Apelul unui nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace: Stopaţi extragerea forţată de organe în China

Echipament chirurgical pregătit pentru un transplant de rinichi. Autorităţile de la Beijing au recunoscut existenţa recoltării forţate de organe în China
Echipament chirurgical pregătit pentru un transplant de rinichi. Autorităţile de la Beijing au recunoscut existenţa recoltării forţate de organe în China (Brendan Smialowski / AFP / Getty Images)

Această prezentare descrie una dintre faţetele violenţelor sistematice comise de către partidul-stat din China încă din 1949, asupra celor pe care îi socoteşte duşmani: extragerea forţată a organelor vitale ale practicanţilor Falun Gong, pe scară largă, în scopul transplanturilor comerciale. Nimeni nu poate supravieţui acestor operaţii deoarece toate organele sunt extrase, iar apoi trupurile „donatorilor” sunt incinerate, afirmă domnul David Kilgour, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace in 2010.

Împreună cu David Matas am găsit numeroase tipuri de dovezi despre acest comerţ iniţiat încă din 2001, continuă domnul Kilgour, fost Secretar de Stat (pentru regiunea Asia-Pacific) al Canadei. "Conform cercetărilor incluse în cartea noastră Bloody Harvest (Recoltarea sângeroasă, n.trad.), practicanţii Falun Gong au fost ucişi cu miile din anul 2001. În perioada 2000-2005, de exemplu, am ajuns la numărul de 41.500 de astfel de transplanturi, scăzând din numărul de 60.000 de transplanturi afirmat de către guvern pentru perioada respectivă, pe care l-am găsit rezonabil, pe cel oferit de cea mai precisă estimare a numărului de deţinuţi executaţi (18.500).

Organele Statului

În cartea State Organs (Organele Statului - n.trad.) publicată în anul 2012, cercetătorul şi scriitorul Ethan Gutmann estimează că 65.000 de practicanţi Falun Gong au fost omorâţi pentru organele lor între anii 2000 şi 2008, selectaţi dintre cei aproximativ 1,2 milioane de deţinuţi din sistemul lagărelor de muncă forţată din China.

Asemenea lagărelor create în Germania hitleristă sau în Rusia stalinistă, cele din China au fost adaptate de către Mao în anii 1950, fiind suficientă o singură semnătură a poliţiei pentru a condamna pe oricine la muncă silnică în aceste lagăre pentru o perioadă până la 3 ani. Mark Mackinnon din partea publicaţiei canadiene Globe and Mail s-a exprimat foarte la obiect:"Nu există acuzaţii, nici avocaţi, nici recursuri”. În anul 2007, un raport al guvernului Statelor Unite a estimat că cel puţin jumătate din prizonierii aflaţi în 340 de asemenea lagăre aparţineau Falun Gong. Guvernarea leninistă împreună cu deviza economică „totul este permis” încurajează perpetuarea traficului de organe pe întreg cuprinsul Chinei.

Falun Gong (sau Falun Dafa) este o disciplină practică şi spirituală care urmăreşte să îmbunătăţească sănătatea fizică şi moralitatea. Ea conţine caracteristici ale unor sisteme tradiţionale precum Qigong-ul chinezesc, Budismul şi Daoismul (Taoismul), îmbinate cu exerciţii fizice line. Deoarece numărul cetăţenilor chinezi care practicau Falun Gong a sporit uimitor de rapid din anul predării practicii marelui public în 1992, cât şi din pricină că valorile sale, precum adevărul, compasiunea şi toleranţa erau în dezacord cu cele ale Partidului Comunist, Partidul a perceput această şcoală ca pe o ameninţare, i-a lipit eticheta de „cult” şi a început o persecuţie împotriva practicanţilor săi de la mijlocul anului 1999 până în prezent.

După 1980, partidul post-maoist a început să retragă fondurile anterior alocate sistemului de sănătate. Aceasta, din nevoia de a compensa penuria cauzată de costurile suplimentare determinate de pacienţii lipsiţi de asigurare. Comerţul cu organe aparţinând persoanelor condamnate a devenit o sursă de venit pentu chirurgi, pentru armată şi pentru alţi participanţi la traficul ilegal. După 1999, prizonierii de conştiinţă Falun Gong au devenit sursă vie de organe pentru pacienţii chinezi bogaţi – care adesea preferau ca „donatorii” să fie practicanţi Falun Gong, întrucât acestea erau persoane în mod normal sănătoase, mai degrabă decât să primească organe de la prizonieri condamnaţi – şi pentru cei care practică „turismul pentru organe” din străinătate.

Matas alături de mine am vizitat aproximativ 12 ţări pentru a lua interviuri practicanţilor Falun Gong care reuşiseră să părăsească atât lagărele, cât şi ţara. Ei ne-au descris condiţiile înfiorătoare in care munceau până la 16 ore pe zi, fără plată şi cu hrană insuficientă, dormeau înghesuiţi şi erau supuşi torturilor. Deţinuţii lucrau la o gamă de produse pentru export ca subcontractori pentru companii multinaţionale. Acest lucru constituie atât un act de a responsabiliza corporaţiile, cât şi o violare a regulilor WTO şi necesită un răspuns efectiv din partea tuturor partenerilor comerciali ai Chinei. Guvernele noastre trebuie să interzică exporturile de produse rezultate din muncă silnică, prin punerea în vigoare a unei legislaţii care să oblige importatorii din fiecare ţară să ateste faptul că bunurile nu sunt produse efectiv din munca sclavilor.

Angajament constructiv

Comunitatea internaţională responsabilă ar trebui, pentru siguranţă, să creeze un angajament atât constructiv, cât şi fezabil cu noul guvern de la Beijing, şi totodată să facă presiuni asupra acestuia pentru a opri extragerea forţată de organe. Democraţia cu caracteristici profund chinezeşti este probabil mai aproape decât cred mulţi dintre cei cinici în privinţa Chinei. Valorile pe care le reprezentăm în această problemă, şi în alte chestiuni legate de aceasta sunt universale, incluse fiind egalitatea tuturor cetăţenilor, domnia legii şi judecători independenţi, democraţie pluripartidică, responsabilizarea socială a corporaţiilor şi necesitatea de a crea slujbe pretutindeni. Poporul chinez ar trebui să ştie că democraţii din toată lumea sunt alături de el, nu de guvernul lui, la fel cum am fost alături de cetăţenii din Europa Centrală şi de Est în timpul Războiului Rege, sau cum am fost alături de sud-africani pe vremea când a fost eliberat Nelson Mandela din închisoare şi când a fost ales ca preşedinte al unei naţiuni democratice.

Iniţiative internaţionale privind extragerea forţată de organe

Organizaţia Naţiunilor Unite

Din 2006, mai mulţi raportori speciali din partea ONU au cerut guvernului Chinei o explicaţie privind extragerea forţată de organe de la practicanţii Falun Gong încă în viaţă. Aceşti raportori au indicat guvernului faptul că o explicaţie exhaustivă ar putea infirma afirmaţiile, însă guvernul chinez nu a oferit niciun răspuns relevant, ci pur si simplu a negat acuzaţiile.

Două puncte subliniate de către raportorii speciali în cauză:

„Un număr mare de practicanţi Falun Gong au suferit recoltarea de organe contra voinţei lor, într-un mare număr de amplasamente, în scopul de a face organele lor disponibile pentru transplant. Practicanţilor li s-au administrat injecţii menite să inducă stopul cardiac şi, drept consecinţă, au fost omorâţi în timpul operaţiilor de prelevare a organelor lor, sau imediat după acestea.”

„S-a raportat faptul că angajaţii mai multor centre de transplant au indicat faptul că foloseau organe provenite de la practicanţi Falun Gong încă în viaţă pentru transplanturi. Funcţionari oficiali din cadrul mai multor centre de detenţie au indicat că instanţele judecătoreşti s-au implicat în administrarea folosirii organelor” deţinuţilor Falun Gong.

Partidul-stat a răspuns numai printr-o negaţie.Totuşi, mai târziu, raportorii au declarat: „S-au primit noi rapoarte despre recoltarea organelor de la prizonieri condamnaţi la moarte şi de la practicanţi Falun Gong” şi „informaţiile primite arată că practicanţii Falun Gong au fost supuşi torturii şi tratamentelor inumane pe scară largă în închisori şi că o parte din aceştia au fost folosiţi în transplanturile de organe.”

În 2008, Comitetul Naţiunilor Unite Împotriva Torturii a recomandat autorităţilor chineze să investigheze şi să pedepsească pe cei responsabili de extragerea forţată de organe.

Parlamentul European

În septembrie 2006, Parlamentul European a susţinut o conferinţă şi a adoptat o rezoluţie prin care condamna încarcerarea şi tortura aplicată practicanţilor Falun Gong, exprimându-şi în acelaşi timp îngrijorarea în privinţa recoltării de organe. Problema aceasta a mai fost ridicată de către conducerea conducerea tripartită a UE prin intermediul ministrul de externe al Finlandei, în cadrul întâlnirii bilaterale cu corespondentul său chinez la summitul UE-China din anul respectiv, de la Helsinki.

La 1 decembrie 2009, Subcomitetul pentru Drepturile Omului din cadrul Parlamentului U.E. a ţinut întruniri pe tema abuzurilor din domeniul transplanturilor din China. Rezoluţia Parlamentului European de la 19 mai 2019 („Plan de acţiune în cazul donării şi transplantului de organe”) afirmă în cadrul textului că: „Se ia în considerare raportul... despre uciderea membrilor Falun Gong pentru organele lor şi se cere Comisiei să prezinte un raport despre aceste afirmaţii, împreună cu descrierea altor cazuri similare în faţa Parlamentului şi Consiliului European.”

La 6 decembrie 2012 extragerea forţată de organe în China a fost una dintre temele principale ale unei conferinţe de la Parlamentul European în privinţa Drepturilor Omului în China. David Matas a depus mărturie în acest sens.

Taiwan

În august 2007, Hou Sheng-mao, pe atunci director al Ministerului Sănătăţii, a raportat faptul că s-a solicitat medicilor taiwanezi să nu recomande pacienţilor să se ducă în China pentru transplanturi. Asociaţia Baroului din Taipei din acest an a votat o rezoluţie prin care condamna „turismul pentru organe” în China.

Canada şi Belgia

În 2006, doi senatori belgieni au introdus în Parlament o lege privind turismul pentru transplantul de organe. Fostul membru al Parlamentului Canadian Boris Wrzesnewskyja introdus în Casa Comunelor de la noi (din Canada, n.trad.) o legislaţie extrateritorială care interzicea „turismul pentru transplanturi”în 2008. Amândoi ar sancţiona orice pacient acare a primit un organ prin transplant fără consimţământul donatorului, atunci când pacientul ştia sau trebuia să ştie că nu exista acest consimţământ(din partea donatorului, n.trad

Franţa

Valerie Boyer împreună cu alţi membri ai Adunării Naţionale au propus o lege în 2010 care cere certificate şi raportarea de informaţii, într-un mod similar cu cerinţele legii propuse de Canada. Această lege solicită ca fiecare cetăţean cu reşedinţa în Franţa care beneficiază de un transplant de organe peste hotare să obţină cel târziu 30 de zile în urma operaţiei n certificat care să atest că organul a fost donat fără plată. Cel care a primit organul trebuie să ofere certificatul Agenţiei Biomedicale Franceze.

Israel

În 2008 a trecut în Parlament o lege care interzicea vânzarea organelor şi intermedierea în scopul vânzării lor. Legea prevedea şi încetarea sponsorizării transplanturilor efectuate în China pentru cetăţeni israelieni, prin intermediul sistemului asigurărilor de sănătate. Aceasta oferea de asemenea o serie de iniţiative interesante menite să încurajeze cetăţenii Israelului să doneze organe, aici fiind inclusă şi oferirea priorităţii în cazul transplanturilor pentru persoane care semnează acte de donare. După ce legea a intrat în vigoare, cu sprijinul dr.. Lavee şi al altor persoane, turismul pentru organe din Israel spre China a încetat pe loc.

Australia

În decembrie 2006, Ministerul Sănătăţii din Queensland a anunţat abolirea programelor de perfecţionare pentru medicii chinezi în domeniul tehnicilor de transplantare de organe de la Spitalele Prince Charles şi Princess Alexandra, precum şi interzicerea programelor de cercetare bilaterală cu China în privinţa transplantului de organe. În New South Wales, parlamentarul David Schobridge a introdus în forul legislativ o moţiune care să interzică persoanelor cu reşedinţa în acel stat să obţină organe rezultate din trafic de organe oriunde în lume.

Statele Unite

În septembrie 2006, Congresul Statelor Unite au ţinut o şedinţă pe tema prelevării organelor practicanţilor Falun Gong.

La 3 octombrie 2012, 106 dintre membrii Congresului au adresat o scrisoare secretarului de stat Clinton, solicitându-i urgent să publice informaţii privitoare la extragerea forţată de organe în China de la Falun Gong şi de la alţi prizonieri religioşi şi politici, precum şi să elibereze orice informaţii deţinute în cazul fostului vice-primar Wang Lijun, care a fost direct implicat în practicile de prelevare a organelor, şi pe care acesta le-a oferit Consulatului SUA, atunci când lui Wang i s-a oferit acolo protecţie, în februarie, 2012.

Departamentul de Stat al SUA a recunoscut în cadrul Raportului pentru Drepturile Omului din 2011 faptul că „Mass-media străină şi internă, precum şi asociaţii de susţinere au continuat să relateze cazuri de prelevare de organe, provenite mai ales de la practicanţi Falun Gong şi de la Uiguri.”

Din iunie 2011, Formularul online pentru solicitarea vizei, DS-160, cere următoarele informaţii din partea solicitantului: „Aţi fost vreodată implicat(ă) în transplanturi forţate de organe sau de ţesuturi umane?”

ONG-uri şi organizaţii medicale

Diferite organizaţii medicale au demis mesaje de solicitare urgentă pentru investigarea şi adoptarea de măsuri menite să oprească extragerea forţată de organe de la prizonieri de conştiinţă, în special de la Falun Gong.

În 2007, Societatea de Transplanturi a introdus un nou regulament în domeniul interacţiunilor cu China împotriva folosirii organelor prizonierilor.

Regulamentul de operare al Asociaţiei Medicale Internaţionale (WMA) include acum un paragraf conform căruia donarea de organe de la prizonieri nu este aceptabilă în ţări unde se practică pedeapsa cu moartea.

Organizaţia Non-Guvernamentală Doctori Împotriva Recoltării Forţare de Organe (DAFOH) urmăreşte să promoveze standarde etice în medicină şi să pună capăt extragerii forţate de organe în China. În 2012, DAFOH a iniţiat mai multe petiţii în Europa, Australia, şi în Statele Unite (inclusiv aşa-numita „Petiţie către Casa Albă”) căutând stoparea extragerii forţate de organe în China şi investigaţii aprofundate prin UNHRC. În trei luni de zile, petiţiile au primit peste 250.000 de semnături.

Iniţiative individuale recente

În iulie 2012, dr. Torsten Trey şi David Matas au publicat State Organs (Organele Statului - n.trad.), un volum despre abuzurile transplanturilor în China, inclusă fiind şi problema uciderii prizonierilor de conştiinţă Falun Gong.

State Organs este o colecţie de eseuri scrise de profesionişti din domeniul medical de prim rang, precum şi de alţi comentatori, care întăresc dovezile privind aceste abuzuri, discută despre implicaţiile lor etice şi oferă modalităţi de combatere ale acestor crime.

La 2 decembrie 2012, trei medici: Arthur Caplan, Alejandro Centurion şi Jianchao Xu, au iniţiat o petiţie adresată administraţiei Obama prin care solicitau investigarea şi implicarea pentru stopare prelevării forţate a organelor practicanţilor Falun Gong în China. Petiţia este postată în secţiunea „We the People” („Noi, oamenii”, n.trad.) din cadrul paginii web a Casei Albe.

Din nefericire, nici aceste iniţiative, şi nici altele de acelaşi gen încă nu au putut pune capăt traficului cu organe şi prelevării lor forţate de la „donatorii” din China.

China

Huang Jiefu, fostul ministru-adjunct din cadrul Ministerului Sănătăţii din China, alături de alţi membri de partid au negat până în 2006 faptul că vreun organ ar fi provenit de la prizonieri condamnaţi. În acelaşi an, Huang a recunoscut şi faptul că peste 95% din organele transplantate în China proveneau de la prizonieri executaţi. În 2010, la o conferinţă din Madrid, Huang a adăugat că între 1997 şi 2008, China efectuase mai mult de 100.000 de operaţii de transplant, iar 90% din organele folosite aparţineau prizonierilor executaţi.

Roseanne Rise din partea Amnesty Internaţional spune: „Ne temem că prizonierii nu sunt în realitate suficient de independenţi încât să îşi dea cu adevărat consimţământul... Când ei se află sub controlul statului şi depind de el pentru orice nevoie cotidiană, este greu de evaluat dacă ei îşi dau realmente acordul, în mod voluntar.”

De când Matas şi cu mine ne-am început cercetarea, numărul de persoane condamnate la moarte şi apoi executate a scăzut, însă numărul transplanturilor, în urma unui uşor declin, a crescut din nou la cotele anterioare. Din moment ce, în afară de Falun Gong, singura sursă consistentă de organe pentru transplant în China sunt prizonierii condamnaţi la moarte, o scădere a acestei populaţii înseamnă o creştere a prelevărilor de la Falun Gong.

Acum, Huang a recunoscut că efectuează câte două transplanturi de ficat săptămânal, timp de mai mulţi ani, ceea ce îl transformă chiar pe el într-un participant activ în procesul de violare a eticii medicale internaţionale.

Responsabilizarea socială a corporaţiilor

Unele companii farmaceutice precum Novartis şi Pfizer s-au sustras voluntar de la procese de la experimente cu medicamente anti-respingere (a ţesuturilor şi organelor de către organismul persoanei ce beneficiază de transplant, n.trad.) în China, din cauza temerilor de încălcare a eticii medicale. Este totuşi necesară întocmirea unui regulament unitar la nivelul fiecărei ţări în parte. Arne Schwarz, în cartea State Organs şi David Matas într-un discurs de-al său, au oferit descrieri amănunţite ale unei game largi de experimente cu medicamente anti-respingere efectuate în China.O parte din ele au fost realizate în spitale din cadrul cărora anchetatorii noştri obţinuseră telefonic mărturii privind vânzarea de organe provenite de la Falun Gong.

Recomandări

Eu şi Matas încurajăm forurile legislative şi parlamentele să ia în considerare recomandările noastre, inclusiv solicitarea urgentă către partidul-stat din China:

  • Să înceteze suprimarea Falun Gong;
  • Să înceteze jefuirea de organe de la toţi prizonierii;
  • Să excludă armata din afacerea cu transplanturile de organe;
  • Să întocmească şi să reglementeze un sistem legitim de donare a organelor;
  • Să deschidă porţile tuturor centrelor de detenţie, inclusiv lagărelor de muncă forţată, în vederea unor anchete internaţionale; şi
  • Sa îl elibereze pe Gao Zhisheng, împreună cu alţi numeroşi prizonieri de conştiinţă.
  • Să implementeze următoarele măsuri, până ce extragerea forţată de organe de la prizonieri încetează:

Doctorii în medicină din afara Chinei să nu sosească acolo pentru a oferi cursuri de perfecţionare în chirurgia transplanturilor;

Contribuţiile oferite pentru publicaţiile medicale pe tema experienţelor în transplanturi în China să fie respinse; şi

Guvernele naţionale să interzică companiilor farmaceutice de pretutindeni să exporte în China medicamente folosite exclusiv în operaţiile de transplant.

Concluzii

Marea Britanie, Canada şi alte ţări trebuie să pună în aplicare măsuri de combatere a abuzurilor în transplantul de organe la nivel internaţional: legislaţie extrateritorială, raportarea obligatorie a turismului pentru transplant, sisteme de asigurări de sănătate să refuze plata pentru transplanturi efectuate peste hotare, interzicerea intrării în ţară a persoanelor implicate în traficul de organe.

Mulţi dintre noi din interiorul Chinei şi din afara ei ar trebui să urmărească obţinerea unui impact mai mare pe viitor, în această problemă gravă, nu doar fiindcă este nevoie pentru zeci de milioane de practicanţi Falun Gong şi pentru familiile lor, ci şi pentru că este în beneficiul Chinei şi al comunităţii internaţionale în întregul ei" conchide domnul Kilgour în alocuţiunea sa, prezentată la 24 iunie 2013 în Parlamentul Marii Britanii.

David Kilgour a fost membru al Parlamentului Canadei între anii 1979 şi 2006, şi Secretar de Stat (pentru regiunea Asia-Pacific) în anii 2002 şi 2003. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi site-ul: www.david-kilgour.com

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe