CM 2018. Germania, părăseşte turneul final după 0-2 cu Coreea de Sud (video)

"Am avut multe ocazii, dar n-am putut forţa golul. Echipa a pierdut mai mult decât un meci, a pierdut mult din ce am construit de ani de zile. Din 2006 noi am fost mereu în semifinale sau în finală" - selecţionerul Germaniei, Joachim Loew.
Germania - Coreea de Sud 0-2 (0-0), în ultimul meci din Grupa F a CM 2018.
Germania - Coreea de Sud 0-2 (0-0), în ultimul meci din Grupa F a CM 2018. (Getty Images)

Surpriză mare aseară la Kazan (Rusia), acolo unde a avut loc întâlnirea dintre selecţionatele Germaniei şi Coreei de Sud, meci din Grupa F a Cupei Mondiale de fotbal.

Jucătorii antrenaţi de Joachim Loew au reuşit performanţa negativă de a fi eliminaţi din cursa calificării de cea mai slabă echipă a grupei.

Partida a fost una destul de animată, cu ocazii de gol de o parte şi de altă a terenului, dar singurii care au marcat au fost asiaticii, aceştia producând surpriza serii în prelungirile partidei prin Kim Younggwon (90+3), respectiv Son Heungmin (90+6). Scor final 2-0 (0-0).

"În vestiar este o uriaşă dezamăgire, o tăcere de moarte. Felicitări adversarilor noştri, suedezii şi mexicanii.. Am avut multe ocazii, dar n-am putut forţa golul. Echipa a pierdut mai mult decât un meci, a pierdut mult din ce am construit de ani de zile. Din 2006 noi am fost mereu în semifinale sau în finală..Sunt primul care se întreabă ce lucruri n-au mers. Sigur că este responsabilitatea mea..sunt extrem de frustrat după acest meci." a mărturisit Loew pentru canalul german ZDF.

Campioana mondială en-titre părăseşte astfel competiţia de pe ultimul loc în grupă, cu o singură victorie, 2-1 cu Suedia, obţinută în prelungiri, şi două eşecuri 0-1 cu Mexic şi 0-2 cu Coreea de Sud.

De partea cealaltă, Shin Taeyong, selecţionerul Coreei de Sud, a afirmat că nu se aştepta la o victorie, dar acum este bucuros şi se simte foarte bine.

"Mă simt foarte bine, dar în acelaşi timp un pic contrariat. Ieri (marţi), spuneam că avem doar unu la sută şanse să câştigăm. Le-am spus jucătorilor mei că este un ultim efort pentru ei şi să lupte până la capăt... Germania este campioana en titre şi echipa numărul unu din clasamentul FIFA. M-am gândit la greşelile pe care le puteau face germanii, dar credeam că ne vor bate. Însă am gândit că putem adopta o strategie şi aşa am făcut", a spus Shin Taeyong.

În Grupa F, reprezentativele Suediei şi Mexicului s-au calificat în optimile CM 2018.

Au evoluat echipele:

Coreea de Sud: 23. Jo Hyeonwoo - 2. Lee Yong, 5. Yun Youngsun, 19. Kim Younggwon, 14. Hong Chul - 17. Lee Jaesung, 15. Jung Wooyoung, 20. Jang Hyunsoo, 18. Moon Seonmin (8. Ju Sejong, 69) - 13. Koo Jacheol (11. Hwang Heechan, 56; 22. Go Yohan, 79), 7. Son Heungmin (căpitan). Selecţioner: Shin Taeyong.
Rezerve neutilizate: 1. Kim Seunggyu, 21. Kim Jinhyeon - 4. Oh Bansuk, 3. Jung Seunghyun, 12. Kim Minwoo, 9. Kim Shinwook, 16. Ki Sungyueng, 10. Lee Seungwoo, 6. Park Jooho.

Germania: 1. Manuel Neuer (căpitan) - 18. Joshua Kimmich, 5. Mats Hummels, 15. Niklas Suele, 3. Jonas Hector (20. Julian Brandt, 78) - 6. Sami Khedira (23. Mario Gomez, 58), 8. Toni Kroos - 14. Leon Goretzka (13. Thomas Muller, 63), 10. Mesut Ozil, 11. Marco Reus - 9. Timo Werner. Selecţioner: Joachim Loew.
Rezerve neutilizate: 12. Kevin Trapp, 22. Mârc-André ter Stegen - 2. Marvin Plattenhardt, 4. Matthias Ginter, 16. Antonio Ruediger, 19. Sebastian Rudy, 21. Ilkay Gundogan, 7. Julian Draxler.

Arbitru: Mark Geiger (SUA); arbitri asistenţi: Joe Fletcher (Canada), Frank Anderson (SUA); arbitru de rezervă: Julio Bascunan (Chile); arbitru asistent de rezervă: Christian Schiemann (Chile)
Arbitru video: Danny Makkelie (Olanda); arbitri asistenţi video: Corey Rockwell (SUA), Tiago Martins (Portugalia), Artur Dias (Portugalia)
Cartonaşe galbene: Jung Wooyoung (9), Lee Jaesung (23), Moon Seonmin (48), Son Heungmin (65).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport