Cazul Şova, poveste fără sfârşit. Liberalii vor contesta la CCR reluarea votului

Alina Gorghiu
Alina Gorghiu (Epoch Times România)

Nemulţumiţi de reluarea votului în cazul Şova, liberalii au decis să se adreseze din nou Curţii Constituţionale, a anunţat miercuri, în mod oficial, şefa PNL Alina Gorghiu, care afirmă că această situaţie reprezintă un indicator că statul este încă prizonier sub PSD şi Victor Ponta.

"Între 2005 şi 2015, au existat curente dominante: unul care a încercat să subordoneze justiţia, altul care a încercat să o discrediteze. Niciunul nu a reuşit pe deplin. Am intrat într-o etapă nouă. Au dispărut din funcţii publice cei care au încercat să controleze actul de justiţie, dar cei care îşi doresc un statut privilegiat faţă de cetăţeni încă sunt la putere. Ultima verigă în lanţul trofic al tranziţiei. Vor dispărea şi ei, natural, de pe scena politică, doar că încă nu realizează, refuză evoluţia şi rămân blocaţi în era pesedismului de aur.

Cazul Şova e un indicator că statul, sub PSD şi Victor Ponta, este încă prizonier. Votul de ieri precum şi interpretarea primului sunt doar episoade, nu finalul. PNL va contesta la Curtea Constituţională reluarea votului, la fel cum a procedat şi în prima fază când deşi a existat un vot majoritar pentru acceptarea cererilor justiţiei, interpretarea puterii a sfidat Constituţia, aritmetica şi decenţa", a precizat Alina Gorghiu.

Şefa PNL consideră inacceptabil şi extrem de nedrept faptul că formaţiunea pe care o reprezintă este culpabilizată, de fiecare dată, pentru ceea ce face PSD, "aşa cum încearcă unii să promoveze, cu scopul de a crea senzaţia unui mixt de imoralitate, între toţi actorii politici."

Reamintim că Dan Şova a scăpat marţi de arest, în urma unui vot secret cu bile, rezultatul fiind foarte strâns. 72 de senatori au votat împotriva cererii DNA de încuviinţare preventivă a lui Şova, 66 au fost pentru, în timp ce 2 voturi au fost anulate. De la şedinţa de ieri au absentat, 11 senatori PNL, al căror vot ar fi putut inclină balanţa în favoarea arestării fostului partener de avocatură al premierului Ponta.

"Dincolo de lamentările PNL referitoare la votul prin care senatorii l-au făcut scăpat pe Şova de DNA, realitatea din teren spune că de la vot au lipsit 11 parlamentari PNL şi doi de la partidul lui Geoană, senatori care, dacă ar fi fost prezenţi, ar fi întors votul din Senat, în cazul Şova. Cum este improbabil ca 11 senatori să se fi îmbolnăvit toţi, deodată, este clar că s-a produs o înţelegere pe sub masă, un blat, pentru a fi salvat Şova. Degeaba se văicăreşte acum Alina Gorghiu", a acuzat PMP în cadrul unui comunicat de presă.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne