Liderul interimar PSD, Marcel Ciolacu, a reacţionat după ce trei colegi de-ai săi au plecat din partid chiar înainte de votul pe moţiunea de cenzură.
"Foarte ruşinoasă plecarea fiecăruia dintre ei. Dar cea mai ruşinoasă dintre toate mi s-a părut a domnului Breaz. Îmi aduc aminte un episod cu dânsul în biroul domnului Dragnea, cum se milogea şi îl ruga frumos să mai fie măcar o lună ministru... al Învăţământului sau Culturii, ca să poată să mai fie, conform legii, încă o dată rector", a declarat Marcel Ciolacu.
"Nu vor fi pierderi spectaculoase", a adăugat şeful PSD.
Reamintim că doi deputaţi şi un senator au demisionat din PSD exact înainte de votul pentru moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban. Este vorba despre Daniel Breaz, Luminiţa Jivan şi Emilia Meiroşu. Detalii aici.
Ce mesaj de "adio" a transmis Daniel Breaz
"Prezentul (...) mi-a înfăţişat un PSD slab, incoerent, fără strop de logică în decizii. Un leadership haotic şi distanţat de reprezentarea intereselor cetăţenilor şi a celor care au crezut în acest partid. Nu se mai gândeşte pe termen mediu şi lung, ci doar de azi pe mâine şi într-o paradigmă a supravieţuirii personale. S-a renunţat la proiecte pentru folosul societăţii şi s-au pus pe masă calcule ale puterii – un semn al disperării care au îndepărtat partidul de idealuri şi obiective înalte.
Toate acestea m-au determinat să închei parcursul politic alături de partidul în care am crezut că pot aduce plus valoare în societate. Din păcate, PSD în formula actuală are vocaţia de a ajunge un partid insignifiant pe scena politică. Lipsit de mentalitatea învingătorului şi cu acute semne de victimizare, cultura organizaţională actuală a privat partidul de elementul esenţial pentru o construcţie sănătoasă: încrederea. Iar această realitate o vedem nu numai noi, cei care am crezut în PSD, ci şi votanţii noştri. Cum să mai aibă, la rândul lor, încredere în noi?
Nu mai pot să accept să fac parte dintr-un partid lipsit de identitate, fără principiile în care am crezut şi distanţat, considerabil, de binele societăţii. Partidul are nevoie de un suflu nou, de direcţie, de strategii coerente nu de stratageme gândite în afara forurilor statutare. Iar acestea nu vor prinde contur cu leadershipul actual".