Astronomii susţin că vizitatorul interstelar “Oumuamua” are un înveliş organic

O descriere artistică a obiectului misterios Oumuamua.
O descriere artistică a obiectului misterios Oumuamua. (Captură Imagine)

Examinarea obiectului interstelar alungit Oumuamua a dezvăluit faptul că acesta are un înveliş organic neidentificat, stârnind curiozitatea cercetătorilor, dar şi a publicului.

După ce “Oumuamua” a fost observat iniţial în 19 octombrie cu telescopul Pan-STARRS din Hawaii, experţii s-au grăbit să adune toate informaţiile posibile înainte ca obiectul necunoscut să se îndepărteze prea mult de raza de acţiune a instrumentelor umane. Dar, pe când s-au aşteptat să vadă o bucată de gheaţă în forma unei comete trecând pe lângă Soare, obiectul nu a lăsat în urma sa o dâră de vapori după ce a trecut pe lângă steaua noastră. În schimb, obiectul misterios care se deplasa cu viteză uimitoare prin sistemul nostru solar a lăsat în urma sa o mulţime de noi întrebări.

În primul rând, Oumuamua este foarte lung şi îngust – aproximativ 400 metri lungime şi 40 metri lăţime. Forma sa este deosebită de cea a oricărui asteroid din sistemul nostru solar. Paul Chodas, director al Centrului pentru Studiul Obiectelor din Apropierea Pământului din cadrul NASA, a declarat că obiectul este un “vizitator bizar dintr-un sistem solar îndepărtat, a cărui formă nu am mai văzut-o în sistemul nostru solar”.

În al doilea rând, lipsa unei cozi de gheaţă vaporizate tipice unei comete – în ciuda faptului că a trecut pe lângă orbita planetei Mercur – pare să fie rezultatul unei materii organice necunoscute care protejează gheaţa sa internă de căldura imensă a soarelui. De asemenea, are culoarea roşu.

Dr. Michele Bannister de la Outer Solar System Origins Survey, din cadrul Universităţii Queen din Belfast, a declarat că Oumuamua este “opusul” a ceea ce s-a aşteptat să vadă, adăugând că este intrigată de aspectele familiare ale obiectului. “A călătorit milioane sau miliarde de ani – ar putea fi mai vechi decât sistemul nostru solar. ... Vine de la o distanţă foarte mare, dar pare să fie foarte familiar”, a afirmat ea.

Colegul ei, profesorul Alan Fitzsimmons, speră să aibă la dispoziţie mai mult timp cu următorul vizitator exotic, deplângând perioada scurtă de timp între descoperirea şi plecarea obiectului.

“Ar fi minunat să găsim un alt obiect de acest fel şi să putem spune: ‘Da, acest obiect a provenit dintr-o anumită stea sau dintr-o anumită regiune’”, a declarat el.

Bineînţeles, există unele persoane convinse că Oumuamua ar putea oferi dovada unei vieţi extraterestre. Totuşi, profesorul Fitzsimmons rămâne sceptic, precizând: “Ne aşteptăm ca aceste lucruri să fie acolo. Şi uitându-ne la acest obiect, primul obiect care a fost detectat, are înfăţişarea acestor obiecte naturale la care ne-am aştepta din partea unei alte stele – acest obiect arată exact cum ne-am aştepta să arate”.

Dar, indiferent ce este Oumuamua până la urmă, datele colectate de pe urma trecerii sale vor fi un subiect principal de discuţii şi analize în rândul cercetătorilor în anii care vor veni – sau, cel puţin, până la detectarea următorului obiect similar.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Știință