 de ani, pentru a atinge un astfel de grad ridicat de perfecţiune.

Au putut oare maiaşii plănui în mod conştient o astfel de lucrare, anticipând o aşteptare de 3 secole pentru a se vedea finisajul? Un demers atât de îndrăzneţ ar fi solicitat o concentrare de eforturi vizibilă abia peste câteva generaţii. Iar craniul Mitchell-Hedges nu este singurul de acest fel. 13 cranii de cristal au fost descoperite de-a lungul Mexicului şi al Americii de Sud, fiind dezgropate în apropierea aşezărilor maiaşe şi aztece.

Câteva cranii similare au fost găsite şi în diferite alte părţi ale lumii, dar materialul din care au fost construite nu este cuarţul. În Mongolia chiar s-a descoperit un întreg schelet din jad, de mărime puţin mai mică decât un schelet uman. Se estimează că ar fi fost făcut în jurul anilor 2200 — 3500 î.C.

Cine sunt oare cei care au sculptat atât de perfect aceste lucruri atât de stranii? Este oare opera unei civilizaţii avansate din punct de vedere tehnologic, ale cărei unelte şi metode aşteaptă încă a fi descoperite, sau este vorba de extratereştri? Bineînţeles că există şi voci care pun în dubiu autenticitatea multor astfel de vestigii, dar există ceva ce nu poate fi negat: fenomenul craniilor de cristal şi al altor vestigii similare va rămâne în continuare un subiect de interes pentru cercetători.

*scală de duritate a elementelor cuprinsă între 0 — 10 unităţi (talcul fiind considerat de duritate 0 şi diamantul 10)