Cele mai frumoase plaje de pe litoralul românesc

Plaja Mamaia
Plaja Mamaia (Facebook)

Discutam într-un articol anterior despre cele mai frumoase şi liniştite plaje de pe litoralul românesc. Aici apa mării este limpede, plajele sunt curate şi libere, puţin populate, cu locuri încă sălbatice, neatinse de mâna omului, astfel că puteţi savura în voie peisajul şi veţi avea parte de intimitatea dorită.

La polul opus, avem în România şi staţiuni cu plajele moderne, aglomerate şi cu atmosferă vibrantă atât pe timp de zi, cât şi la lumina lunii.

Cele mai frumoase plaje de pe litoralul românesc. Mamaia

Mamaia este cea mai renumită staţiune de pe Litoralul Românesc. Situată la nord de Constanţa între Marea Neagră şi Lacul Siutghiol, este staţiunea de pe litoral cu cea mai mare capacitate de cazare. Mamaia este o staţiune cu o dezvoltare foarte dinamică, în fiecare an turiştii s-au obişnuit cu faptul că Staţiunea Mamaia îi întâmpină cu ceva nou – palmieri, Aqua Magic, fântâni arteziene, Telegondolă etc.

Mamaia este unică prin lăţimea foarte mare a plajei şi lungimea de peste 8 km. Plaja are nisip fin, iar intrarea în apă este foarte lină. În mare parte, plaja este concesionată şi este amenajată cu şezlonguri şi umbrele – contra cost, însă sunt şi porţiuni mari de plajă unde se poate sta fără plată. Plaja din partea de sud la intrarea în Constanţa este mai îngustă şi mai pietroasă, cea din centru este lată, aglomerată şi este zona unde se organizează cele mai multe evenimente pe plajă. Plaja din partea de nord a staţiunii este cea mai bine amenajată şi are nisipul cel mai bun.

Din loc în loc pe plajă sunt instalate puncte de salvamar. Salvamarii sunt bine pregătiţi şi veghează zilnic între orele 08.00 – 20.00.

Cele mai frumoase plaje de pe litoralul românesc. Neptun

Alături de Mamaia, Neptun este cel mai aglomerat loc de pe litoralul românesc, rămânând una dintre cele mai apreciate zone de la Marea Neagră. Staţiunea se adresează turiştilor de toate vârstele. Oamenii se pot bucura atât de concerte şi evenimente incendiare, cât şi de tratamente naturale pentru anumite afecţiuni. Teatrul de vară, parcul de distracţii, scurtele croaziere pe mare, nisipul fin şi numeroasele posibilităţi de agrement transformă staţiunea într-una dintre cele mai atractive destinaţii de vacanţă.

Punctul forte al staţiunii îl reprezintă Plaja “La Steaguri” care este una dintre cele mai bine amenajate plaje de pe litoral concurând cu succes cu plajele din Staţiunea Mamaia. Aici, în fiecare zi, se fac plecări cu barca pe mare (turul largului mării). Plaja din Neptun este continuată de cea din Jupiter în sud şi cu cea din Olimp în Nord dar fără a comunica cu cea din Olimp de care este despărţită de o zonă care aparţine Guvernului în care se află cele mai scumpe vile din România, fiind vorba de vilele care au aparţinut protocolului de stat (foste ale regimului Ceauşescu).

Plaja staţiunii Neptun are o lăţime medie (30-100 m ) cu un nisip bun, apa curată şi multe posibilităţi de agrement şi servicii diverse.

Este una dintre cele mai luxoase staţiuni de pe litoralul românesc. Plaja este acoperită în cea mai mare parte de şezlonguri şi umbrele – contra cost, rar se mai găseşte un loc pentru cei cu cearceafuri. Neptun-Olimp este o staţiune foarte schimbătoare pentru că este construită pe golfuleţele dintre mare şi lacul Neptun. Aşezarea hotelurilor este deci atipică. Staţiunea este de nivelul Mamaiei – adică preţuri mari, dar şi calitate pe măsură, cel puţin la restaurante şi în cluburi.

Cele mai frumoase plaje de pe litoralul românesc. Venus

Situată la 3-20 m deasupra nivelului Mării Negre, la 3 km distanţă de Mangalia şi 41 km de Constanţa, staţiunea Venus este o destinaţie ideală atât pentru relaxare şi distracţie, cât şi pentru tratament. Staţiunea beneficiază de o plajă naturală mare (extinsă pe circa 1,2 km lungime, între staţiunile Venus şi Saturn şi 200 m lăţime), cu nisip fin, pentru helioterapie şi talazoterapie, unde apar şi izvoarele minerale sulfuroase hipotermale, captate sub formă de duşuri. Pentru doritorii de distracţii şi relaxare staţiunea oferă: restaurante, baruri, cluburi şi discoteci, un parc de distracţii, piscine, magazine, cinematograf, terenuri de sport, parc de distracţii etc. În sudul staţiunii există un pavilion special amenajat pentru împachetări cu nămol sapropelic şi băi sulfuroase, cât şi o importantă crescătorie de cai de rasă.

Cele mai frumoase plaje de pe litoralul românesc. Saturn

Pe lângă posibilităţile de agrement, punctul forte al staţiunii Saturn îl reprezintă existenţa izvoarelor mezotermale sulfuroase şi a nămolului cu valoare terapeutică, utilizate în tratarea afecţiunilor ginecologice şi cele ale aparatului locomotor.

Plaja se întinde între plaja din Mangalia şi cea din Venus. Zona sudica a plajei (spre Mangalia) este dantelată de numeroase golfuleţe create artificial, cu acces în mare relativ lejer, dar cu lăţimi ale plajei mai mici. Partea dinspre nord (spre Venus) are o lungime de aproximativ 2 km şi o lăţime de 100 – 150 metri. Pe toată lungimea plajei intrarea în apă este lină.

Saturn mai dispune de două sate de vacanţă, Dunărea şi Delta, un camping, restaurante, baruri, numeroase piscine, grădini de vară, terenuri de sport (minigolf, tenis), cinematograf în aer liber, parc de distracţii, discoteci, baruri de zi şi de noapte, oferind de asemenea posibilitatea de a practica sporturi nautice şi echitaţie. Pentru cei pasionaţi de excursii, traseele turistice vor include mai întâi vechiul Callatis, apoi un tur al celorlalte staţiuni, precum şi regiunile mai apropiate din podişul dobrogean.

Cele mai frumoase plaje de pe litoralul românesc. Eforie Nord

Eforie Nord, este situată între Agigea la nord (5 Km) şi Eforie Sud la sud (2 km) şi la circa 12 km de Constanţa. Se poate ajunge fie cu trenul existând linia Constanţa – Mangalia care este circulată permanent, fie cu mijloacele rutiere de transport în comun, din care există o mare varietate de prestatori care oferă servicii de transport de diferite genuri şi calităţi.

Eforie Nord este staţiune balneoclimaterică permanentă cunoscută pentru bazele de tratament balnear şi este o staţiune de vacanţă foarte populară, unul din motivele care determină acest lucru fiind preţurile rezonabile la serviciile turistice.

Plaja staţiunii atinge cam 3-4 km lungime şi lăţime de 20-100 m., mărginită în partea de nord a staţiunii de o faleză înaltă, loc de promenadă binecunoscut în această staţiune.

Plaja staţiunii Eforie Nord prezintă următoarele diferenţieri de-a lungul ei: plaja din partea de sud, spre Eforie Sud, este porţiunea cea mai bună din staţiune fiind mai mare, cu accesul foarte uşor aici neexistând faleză şi având spaţii de agrement numeroase, cea din centru şi nordul staţiunii este mai îngustă, aglomerată iar accesul se face de pe o faleză înaltă pe scări.

Cele mai frumoase plaje de pe litoralul românesc. Costineşti

Cunoscută de toată lumea drept staţiunea tineretului sau capitala vacanţelor estivale, Staţiunea Costineşti se află la 31 km sud de Constanta, pe malul Mării Negre şi se învecinează la sud cu comuna 23 August, la nord cu comuna Tuzla, iar la est cu Marea Neagră.

Plaja staţiunii Costineşti are două caracteristici: cea din partea de sud lată şi încăpătoare dar şi foarte aglomerată, cu intrarea în apă puţin pietroasă (zona obelisc, BTT) şi partea din Nord (spre Epavă ) o plajă îngustă, mărginită de o faleză nu foarte înaltă dar având un nisip fin şi apă curată.

Pentru cei ce doresc sporturi pe apă, există Lacul Costineşti întins pe 7 hectare, pe care vă puteţi plimba cu barca sau hidrobicicleta. Acest lac este unul special, fiind singurul care nu se alimentează din subteran.

sursa: romanianmonasteries.org

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură