Comisia Electorală Centrală a aprobat rezultatele finale ale alegerilor parlamentare din R. Moldova

Comisia Electorală Centrală din R. Moldova
Comisia Electorală Centrală din R. Moldova (facebook.md/cec)
Ştefan Sârbu
04.03.2019

Comisia Electorală Centrală (CEC) din Republica Moldova a aprobat duminică, 3 martie, rezultatele finale ale alegerilor parlamentare din 24 februarie şi cele ale referendumului consultativ.

Astfel, cele mai multe mandate de deputat în noul Parlament au fost obţinute de Partidul Socialiştilor - 35 (18 pe circumscripţia naţională şi 17 pe circumscripţiile uninominale), urmat de PD – 30 (13 pe circumscripţia naţională şi 17 pe cele uninominale), blocul ACUM – 26 (14 pe circumscripţia naţională şi 12 pe cele uninominale), Partidul Şor – 7 (5 pe circumscripţia naţională şi 2 pe cele uninominale), iar trei deputaţi vor fi independenţi.

Din numărul total al deputaţilor 25 sunt femei, iar 76 sunt bărbaţi. Datele vor fi trimise Curţii Constituţionale, care trebuie să confirme sau să infirme legalitatea scrutinului în termen de 5 zile după primirea actelor de la CEC.

Potrivit rezultatelor finale ale referendumului aprobate de CEC, la plebiscit a participat un număr suficient de alegători, iar în marea lor majoritate aceştia s-au pronunţat atât pentru micşorarea numărului de deputaţi de la 101 la 61, cât şi pentru posibilitatea de a retrage mandatele deputaţilor înainte de termen, dacă aceştia nu-şi îndeplinesc obligaţiile.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor