Coreea de Nord ar putea efectua în curând un nou test nuclear, susţine Seul

Oficiali sud-coreeni au declarat că există semnale că Phenianul ar putea desfăşura în curând cel de-al cincilea test nuclear la complexul Punggye-ri.
Liderul nord-coreean Kim Jong-un.
Liderul nord-coreean Kim Jong-un. (Captură Foto)

Coreea de Nord va desfăşura probabil un nou test nuclear înainte de începutul lunii mai, în condiţiile în care activităţile la complexul de testare nucleară Punggye-ri, localizat în provincia nordică Hamgyong, s-au dublat cel puţin în ultimele zile, a declarat agenţia de ştiri Yonhap, citând oficiali sud-coreeni.

Posibilul test, al cincilea începând din 2006, are loc înaintea unei întâlniri a Partidului Muncitoresc din Coreea în luna mai. Seulul crede că Phenianul ar putea desfăşura un alt test nuclear înainte de această întâlnire, prima în 30 de ani.

“Comparativ cu luna trecută, frecvenţa mişcărilor forţei de muncă, a autovehiculelor şi echipamentelor a crescut recent de două până la trei ori” la complexul de testare nucleară Punggye-ri, a susţinut Yonhap, citând sursele guvernamentale. Nordul ar putea deplasa tehnicienii nucleari în vehicule prin tunelul complexului, au adăugat sursele.

“Oficialii [apropiaţi de această chestiune] au concluzionat că Phenianul se pregăteşte pentru cel de-al cincilea test nuclear şi că monitorizează îndeaproape situaţia”, au adăugat sursele.

“Dacă există semne de pregătiri ale unui test nuclear, atunci se pare că (pregătirile) sunt în etapele finale”, a susţinut una dintre surse, adăugând că mişcările înregistrate la complexul respectiv s-au intensificat la începutul acestei luni.

Coreea de Nord a susţinut anterior că a dezvoltat un focos nuclear miniaturizat. “Dacă Nordul desfăşoară al cincilea test nuclear, atunci ar putea anunţa (după test) că a testat cu succes un focos nuclear miniaturizat ce ar putea fi încărcat pe o rachetă balistică intercontinentală”, a precizat o altă sursă, conform Internaţional Business Times.

Phenianul a desfăşurat până acum trei teste nucleare la complexul Punggye-ri: unul în octombrie 2006, unul în mai 2009 şi ultimul în februarie 2013. Nordul a desfăşurat cel de-al patrulea test nuclear în ianuarie 2016, provocând reacţii de nemulţumire şi sancţiuni din partea Occidentului.

Coreea de Sud a monitorizat toate activităţile la complexul nuclear al Nordului de la testul din ianuarie. Coreea de Nord, care a încălcat multe sancţiuni impuse de către Consiliul de Securitate al ONU după primele trei teste nucleare, se confruntă în prezent cu sancţiuni mai dure după cel de-al patrulea test nuclear.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe