Companie obscură chineză încearcă să cumpere 14% din Rosneft

Compania petrolieră rusă Rosneft.
Compania petrolieră rusă Rosneft. (DENIS SINYAKOV / AFP / Getty Images)

Când o companie privată chineză puţin cunoscută a anunţat în septembrie 2017 că va cumpăra 14% din acţiunile Rosneft, mulţi analişti s-au întrebat cum de s-a dezvoltat atât de mult o companie obscură specializată în comerţ cu combustibili încât să devină un jucător global major în sectorul fuziunilor şi achiziţiilor capabil să plătească aproximativ 9 miliarde de dolari pentru o parte din acţiunile gigantului petrolier rus, susţine oilprice.com.

Şase luni mai târziu, misterul ce învăluie CEFC China Energy nu numai că nu a fost fost elucidat, dar a devenit şi mai înceţoşat. O serie de rapoarte media au dezvăluit în ultima săptămână că directorul general al CEFC China Energy este investigat de autorităţile chineze şi că statul chinez a preluat conducerea companiei, întrucât urmăreşte să preia controlul asupra companiilor private şi a cheltuielilor lor.

Cu toate ştirile negative legate de CEFC China Energy care au apărut în ultimele câteva zile, unii analişti se întreabă acum dacă firma a căzut în dizgraţia autorităţilor chineze şi dacă achiziţionarea celor 14% dintre acţiunile Rosneft este în pericol.

Când a anunţat acordul de cumpărare a 14% dintre acţiunile gigantului petrolier rus de la Glencore şi Autoritatea pentru Investiţii a Qatarului (AIQ), CEFC China Energy a declarat că deţine investiţii în sectorul dezvoltării petroliere şi a gazului în Rusia, Asia Centrală, Europa de Est şi Centrală, Orientul Mijlociu şi Africa şi că deţine terminale de petrol şi gaz în Europa, inclusiv rafinării de petrol şi benzinării.

În 21 februarie 2018, Glencore a precizat că acordul privind Rosneft este “supus procedurilor obişnuite de aprobare şi urmează să fie finalizat în prima jumătate a anului 2018”.

La doar o săptămână după declaraţiile făcute de Glencore, au fost publicate rapoarte care au susţinut că autorităţile chineze îl investighează pe directorul executiv al CEFC China Energy, Ye Jianming, acesta fiind suspectat de comiterea unor infracţiuni economice.

CEFC a afirmat că acele rapoarte sunt “nefondate” şi “iresponsabile”. Purtătorul de cuvânt al Rosneft, Mihail Leontiev, a declarat pentru Reuters că investigaţia nu are legătură cu gigantul rus.

Totuşi, rapoartele privind investigarea lui Ye amintesc de decizia statului chinez de a prelua controlul asupra Anbang Insurance Group în luna februarie şi de a-l acuza pe preşedintele acesteia de fraudă şi abuz în funcţie.

La o zi după publicarea rapoartelor privind investigarea lui Ye, publicaţia chineză South China Morning Post a raportat că Beijingul preia controlul asupra managementului şi operaţiunilor zilnice ale CEFC China Energy, citând două surse care cunosc în mod direct problema.

Shanghai Guosheng Group, o agenţie de investiţii controlată de guvernul municipal din Shanghai, a preluat conducerea CEFC China Energy în cadrul unei campanii tot mai mari de suprimare a antreprenorilor privaţi, a susţinut South China Morning Post, adăugând că majoritatea achiziţiilor CEFC au fost finanţate de bănci de stat chineze, în special de Banca de Dezvoltare a Chinei, care creditează proiecte ce respectă politica de stat a Partidul Comunist Chinez.

CEFC China Energy a mai declarat că a eşuat să plătească capitalul înregistrat al unei firme mixte specializate în tranzacţii petroliere care ar fi fost creată cu ajutorul unei companii controlate de guvernul provinciei chineze Zhejiang, au precizat pentru Bloomberg persoane apropiate de această problemă.

Ca urmare a fluxului de rapoarte media privind problemele existente la CEFC China Energy, analişti pun sub semnul întrebării capabilitatea companiei de a încheia acordul cu Rosneft, din moment ce, aparent, firma chineză se află în vizorul unei campanii de suprimare a companiilor private. Săptămâna trecută, guvernul preşedintelui Xi Jinping a avertizat că niciun miliardar chinez, indiferent de relaţiile pe care le are, nu scapă de control şi investigaţii.

Comentând situaţia legată de CEFC China Energy, Li Li, director pe probleme de cercetare la compania ICIS China, a declarat pentru Bloomberg: “În prezent, mulţi oameni din industrie pun sub semnul întrebării nu numai capabilitatea de a finaliza acordul cu Rosneft, ci şi capabilitatea de a susţine operaţiuni normale”.

Nisha Gopalan de la Bloomberg Gadfly a declarat că, deşi acordul privind Rosneft probabil nu va fi anulat în totalitate, în cazul în care guvernul chinez va prelua controlul asupra CEFC, acest lucru ar putea oferi un pretext pentru a renegocia termenii financiari ai achiziţionării acţiunilor gigantului rus.

În timp ce China şi Rusia continuă să îşi dezvolte relaţiile în sectorul petrolier, guvernul comunist chinez ia măsuri pentru a restricţiona companiile private şi, probabil, pentru a obţine controlul direct asupra fuziunilor în străinătate realizate de companiile energetice chineze private.