Bucureşti: Poliţia Pieţelor a început controalele. Ce îi aşteaptă pe comercianţii neautorizaţi

Piaţă agro alimentară,legume şi fructe, preţuri
Piaţă agro alimentară,legume şi fructe, preţuri (Epoch Times România)
Cristina Boiangiu
05.02.2013

Comercianţii din pieţe şi din apropierea acestora vor fi monitorizaţi zilnic de agenţii de la Poliţia Pieţelor care şi-au început activitatea de săptămâna aceasta în cadrul noii structuri înfiinţate la Poliţia Locală a Sectorului 4.

“Este vorba despre o subdiviziune a Poliţiei Locale şi este cea de a doua structură nou înfiinţată, la nivelul sectorului 4, după Poliţia Parcuri care se ocupă de siguranţa cetăţenilor în Parcul Lumea Copiilor şi în Orăşelul Copiilor, care sunt în administrarea primăriei de sector. La Poliţia Pieţelor au fost detaşaţi şase poliţişti care vor acţiona în echipe de câte doi, pentru început în pieţele Progresul, Sudului şi Apărătorii Patriei. Apoi vom extinde activitatea, în funcţie de logistica de care dispunem, şi în pieţele Berceni – Olteniţei, Străduinţei, Reşiţa, Norilor şi Timpuri Noi”, a declarat, pentru Epoch Times, Cristina Popa, purtător de cuvânt al Primăriei Sectorului 4.

Misiunea poliţiştilor va fi de monitorizare a modului în care se desfăşoară activităţile comerciale în pieţele sectorului 4. Ei vor verifica legalitatea activităţilor desfăşurate pe domeniul public şi în zonele adiacente şi vor permite comerţul numai în locurile special amenajate.

“Poliţiştii se vor asigura că activitatea comercială se desfăşoară în condiţii civilizate şi vor avea ca misiune eradicarea comerţului ambulant. Vor răspunde cu funcţia dacă nu îşi fac treaba, după cum a anunţat primarul. Au mai fost cazuri de angajaţi de la Poliţia Parcuri care au fost daţi afară după ce au fost vandalizate mai multe chioşcuri pe tura lor. La fel se întâmplă şi cu cei care permit intrarea maşinilor în parcuri”, a precizat Cristina Popa.

Poliţiştii vor organiza controale pe întreaga durată a programului de funcţionare a unităţilor pe care le monitorizează, vor verifica existenţa şi valabilitatea certificatului de producător şi concordanţa dintre conţinutul acestuia şi produsele oferite spre comercializare. Dacă vor constata nereguli vor fi aplicate amenzi, mergând până la îndepărtarea din pieţe a vânzătorilor care nu posedă certificat de producător.

“Poliţiştii vor verifica şi zonele limitrofe pieţelor unde vin mulţi comercianţi ambulanţi, care îşi vând marfa direct din portbagaj sau pe pături aşezate pe trotuar. Marfa fără acte de proveninţă va fi confiscată, iar dacă este vorba despre produse alimentare în stare bună, acestea vor fi trimise la centre de plasament. Se va mai confisca marfa şi dacă aceasta e vândută în condiţii insalubre”, a menţionat Cristina Popa.

Reguli pentru comercianţi

Edilii au reamintit comercianţilor din pieţe câteva reguli pe care trebuie să le respecte. Astfel, este interzisă:

- comercializarea produselor agroalimentare de către persoane care au certificatul de producător suspendat, nevizat sau cu viză expirată

-comercializarea produselor agroalimentare de alte persoane decât titularul certificatului de producător sau de persoanele menţionate în certificat

-vânzarea altor produse, decât cele menţionate în certificatul de producător

-comercializarea produselor agroalimentare de către persoane care nu au certificat de producător eliberat în condiţiile HG nr.661/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

Poliţiştii vor verifica afişarea de către persoane fizice sau juridice a numelui/denumirii, iar pentru societăţile comerciale, a sediului social, aşa cum au fost înregistrate în Registrul Comerţului; afişarea preţurilor şi tarifelor, a categoriei de calitate a produselor şi serviciilor ori termenele de valabilitate a mărfurilor; folosirea personalului calificat pentru comerţ cu produse din sectorul alimentar şi de alimentaţie publică etc. O atenţie mare va fi acordată şi curăţeniei care trebuie asigurată de comercianţi la locul de vânzare.

„La inaugurarea noului complex Progresul, am decis înfiinţarea Poliţiei Pieţe, un departament distinct în cadrul Poliţiei Locale Sector 4, având printre atribuţii eradicarea comerţului ambulant. Deşi fenomenul are implicaţii profund sociale, aceşti oameni confruntându-se cu situaţii materiale precare, totuşi, trebuie să înţeleagă că nu putem tolera abateri de la practicarea unui comerţ civilizat. Le urez succes poliţiştilor din pieţe şi îi asigur de fapul că, la rândul lor, vor fi permanent monitorizaţi şi vor plăti cu funcţia, în situaţia nefericită în care vor da dovada incompetenţei”, a declarat recent Cristian Popescu – Piedone, primarul sectorului 4.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor