Arborele de pâine - de la mâncarea sclavilor la delicatese culinare

Considerate printre cele mai benefice produse alimentare pentru sănătate, fructele sunt, de asemenea, adevărate opere de artă ale naturii. Şi nu numai datorită formelor lor stranii şi diverselor culori strălucitoare dar şi pentru gusturile şi proprietăţile lor nutriţionale extraordinare.

Mere, pere, portocale, pepeni verzi şi prune invadează, zi de zi, pieţele din toată lumea, dar există şi alte soiuri încă necunoscute multora dintre noi. Într-un articol precedent vă prezentam un pom fructifer exotic - Jabuticaba (Myrciaria cauliflora), cunoscut sub numele de copacul brazilian cu struguri, ale cărui roade cresc direct pe trunchi.

Printre aceste opere de artă, fără îndoială, nu poate lipsi arborele de pâine

Arborele de pâine (ştiinţific: Artocarpus altilis), este un copac din familia Moraceae, originar din Oceania. Arealul de răspândire a arborelui de pâine s-a extins mult de-a lungul tropicelor datorită fructelor sale comestibile.

Introdus în Jamaica în 1793, fructul de pâine, Breadfruit, a început să-şi câştige reputaţia ca fiind următorul „superaliment”, iar multe ţări încep să-l privească ca fiind un răspuns la problemele foametei şi ale subnutriţiei. Fructul a atras, de asemenea, atenţia gurmanzilor ca "delicateţe exotică", subliniind versatilitatea sa şi oferind o sursă alternativă de carbohidraţi fără gluten.

Breadfruit, arbopan, ignami din insule, pâinea săracilor etc., sunt doar câteva dintre numele cunoscute ale acestei plante, originare din Asia de Sud-Est, Polinezia şi Oceania, unde se cultivă de peste 3.000 de ani.

Primii englezi care au vizitat insulele din Oceania au fost surprinşi să vadă că locuitorii se alimentau exclusiv din fructele acestui copac şi după ce i-au cunoscut proprietăţile şi beneficiile, guvernul britanic a finanţat mai multe expediţii pentru a le planta în coloniile americane ca hrană pentru sclavi.

Din Tahiti în Jamaica

În 1789, nava Bounty, sub comanda locotenentului William Bligh, a fost victima unei revolte, în timpul călătoriei de întoarcere din Tahiti în Anglia. Scopul expediţiei era acela de a colecta arbori de pâine şi alte plante utile din Pacificul de Sud, în scopul de a le transporta în Indiile de Vest pentru a fi utilizate ca hrană ieftină pentru sclavii din plantaţiile de trestie de zahăr.

Bligh a reuşit să scape, într-o barcă de salvare, cu câţiva oameni din echipaj, fiind una dintre cele mai mari aventuri nautice la bordul unei bărci mici. Ca recompensă, Marina britanică l-a numit căpitan şi i-a oferit comanda unei noi expediţii în Tahiti, cu nava Providence, în căutarea fructelor respesctive.

În cele din urmă, în luna februarie din 1793, unele exemplare care au supravieţuit la bordul acestei "păduri plutitoare" au fost debarcate în Golful Bath şi depozitate în ceea ce este cunoscut acum sub numele de Grădina Botanică din Bath. De acolo, fructele s-au răspândit în alte părţi din Caraibe, America Centrală şi de Sud.

Descriere şi beneficii

Arborele de pâine este un arbore veşnic verde care creşte cu uşurinţă într-o varietate de condiţii ecologice. Fructul său are o dimensiune puţin mai mică decât o minge de fotbal. Un copac matur poate produce până la o jumătate de tonă de fructe pe an (circa 700 de fructe) iar o porţie de fructe oferă suficienţi carbohidraţi cât pentru o familie cu cinci membri.

Fructul este bogat în carbohidraţi sub formă de amidon, asemănător cu orezul, porumbul sau cartofii. Datorită proprietăţilor sale nutritive, practic, poate fi considerat o masă completă, deoarece furnizează proteine, carbohidraţi şi fibre, şi este bogat în calciu, magneziu, fosfor, potasiu, fier, acid folic şi vitaminele A, B şi C, informează Oficiul de Gastronomie.

Fructele de pâine pot fi consumate fierte, la abur, prăjite, la grătar, la cuptor, sau măcinate, transformate în făină. Când sunt fierte au consistenţa unui cartof şi când sunt coapte au un gust similar cu pâinea. La speciile cu seminţe, acestea se consumă fierte sau prăjite, şi au un gust precum cel al castanelor.

Datorită faptului că toate părţile plantei produc un latex lipicios, fructele de pâine ar trebui să fie fierte în coaja lor, care poate fi îndepărtată cu uşurinţă după preparare.

În Jamaica este frecvent utilizată pentru a prepara chifle, găluşte, salate, terciuri, budinci, prăjituri, brioşe şi sub formă de chips-uri ( favorite!), mai ales însoţite de avocado.

Acest articol a fost realizat cu informaţiile furnizate de către Wikipedia.org