Arabia Saudită: un frizer arestat pentru că tundea femei

Femei arabe.
Femei arabe. (MOHAMMED AL-SHAIKH / AFP / Getty Images)
Mioara Stoica
18.03.2014

Un frizer străin a fost arestat, luni 17 martie, de către poliţia morală a Arabiei Saudite deoarece a tăiat părul unor femei, într-un salon de bărbaţi în oraşul-port de Jeddah.

Conform celor raportate de ziarul on-line Sabaq, agenţii Comisiei pentru Promovarea Virtuţii şi Prevenirea Viciului (poliţia morală) a arestat omul după ce a primit o plângere conform căreia o fată ar fi intrat în salonul în care accesul ar trebui să fie permis numai bărbaţilor.

Deplasându-se la faţa locului, poliţia morală a surprins bărbatul în timp ce tăia părul unei femei tinere, cu uşa sălii închisă pentru a evita să fie văzut.

Frizerul, despre care ziarul nu a menţionat naţionalitatea asigurând totuşi că acesta este un arab, primea foarte des femei la tuns la ora închiderii pentru pauza de prânz. Ziarul precizează că preţurile relativ scăzute ar fi condus mulţi tineri să folosească salonul acestuia.

Poliţia morală a predat-o pe fată familiei acesteia, după ce mai întâi au obligat-o că facă o declaraţie scrisă că nu va mai repeta o astfel de acţiune, iar frizerul a fost predat justiţiei.

Recent, autorităţile saudite în coordonare cu poliţia morală au pus în mişcare un nou set de reguli stricte pentru a preveni contactul între bărbaţi şi femei în magazinele care vând produse pentru femei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor