Cioloş respinge populismul: Avem nevoie de o guvernare cu bun simţ

România are nevoie de o guvernare profesionistă dar, pe lângă profesionalism este nevoie, în primul rând, de bun simţ, a atras atenţia premierul Dacian Cioloş.
Dacian Cioloş
Dacian Cioloş (JEAN-CHRISTOPHE VERHAEGEN / AFP / Getty Images)

Platforma România 100 se structurează pe câteva principii şi valori care ar trebui să stea la baza oricărui program de guvernare, a afirmat, miercuri, în cadrul unui eveniment organizat de Uniunea Salvaţi România, premierul Dacian Cioloş.

Lupta anticorupţie înseamnă şi o schimbare a mentalităţii

"Eu nu mă gândesc la lupta anticorupţie doar cea din sistemul judiciar, care trebuie sprijinită în continuare, eu mă gândesc la ea ca şi atitudine, atitudine civică şi interes profesional. (...) Nu văd cum putem avea o dezvoltare economică bazându-ne pe un anumit comportament, pe mica înţelegere, pe dat ceva că altfel nu merge. La fel în relaţia dintre cetăţean şi funcţionar. Şi nu văd cum putem construi o clasă politică responsabilă atâta vreme cât la nivelul mentalităţii ne bazăm pe un astfel de comportament. Nu e vorba doar de sistemul juridic care îşi face treaba bine şi care trebuie consolidat, ci de o schimbare a mentalităţii.

De aceea, în strategia anticorupţie vorbesc de o clasă politică responsabilă pentru că sper, şi sunt optimist când văd listele unor partide, să avem un Parlament reînnoit în care să avem şi oameni de afaceri şi oameni care vin din ONG-uri, să vină din mai multe domenii în Parlament şi să urmărească interesul general. Să îşi folosească experienţa acumulată în interes general, în interesul societăţii. Şi aici e vorba de o schimbare. Cineva poate să aibă un CV care să arate bine, dar important este pentru ce se duce în Parlament", a declarat Dacian Cioloş.

O guvernare cu bun simţ

"Avem nevoie de o guvernare cu bun simţ. Putem avea o guvernare profesionistă, dar pe lângă profesionalism este nevoie şi de bun simţ. Sunt lucruri pe care chiar nu e nevoie să le pui în proceduri şi să dai tot felul de proceduri scrise. Oamenii îmi cer să le pun pe hârtie să le dau în scris lucruri care sunt de bun simţ, n-ar trebui să le dea primul ministru în scris lucruri care ţin de profesionalismul administraţiei.

Tot de bun simţ mi se pare să faci propuneri legislative care să ţină de realitate şi să fie coerente şi să ţină cont una de alta. Nu văd cum poţi să guvernezi cu bun simţ şi în acelaşi timp populist, sunt două noţiuni care se exclud.", a explicat premierul.

Eliminarea sărăciei

"O Românie fără sărăcie, pentru că avem acest flagel care e concentrat în anumite zone, din păcate, vedem că se structurează în anumite zone din ţară şi mai ales în anumite clase sociale şi aici avem nevoie de o politică de integrare socială şi nu de asistenţă perpetuu.

Aproape am ajuns să credem că anumite clase sociale sunt condamnate la sărăcie şi că trebuie să compensăm această condamnare cu asistenţa socială pare-se. Cred că asistenţa socială trebuie să fie un factor care să ducă la integrare socială, profesională şi la recâştigarea demnităţii", a punctat Dacian Cioloş.

Muncă cinstită şi competitivitate

"O Românie în care fiecare munceşte cinstit şi e plătit în mod cinstit şi onest, şi aici, aşa cum spunea şi Nicuşor Dan, trebuie să ne gândim că fiecare să poată munci cinstit oriunde în România nu doar în anumite zone sau în mediul urban sau în nord- vestul României. Avem nevoie de o gândire de dezvoltare economică care să ţină cont de realitatea de pe teren.

Avem nevoie de o Românie competitivă care să ţină cont de lucrul acesta, de potenţialul în care putem investi pentru reindustrializare, dar cu o inteligenţă bazată pe resursele pe care le avem, nu doar resurse naturale, ci şi inteligenţa pe care o avem, capacitatea de a inova", a afirmat şeful Executivului.

Educaţie şi sănătate

"O Românie educată şi sănătoasă, pentru că nu văd cum putem avea o dezvoltare economică structurată fără un sistem de educaţie puternic şi un sistem de sănătate în care oamenii să aibă încredere. Un sistem de educaţie puternică înseamnă a învăţa tinerii şi copiii să înveţe şi nu a le umple creierul cu tot felul de noţiuni şi idei fixe.

Cred că a debloca energiile creative pe care le avem în România înseamnă, în primul rând, a găsi profesori şi a lăsa spaţiu de exprimare profesorilor care stimulează capacitatea de învăţare şi creativitatea tinerilor. Mai e nevoie şi de accesul la educaţie, sărăcia îl restrânge. Am început câteva programe", a mai precizat Dacian Cioloş.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne