Cătălin Ivan se pune bine cu Năstase. L-a angajat pe mezinul fostului premier

Conferinţă de presă la sediul PSD susţinută de Cătălin Ivan, purtător de cuvânt
Conferinţă de presă la sediul PSD susţinută de Cătălin Ivan, purtător de cuvânt (Epoch Times România)

Aspirant la şefia PSD, europarlamentarul Cătălin Ivan l-a angajat ca asistent la biroul său din Bruxelles pe nimeni altul decât Mihnea Năstase, unul dintre cei doi feciori ai fostului lider PSD, Adrian Năstase.

Potrivit stiripesurse.ro, mezinul familie Năstase a fost angajat recent pe postul de asistent la biroul eurodeputatului PSD Cătălin Ivan.

”Pe Mihnea l-am cunoscut la Parlamentul European, unde a avut colaborări cu colegi din delegaţia europarlamentarilor PSD. Când s-a eliberat un loc la mine în echipă l-am chemat să lucrăm împreună. Am avut mai multe discuţii cu Mihnea, iar în urma acestora am decis să-l angajez. Este un tânăr foarte pregătit, cu foarte mult bun simţ şi dornic de muncă. Evident că a contat şi faptul că-l cunosc pe tatăl său, dar nu a fost decisiv acest fapt în alegerea mea. Mihnea se va ocupa în echipa mea de activitatea în Comisia de relaţii externe şi de relaţia UE, Rusia”, a declarat pentru Libertatea europarlamentarul Cătălin Ivan, şeful lui Mihnea.

Mihnea Năstase a terminat ştiinţele politice la Londra, iar acum îşi pregăteşte lucrarea de Master la Bruxelles. Anterior, mezinul fostului premier a studiat la un liceu din Elveţia, unde a reuşit să intre în vizorul presei după ce şi-a pictat o svastică pe braţ.

Revista "Kamikaze” a publicat mai multe fotografii în care Mihnea apărea cu simbolul nazist pe braţ în timpul unei petreceri de Halloween organizată de liceul din Elveţia la care studia contra unei "modice" de 40.000 de euro/an. Tot Kamikaze a publicat o interesantă investigaţie despre bursa lui Mihnea, care poate fi citită aici.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne