Ciclism: A fost lansat proiectul Riders Club

(PASCAL POCHARD CASABIANCA / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
02.04.2013

Un proiect ambiţios dedicat tuturor cicliştilor din România - Riders Club - a fost lansat marţi la Bucureşti. Este vorba despre o comunitate şi un circuit naţional pentru competiţii de mountain bike, ce începe în luna aprilie şi se termină în luna octombrie 2013.

Cătălin Mocuţa, preşedintele societăţii Media Production Group (MPG), a precizat că ne aflăm în faţa unui proiect ambiţios care doreşte să participe la petrecerea utilă a timpului liber şi la promovarea sportului pentru întărirea sănătăţii. "Este un proiect pentru pasionaţii de ciclism, urmărind petrecerea utilă a timpului liber. Dorim să sprijinim sportul pentru sănătate şi o viaţă echilibrată. Sunt în total 15 competiţii organizate în tot anul, în întreaga Românie. Un element interesant este diferenţierea pe nivele de competenţă şi performanţă. Este o scară valorică de la 1 la 4, unde 4 reprezintă nivelul începătorilor, iar 1 este al celor care se antrenează în fiecare zi, pentru obţinerea performanţelor", a spus Cătălin Mocuţa.

Vasile Selejan, secretar general al Federaţiei Române de Ciclism, a salutat "organizarea acestui circuit care o să fie susţinut de federaţia de specialitate. Din punctul meu de vedere, este bine să extindem aceste competiţii şi pentru întrecerile de şosea. Sunt aproape 2 milioane de oameni care merg cu bicicleta în România".

"Riders Club este un proiect ambiţios pe care îl percep ca o garanţie a unor evenimente frumoase, organizate la standarde înalte de calitate. Suntem bucuroşi să facem parte dintr-un proiect inovativ", a spus la rândul său Dan Muraru, director Giant România, societate specializată pe producţia de biciclete.

Răzvan Jugănaru, campion naţional la ciclocros şi mountain bike maraton, partener tehnic al Riders Club, a menţionat: "Din marea masă a cicliştilor se vor alege sportivii de performanţă. Începem circuitul pe 13 aprilie cu un circuit mai uşor, variat, la Pădurea Băneasa. Pe data de 28 aprilie este a doua cursă în Pădurea Pantelimon Cernica".

Al treilea eveniment este programat la 25 mai la Moara Vlăsiei, iar circuitul se va termina pe data de 25 octombrie, la Izvorani.

Programul şi detalii despre circuit se găsesc la adresa de internet http:()www.ridersclub.ro, unde fiecare concurent îşi poate deschide o pagină proprie în care sunt gestionate toate informaţiile legate de performanţele sale obţinute în curse.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor