Călătorind prin Las Palmas l-am întâlnit pe Don Quijote [foto]

Călătorind prin Las Palmas de Gran Canaria
Călătorind prin Las Palmas de Gran Canaria (Mioara Stoica/Epoch Times)

Vă amintiţi de romanul Don Quijote de la Mancha, o operă literară a scriitorului spaniol Miguel de Cervantes Saavedra, unul dintre romanele cu cele mai multe traduceri din lume? Prima parte a apărut în 1605 sub numele El ingenioso hidalgo don Quijote de La Mancha şi s-a bucurat de un mare succes din partea publicului, fiind o capodoperă a literaturii spaniole şi a literaturii universale. A doua parte a apărut în 1615 sub numele de El ingenioso caballero don Quijote de La Mancha.

Don Quijote şi Sancho Panza
Don Quijote şi Sancho Panza (wikipedia.org)

Călătorind pe străzile din Las Palmas, capitala Insulei Gran Canaria (Spania), am descoperit un local care îi poartă numele.

(Mioara Stoica/Epoch Times)

Dar nu numai. Fantezia proprietarilor, originari din Argentina, a readus la viaţă eroii romanului. Cu ajutorul unui colecţionar de artă din zonă, au reuşit să adune câteva armuri interesante, dându-i localului un aer de legendă şi mister.

Ocupată să fac câteva fotografii (cu celularul!) interesantei armuri aflate în faţa localului închis în acel moment, nu am observat proprietarii care aşteptau răbdători în spatele meu.

Ei au fost surprinşi de entuziasmul meu, dar surprinsă am fost şi eu când i-am văzut! Încântaţi de interesul manifestat, m-au invitat în local să-mi prezinte şi celelalte obiecte care, într-un anumit mod, te conduc în lumea de fantezie a lui Don Quijote.

Şi am acceptat invitaţia! Iată câteva dintre ele:

(Mioara Stoica/Epoch Times)

(Mioara Stoica/Epoch Times)

(Mioara Stoica/Epoch Times Romania)

(Mioara Stoica/Epoch Times)

În roman, Don Quijote, deşi considerat de ceilalţi nebun, se dovedeşte a fi mai aproape de adevăr datorită nobleţei gândirii şi a acţiunilor sale, decât persoanele considerate „normale”.

Deşi fusese concepută ca o satiră la adresa popularelor povestiri cavalereşti, povestea micului nobil Alonso Quixano (Don Quijote) din La Mancha care, influenţat de lecturile sale, ajunge să se creadă un cavaler în căutarea aventurilor, devine o frescă a societăţii spaniole şi o reflexie asupra comportamentului uman.

Alonso Quixano (sau Quijano), un hidalgo sărac ce se apropie de vârsta de 50 de ani („hidalgo” în spaniolă provine de la hijo de algo — fiul cuiva care a fost „cineva”, de spiţă nobilă) locuieşte împreună cu nepoata sa într-o zonă necunoscută a ţinutului La Mancha. Cititor pasionat de romane de aventuri, Don Quijote ajunge să se considere un „cavaler rătăcitor”, astfel că porneşte la drum călare pe mârţoaga sa, Rocinante, înarmat cu arme din carton. Întocmai ca eroul din romanele de aventuri pe care le citea, Amadis de Gaula, el îşi alege o domniţă căreia să-i dedice victoriile din bătălii - Dulcinea del Toboso, o ţărancă dintr-un ţinut vecin, pe numele adevărat Aldonza Lorenzo, dar care în realitate nu era nici nobilă, nici frumoasă - şi un „scutier”, un ţăran pe nume Sancho Panza.

După multe aventuri, eroul îi promite “scutierului” că la capătul drumeţiilor îl va face guvernatorul unei insule şi pornesc amândoi în a doua aventură. Se luptă cu morile de vânt, luându-le drept uriaşi şi îşi imaginează că în trăsura pe care o însoţesc câţiva călugări benedictini se află o prinţesă răpită, fiind din nou bătut.

De-a lungul călătoriei lor, Don Quijote şi Sancho Panza vor întâlni hangii, prostituate, păstori, soldaţi, preoţi, condamnaţi evadaţi şi chiar îndrăgostiţi, cu diverse poveşti de iubire. Don Quijote intervine violent în poveşti care nu-l privesc, iar obiceiul său de a nu-şi plăti datoriile sub pretext că acesta este stilul de viaţă al „cavalerilor rătăcitori” duce la umilinţe, bătăi şi lipsuri pe care de cele mai multe ori Sancho trebuie să le îndure. Tot în această primă parte a romanului ne sunt narate două poveşti de dragoste (Grisostomo şi Marcela; Cardenio şi Lucinda). În cele din urmă, Don Quijote se lasă convins să plece acasă.

Relaţia dintre Don Quijote şi Sancho Panza a fost văzută de mulţi critici ca ilustrând „relaţia antagonică realitate-irealitate”, întrucât stăpânul întruchipează idealismul exaltat, iar Sancho — platitudinea şi trivialitatea. Însă cei doi se completează reciproc în asemenea măsură, încât la sfârşitul romanului vom observa o inversare a rolurilor: are loc o schimbare în cazul lui Don Quijote, care îşi recapătă luciditatea puţin câte puţin (...) precum şi în cazul lui Sancho, care la sfârşitul romanului deplânge faptul că Don Quijote s-a vindecat de nebunie, dorindu-şi să reînnoiască aventura (sursă).

Cu Don Quijote şi Sancho Panza în minte le-am promis proprietarilor că mă voi întoarce curând să le gust specialităţile (pe care mi le-au lăudat continuu în timp ce-mi prezentau localul şi armurile!).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Life & Style