Anghinarea - un aliat de încredere în cazul afecţiunilor hepatobiliare

Anghinare.
Anghinare. (David Silverman / Getty Images)

Anghinarea (Cynara scolymus) este o plantă bianuală sau perenă, iubitoare de căldură, cu flori roşii-violacee, învelite în solzi căr­noşi. De origine mediteraneană, în ţara noastră este cultivată în sud, în judeţele Ialomiţa, Ilfov, Teleorman, Olt. Este o legumă şi în acelaşi timp o plantă medicinală cu excelente proprietăţi terapeutice, dar şi o plantă ornamentală pentru parcuri şi grădini.

O dovadă că virtuţile sale sunt foarte apreciate este şi faptul că o găsim reprezentată în pictura europeană din perioada Renaşterii, în sculpturi, ca de exemplu unele fântâni monumentale din Napoli, Florenţa şi Madrid. Pablo Neruda, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1971, i-a dedicat chiar un poem ("Odă Anghinarei").

În scopuri medicinale se folosesc mai ales frunzele sub formă de infuzie, pulbere sau tinctură. Să nu lăsăm gustul amar să ne împiedice să beneficiem de multiplele ei calităţi...

Printre componentele principale se numără carbohidraţi, inulină şi fibre. Conţine de asemenea minerale: sodiu, potasiu, fosfor, calciu; vitamine: B1, B2, B3, B6, vitamina C; este bogată în flavonoide (în special rutină), bioflavonoide, cinarină.

În medicina populară era folosită în tratamentul icterului, datorită capacităţii sale de a acelerea eliminarea pigmenţilor biliari, ducând astfel la decolorarea rapidă a pielii.

Principala acţiune a anghinarei este cea coleretică. Cunoscută şi preţuită în mod deosebit pentru proprietăţile ei hepatoprotectoare, stimulează capacitatea de regenerare a celulelor hepatice şi este printre cele mai bune detoxifiante naturale. Alte efecte conferite de componentele sale sunt: hipocolesterolemiant, antioxidant, diuretic, hipoglicemic.

Conform dr. în farmacie Ovidiu Bojor şi dr. în medicină Octavian Popescu se utilizează în următoarele moduri:

- pentru dischinezie biliară - infuzia preparată dintr-o lingură de plantă la 1/2 l apă, se bea în cursul unei zile: prima cană dimineaţa pe stomacul gol, după care se stă culcat 1/2 oră pe partea dreaptă; a doua cană se va bea în 2 reprize, prima cu o jumătate de oră înainte de masă (împărţită în 3, dimineaţa, prânz şi seara), iar cea de-a doua se va bea la 10 - 15 minute după mesele principale (repartizata tot în 3 părţi). Acest mod de administrare poate părea complicat dar, spun specialiştii, are la bază experienţa multimilenară a medicinei tradiţionale şi de aceea nu trebuie nici subestimat nici neglijat, deoarece este în concordanţă cu fazele digestiei şi cu acţiunea hepatobiliară.

Numai după 20 de zile doza iniţială poate fi mărită până la 2 linguri de plantă la 1/2 l apă. Se continuă 10 zile cu această infuzie concentrată, se face o pauză de 30 de zile, după care se reia o nouă cură de tratament, dacă mai este cazul.

Infuzie cu o linguriţă frunze la o cană de apă în următoarele cazuri:

- nefritele acute şi cronice - se beau 2,3 căni/zi

- tratamentul bolilor icterice - se beau 2 căni/zi, dintre care prima dimineta, înainte de masă, iar cea de-a doua în restul zilei.

- pentru scăderea colesterolului, o cană de 3 ori/săptămână

- hemoroizi - 2 căni/zi

- scăderea glicemiei - 2,3 căni /zi în cure de 20, 30 zile, urmate de 30 zile pauză

- menţinerea în limite normale a tensiunii arteriale, indirect, prin proprietatea de a scădea colesterolul din sânge şi de a stimula diureza - 2 căni/zi, dintre care una se va bea dimineaţa, iar restul în 2 reprize, înaintea meselor de prânz şi seară.

În România, anghinarea e mai putin cunoscută şi folosită ca legumă, în timp ce alte ţări o cultivă în special pentru uz alimentar; este foarte apreciată, mai ales în Spania şi Italia în gastronomie.

În Sicilia (Italia) şi în Spania, îndeosebi în regiunea Navarra, există chiar o sărbătoare dedicată plantei, unde se mănâncă doar mâncăruri preparate cu anghinare sau în care aceasta este principalul ingredient.

De asemenea, în 1949, Marilyn Monroe a fost prima "Regină a Anghinarei" (Artichoke Queen) la festivalul cu acelaşi nume (Artichoke Festival), care se celebrează în fiecare an de atunci, la Castroville, în California.