Ce vrea să facă Cioloş pentru românii din diaspora

Românii din diaspora reprezintă o adevărată forţă economică cu un potenţial investiţional de zeci de miliarde de euro, susţine Dacian Cioloş.
Dacian Cioloş
Dacian Cioloş (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Prezent la dezbaterea "Diaspora românească - vector de dezvoltare", organizată marţi la Palatul Cotroceni, premierul Dacian Cioloş a declarat că are în vedere încurajarea revenirii în ţară a românilor din străinătate care îşi doresc acest lucru, sau stimularea legăturilor culturale, de afaceri şi ştiinţifice pentru cei care preferă să rămână în afară, potrivit Agerpres.

"Diaspora românească este, în momentul de faţă, o forţă economică, după migraţia masivă, mai ales în pregătirea integrării României în UE şi după aderare, când mulţi români au beneficiat de acest drept la liberă circulaţie a persoanelor şi a lucrătorilor.

Diaspora românească reprezintă un capital pe mai multe planuri. Dacă e să ne uităm la partea economică, remitenţele anuale sunt de circa 1,5 miliarde de euro, dar potenţialul economic şi investiţional al diasporei româneşti putem să-l cifrăm chiar la zeci de miliarde de euro", a declarat Dacian Cioloş.

În opinia premierului, românii care sunt plecaţi din ţară ezită să se întoarcă atât din cauza nivelului salarizării, cât şi din cauza calităţii unor servicii publice din România, având în vedere că mulţi dintre cei plecaţi au acumulat deja capital financiar, intelectual, profesional suficient ca să poată să se descurce şi acasă.

"S-au obişnuit cu un anumit standard al serviciilor publice din afară la nivel de educaţie, de sănătate, de calitatea administraţiei publice şi îşi doresc, dacă se întorc şi decid să-şi investească capitalul pe care îl au, inclusiv cel uman, personal, să fie siguri că pot să-şi asigure un viitor decent şi pentru copii", a adăugat Dacian Cioloş.

Şeful Executivului este de părere că românii din diaspora şi cei din ţară aşteaptă o reformă a statului.

"Măsurile pe care le avem în vedere, dincolo de programele de reformă pe care le-am lansat pentru anumite servicii publice, pentru a întări legătura cu diaspora sunt pentru a crea reţele profesionale, (...) să dezvoltăm structuri care au fost create la o anumită scală pe care să le reorganizăm pe o dimensiune mai mare, dar şi să lansăm noi platforme de informare mai ales pentru a facilita accesarea fondurilor europene, întărirea investiţiilor sau la anumite servicii publice, (...) măsuri de integrare şi reinserţie profesională pentru cei care doresc să se întoarcă acasă", a explicat Dacian Cioloş.

Totodată, premierul a punctat faptul că, în domeniul cercetării, se vor continua programele care vizează parteneriatele între unităţi din străinătate şi cele din România. Se are în vedere totodată crearea unei agenţii pentru investiţii şi promovare comercială în cadrul Ministerului Economiei şi al Mediului de Afaceri, care va avea ca obiectiv stimularea implicării românilor din diaspora în parteneriate economice atât pentru investiţii din ţară, cât şi pentru stimularea investiţiilor româneşti din străinătate.

Potrivit premierului, un domeniu de unde România ar avea de câştigat prin stimularea diasporei ar fi dezvoltarea satelor, motiv pentru care se intenţionează definirea unor instrumente în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală prin folosirea fondurilor europene pentru a stimula întoarcerea românilor în ţară şi pentru ca aceştia să investească în agricultură.

De asemenea, se are în vedere continuarea şi dezvoltarea programului de burse pentru românii din diaspora, prin burse pentru formare şi de cercetare.

"Pentru românii care decid să rămână în afară avem în vedere şi o ameliorare a serviciilor administrative consulare", a adăugat Cioloş.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne