Baconschi, optimist: Nu pot să cred că România pe care o iubesc poate fi varanizată

Fostul ministru de Externe, Teodor Baconschi, se declară optimist cu privire la soarta luptei dintre mafia transpartinică de extracţie securistă şi forţele democratice ale societăţii noastre.
Teodor Baconschi
Teodor Baconschi (SAMUEL KUBANI / AFP / Getty Images)

Deciziile recente ale NATO cu privire la întărirea flancului estic - de la Baltica la Marea Neagră - indică faptul că americanii nu au cedat iniţiativa strategică în regiunea noastră, fapt ce îl determină pe Teodor Baconschi să privească "oarecum optimist, pe termen mediu, soarta luptei dintre mafia transpartinică de extracţie securistă şi forţele vii, democratice, modernizatoare ale societăţii româneşti".

"Evident, însă, că totul depinde în primul rând de elita intelectuală, civică, profesională - cea adevărată, nu cea falsificată pentru a-i lua locul. Inteligenţi cât să nu fim manipulaţi, suntem. Alarmaţi de posibila restauraţie a unor obscure forţe anti-democratice, suntem. Tot ce ne mai trebuie ţine de solidaritate şi de curaj. Nu pot să cred că România pe care o iubesc poate fi varanizată", a continuat, pe contul său de Facebook, Teodor Baconschi.

Deşi în general se declară un tip pesimist, fostul ministru de Externe are credinţa că românii sunt capabili să surmonteze "metastazele securistice" cu care se confruntă ţara noastră.

"Vai de cei prin care vine scandalul! Vai de cei care dezbină o societate şi răspândesc ura! Varanizarea României trebuie oprită prin argumentul raţiunii, al culturii, al bunului simţ şi al meritului. Suntem capabili de unire în jurul valorilor noastre şi vom dovedi acest lucru în pofida intoxicărilor şi agresiunii la care suntem supuşi. Mizez pe calmul libertăţii, pe tăişul ironiei şi pe bucuria de a trăi normal, fără ventilatorele mediatice ale mizeriei securiste", a subliniat Teodor Baconshi.

"Cum s-a ridicat Europa occidentală după dezastrul nazist ? Nu e niciodată prea târziu pentru a trăi liber, fără servitutea manipulării", a adăugat fostul înalt demnitar.

Cum România este ţara sa, Teodor Baconschi susţine că are datoria să facă tot ce-i "stă în putere pentru a o transmite urmaşilor noştri într-o formă mai bună".

"Nu mai poţi ignora ce se întâmplă decât dacă devii complicele a ce se întâmplă", atrage atenţia fostul ministru al României.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne