Chiar şi Vaticanul este în război. Papa: Pastorii acuzaţi sunt precum Isus în Vinerea Mare

Papa Francisc
Papa Francisc (Andreas Solaro/AFP/Getty Images)

Episcopii care sunt acuzaţi ar trebui să rămână tăcuţi precum Isus în Vinerea Mare, când mulţimile de oameni au cerut răstignirea sa, a afirmat marţi Papa Francisc.

La predica de marţi, 18 septembrie 2018, în capela Casei Sf. Marta din Vatican, Papa a afirmat că atunci când oamenii l-au insultat pe Isus în Vinerea Mare şi au cerut răstingnirea, “el a rămas tăcut pentru că a avut compasiune pentru acei oameni înşelaţi de cei aflaţi la putere”.

“El a fost tăcut. El s-a rugat”, a precizat Papa Francisc.

“Păstorul, în momentele grele, în momentele în care se dezlănţuie diavolul, când păstorul este acuzat - dar acuzat de Marele Acuzator prin atât de mulţi oameni - păstorul suferă, îşi dă viaţa şi se roagă”, a afirmat Papa.

Predica de marţi este cea de-a patra în ultimele două săptămâni, în care Papa a deplâns acţiunea celor care îi acuză pe episcopi, comparându-i cu diavolul, “Marele Acuzator”.

Săptămâna trecută, Papa Francisc l-a comparat pe arhiepiscopul Carlo Maria Vigano cu Satana, Marele Acuzator, după ce Vigano a publicat un document de 11 pagini ce conţinea acuzaţii la adresa modului eronat în care prelaţi de rang înalt, inclusiv suveranul Pontif, au gestionat cazul cardinalului Theodore McCarrick, acuzat de comiterea de abuzuri sexuale.

Vigano a afirmat că i-a spus Papei Francisc în 2013 despre acuzaţiile de abuzuri sexuale lansate împotriva proeminentului cardinal, adăugând că suveranul pontif nu a luat nicio măsură. Iar acum, arhiepiscopul Vigano, în vârstă de 77 de ani, cere demisia lui Francisc.

“În acest moment extrem de dramatic pentru Biserica universală, el trebuie să îşi recunoască greşelile şi, respectând principiul proclamat al toleranţei zero, Papa Francisc trebuie să fie primul care să dea un bun exemplu cardinalilor şi episcopilor care au muşamalizat abuzurile comise de McCarrick şi să demisioneze împreună cu toţi aceştia”, potrivit unei declaraţii făcute de Vigano.

În aceste vremuri “se pare că Marele Acuzator a fost dezlănţuit şi vrea să le facă rău episcopilor”, a precizat Papa.

“Este adevărat, suntem cu toţii păcătoşi, noi episcopii”, a afirmat el, dar Marele Acuzator “urmăreşte să dezvăluie păcatele astfel încât ele să poate fi văzute, să scandalizeze oamenii”.

Referirea Papei de marţi la tăcerea lui Isus în faţa acuzatorilor săi reflectă propria opţiune a pontifului de a refuza să discute cu reporterii care doresc să afle dacă acuzaţiile sunt reale.

Când a fost întrebat direct în legătură cu acuzaţiile făcute de Vigano, Papa Francisc a evitat întrebările reporterilor, inclusiv atunci când a aflat despre abuzurile comise de McCarrick, spunându-le reporterilor să citească raportul şi să evalueze personal credibilitatea acestuia.

De atunci, câţiva episcopi au criticat strategia “fără comentarii” a Papei cu privire la mass media, insistând că acuzaţiile sunt foarte grave şi că Francisc are obligaţia de a clarifica faptele cu scopul de a asigura “responsabilitatea” la care el însuşi a făcut apel.