Atletism: Bianca Perie, speranţa anului în atletismul din Balcani

Bianca Perie la aruncarea cu ciocanul
Bianca Perie la aruncarea cu ciocanul (Ian Walton / Getty Images)

În oraşul bulgar Praveţ a avut loc prima ediţie a Galei atletismului din Balcani, organizată de Asociaţia federaţiilor balcanice de atletism (ABAF), fiind decernate primele trofee care recompensează cei mai buni sportivi în regina sporturilor din această regiune. Printre laureaţii ediţiei inaugurale s-a numărat şi aruncătoarea româncă de ciocan Bianca Perie, finalistă mondială (locul 6), desemnată drept cea mai serioasă speranţă balcanică în atletismul feminin. Trofeul similar masculin a revenit sârbului Mihail Dudas.

Cea mai bună atletă din Balcani în 2011 a fost desemnată sprintera Ivet Lalova (Bulgaria), care a ocupat locurile 4 şi 5 la 100 m şi, respectiv, 200 m, la Mondialele de la Daegu, iar cel mai bun atlet - turcul Fatih Avan, locul 5 la aruncarea suliţei la CM-2011 de la Daegu.

Alegerea a fost făcută prin 3 modalităţi cu participarea specialiştilor, a membrilor consiliului, dar şi a publicului larg, online, unde Bianca Perie a ocupat locul secund, cu 112.639 voturi (după turcoaica Brinnaz Uslu, cu 172.630 voturi), în timp ce Lalova a fost abia a treia în preferinţele internauţilor, cu 13.317 voturi.

La această modalitate, a votului pe internet, a punctat şi Marian Oprea, al 4-lea, cu 620 de voturi, cele mai multe sufragii fiind obţinute, ca şi la ierarhia generală, de Fatih Avan.

x

Cu prilejul acestei gale a avut loc şi Congresul ABAF, la care, din ţara noastră, au luat parte preşedintele FRA, Sorin Matei, vicepreşedinta Gabriela Szabo, secretarul general Ion Buliga, antrenorul federal Zsolt Gyongyossy şi Traian Badea, secretar general adjunct FRA şi membru în Consiliul ABAF.

Congresul a admis un nou membru al organizaţiei atletice din Balcani - Croaţia, care devine astfel a 11-a federaţie cooptată în structura organizatorică din această regiune.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Sport