Biden neagă pericolul chinez: “Ei nu reprezintă o competiţie pentru noi”

Joe Biden
Joe Biden (Win McNamee/Getty Images)

Joe Biden, fost vicepreşedinte şi candidat prezidenţial democrat, şi-a exprimat scepticismul că Beijingul reprezintă o ameninţare competitivă la adresa Statelor Unite, în cadrul unui eveniment ce a avut loc miercuri în statul american Iowa, potrivit The Washington Free Beacon.

“Ne va mânca China prânzul? Să fim serioşi. Ei [statul comunist chinez] nu sunt oameni răi. Dar, ia ghiciţi! Ei nu reprezintă o competiţie pentru noi”, a declarat Biden.

Comentariile sale au fost raportate iniţial de Joe Gabriel Simonson de la Washington Examiner şi Stephan Gruber-Miller de la Des Moines Register.

Remarcile sale se află în contradicţie cu poziţia administraţiei preşedintelui Donald Trump cu privire la China. După cum a indicat Biden, Trump a luat China în vizor pentru practicile comerciale incorecte, dar şi pentru propaganda comunistă chineză.

Un raport publicat în iunie 2018 de către Biroul Casei Albe pentru Politica privind Comerţul şi Producţia a evidenţiat ameninţarea pe care o reprezintă China la adresa Statelor Unite şi a economiei globale:

Republica Populară Chineză a avut o creştere economică rapidă şi a devenit cea de-a doua economie a lumii, modernizându-şi baza industrială şi avansând în lanţul valoric global. Totuşi, o mare parte a acestei creşteri a fost realizată, într-o proporţie semnificativă, prin acţiuni, politici şi practici agresive care ies în afara normelor şi regulilor globale (împreună pot fi văzute ca o “agresiune economică”). Ţinând cont de mărimea economiei Chinei şi de amploarea politicilor sale care distorsionează piaţa, agresiunea economică chineză ameninţă acum nu doar economia Statelor Unite, ci şi economia globală ca întreg.

Raportul a concluzionat că “acţiunile, politicile şi practicile Chinei de agresiune economică vizează acum tehnologiile lumii, şi ameninţă nu doar economia americană, ci şi sistemul global de inovaţii ca întreg”.

La începutul acestei săptămâni, publicaţia americană Wall Street Journal a raportat că spionii chinezi îşi intensifică eforturile de recrutare a agenţilor din sectorul de informaţii american cu scopul de a accesa secrete guvernamentale.

“Înalt oficiali din sectorul de aplicare a legii şi sectorul de informaţii şi-au amplificat avertismentele care caracterizează spionajul chinez ca fiind cea mai semnificativă ameninţare strategică pe termen lung, cuprinzând atât furtul de secrete guvernamentale, cât şi furtul de proprietate intelectuală şi cercetări realizate de corporaţii şi lumea academică”, mai susţine raportul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe