CFR Marfă a raportat în primul semestru o creştere uşoară a pierderii brute la 80,5 milioane lei

(photos.com)

CFR Marfă a raportat în primul semestru o creştere uşoară a pierderii brute la 80,5 milioane lei, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile unei scăderi a veniturilor, potrivit datelor transmise de companie.

"Rezultatul brut al primului semestru al anului 2012 a fost de -80.550 mii lei faţă de -79.173 mii lei cât a fost pierderea înregistrată în perioada similară a anului trecut", au precizat reprezentanţii CFR Marfă.

Compania a luat o serie de măsuri pentru limitarea pierderilor pe primele şase luni, printre care şi reducerea numărului de locomotive şi vagoane din parcul de exploatare, prin corelarea acestuia cu nivelul prestaţiei.

De asemenea, locomotivele şi vagoanele pentru care nu există cerere de transport au fost introduse în conservare, scăzând astfel cheltuielile cu întreţinerea acestora.

În acelaşi timp, compania a redus activitatea de manevră, cu efect în reducerea cheltuielilor cu motorină şi cu întreţinerea materialului rulant aferent acestei activităţi.

În intervalul ianuarie-iunie, CFR Marfă a avut venituri de 478,2 milioane lei, în scădere comparativ cu primul semestru al anului anterior de 547,7 milioane lei.

În schimb, cheltuielile din aceiaşi perioadă s-au diminuat, de la 626.952.000 lei în primul semestru 2011 la 558.816.000 lei în semestru I al anului în curs.

"Nivelul veniturilor din activitatea de bază realizate în semestrul întâi fost influentat atât de condiţiile meteo nefavorabile din luna februarie, de ploile abundente din luna mai care au determinat trecerea pe furnizarea energiei din surse hidro in detrimentul energiei obţinută din arderea cărbunilor (de aici o reducere a transporturilor de cărbune realizate de CFR Marfă), dar şi de condiţiile economice care arată că România a intrat în recesiune tehnica, după ce a înregistrat scăderi timp de doua trimestre consecutive (conform INS), şi care afectează clienţii CFR Marfă", potrivit CFR Marfă.

Astfel, volumul de mărfuri transportate de companie în primele şase luni a fost de 14,8 milioane tone, sub nivelul de 17,5 milioane tone din primul semestru 2011.

Cea mai mare cantitate de mărfă transportată a fost reprezentată de cărbuni, respectiv peste 9 milioane tone, însă în scădere faţă de perioada anterioară de referinţă când CFR Marfă a transportat 10,8 milioane tone de cărbune.

Pe de altă parte, s-au înregistrat creşteri în volum pentru minereuri, zgura şi cenuşă, respectiv 500.000 tone în S1 2012 faţă de 376.580 în S1 2011, şi la lemn şi articole din lemn (exclusiv mobilă) - 625.242 tone în primele şase luni faţă de 488.620 tone în aceeaşi perioadă a anului trecut.

De asemenea, compania a făcut investiţii în primul semestru de peste nouă milioane lei, la jumătate din valoarea bugetată în acelaşi interval al anului trecut, respectiv 18,8 milioane lei.

Cea mai mare parte a fondurilor a fost utilizată pentru modernizarea de locomotive.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Economie