China blochează din nou Wikipedia

Guvernul chinez a blocat din nou accesul cetăţenilor săi la Wikipedia, cea mai mare enciclopedie online gratuită din lume.
Situl Wikipedia
Situl Wikipedia (Aeya/iStock)

Pentru un timp, regimul comunist chinez a blocat doar versiunea chineză a website-ului, dar acum toate versiunile au suferit aceeaşi soartă.

Timp de peste un deceniu, China obişnuia să blocheze ocazional anumite părţi sau chiar întregul website cu speranţa că prin această măsură îşi va putea împiedica propriii cetăţeni să afle informaţii considerate sensibile de către guvernul chinez – informaţii legate de Masacrul din Piaţa Tiananmen din 1989, persecuţia Falun Gong, invazia Tibetului sau despre nivelul de trai din alte ţări democratice occidentale care nu încalcă drepturile omului.

Se crede că motivul din spatele blocării actuale este faptul că Wikipedia şi-a schimbat protocolul de Internet din http în https, ceea ce îngreunează sarcina Marelui Firewall al Chinei de a filtra pagini şi informaţii specifice. Din cauza acestui lucru, guvernul a decis să blocheze din nou întregul website, conform International Business Times.

În cadrul summitului Leadership Energy Summit Asia 2015, fondatorul Wikipedia, Jimmy Wales, a declarat: “Ei nu mai sunt capabili să filtreze anumite pagini. Aşadar, trebuie să aleagă între a filtra întregul Wikipedia sau nimic... Aşadar, ne confruntăm cu o diplomaţie puţin mai dură decât a trebuit să o facem în trecut.”

China a blocat prima dată website-ul în iunie 2004 timp de 19 zile, în perioada celei de-a 15-a aniversări a masacrului din Piaţa Tiananmen. Blocările ulterioare au avut loc în septembrie 2004 şi octombrie 2005. Dar, pe parcursul următorilor câţiva ani, anumite pagini au fost deblocate treptat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe