Comunismul se însoară cu Inteligenţa Artificială: China anunţă iniţiative glorioase

(Shutterstock)

Ministerul chinez pentru Ştiinţă şi Tehnologie a anunţat o nouă strategie ambiţioasă de accelerare a eforturilor de a deveni liderul lumii în toate formele de tehnologie.

Programul implică concentrarea atenţiei pe inteligenţa artificială în patru zone de cercetare şi dezvoltare. Pentru a impulsiona această dezvoltare, Ministerul a anunţat parteneriate cu patru dintre cele mai mari companii hi-tech din China – Baidu, Alibaba Group, Tencent Holdings şi iFlyTek – care au fost declarate “campioane naţionale în inteligenţă artificială (AI)” ca parte a “Echipei Naţionale pentru Inteligenţă Artificială”.

Fiecare dintre cele patru companii se vor concentra pe zone specifice:

- Baidu: şofat autonom;

- Alibaba: dezvoltarea de “creiere ale oraşelor”, soluţii AI pentru îmbunătăţirea vieţii urbane;

- Tencent: viziune computerizată pentru diagnostice medicale;

- iFlyTek: inteligenţă [artificială] de recunoaştere a vocii.

Reprezentanţii celor patru giganţi hi-tech s-au întâlnit cu oficiali ai Ministerului pentru Ştiinţă şi Tehnologie, potrivit declaraţiei publicate de acesta. Obiectivul întâlnirii a fost “demararea deplină a operaţiunilor privind planul de dezvoltare a unei Inteligenţe artificiale de generaţia a doua”, mişcare ce face parte dintr-un plan în 3 etape prezentat în luna iulie de Partidul Comunist Chinez. Partidul a precizat că obiectivul planului este de a transforma China într-un lider al tehnologiei globale până în anul 2030.

Preşedintele chinez Xi Jinping a discutat despre intensificarea integrării activelor tehnologice ale ţării, atât private cât şi publice, în timpul discursului pe care l-a susţinut în luna octombrie cu ocazia deschiderii celui de-al 19-lea Congres Naţional al Poporului.