Angajaţii Institutului Cantacuzino au protestat la Cotroceni

(Arhivă) Lanţ uman al studenţilor medicinişti la Insitutul Cantacuzino, Bucureşti, 4 aprilie 2015.
(Arhivă) Lanţ uman al studenţilor medicinişti la Insitutul Cantacuzino, Bucureşti, 4 aprilie 2015. (Epoch Times)

În jur de 250 de angajaţi ai Institutului Cantacuzino au protestat marţi dimineaţa lângă Palatul Cotroceni, în încercarea de a atrage atenţia autorităţilor asupra situaţiei grave în care se regăseşte instituţia. Angajaţilor institutului li s-au adăugat şi câţiva studenţi la medicină.

Cu drepturi salariale neplătite încă din luna ianuarie, cu conturile instituţiei poprite, ceea ce face ca puţinii banii încasaţi de institut să fie viraţi automat către ANAF şi alţi creditori, angajaţii de la Cantacuzino, cândva o mândrie naţională, au protestat cerând implicarea politicului în rezolvarea problemelor Institului.

Potrivit dlui dr. Marian Toader, liderul sindicatului TESA, în cursul acestei zile, reprezentanţi ai salariaţilor de la Cantacuzno au transmis Preşedinţiei o petiţie prin care cer soluţii urgente pentru salvarea instituţiei. Amintim că şeful statului lipseşte în aceste zile de la Cotroceni fiind plecat cu soţia în vacanţă. Aceeaşi petiţie va fi transmisă mâine şi Guvernului.

Una din doleanţele salariaţilor este ca situaţia Institutului Cantacuzino să fie dezbătută în CSAT, având în vedere că institutul este una dintre cele mai importante structuri de intervenţie în caz de epidemii şi atacuri bio-teroriste, de o mare importanţă pentru siguranţa naţională.

Reamintim în context că în mai 2014 Guvernul a decis anularea datoriilor a 15 companii din industria de apărare, invocând inclusiv actualul context regional geopolitic, context care, departe de a se fi îmbunătăţit este încă şi mai tensionat în prezent. Ori, în condiţiile în care statul poate interveni pentru Uzina Mecanică Cugir, Uzina Mecanică Plopeni sau Uzina Mecanică Sadu - să nu mai vorbim de datoriile şterse ale unor companii precum Rompetrol - acelaşi lucru s-ar putea face şi pentru Cantacuzino, ale cărui datorii sunt estimate la doar 22 - 25 de milioane de ron (în creştere însă, pe măsură ce penalităţile curg).

Institutul Cantacuzino a salvat milioane de vieţi, este una dintre cele mai importante structuri de intervenţie în caz de epidemii şi atacuri bio-teroriste, de o mare importanţă pentru siguranţa naţională, este un important centru de diagnostic microbiologic, este implicat în învăţământul medical de înaltă calitate (studenţi şi medici), are un rol esenţial în blocarea creşterii preţurilor pentru vaccinuri, şi, pentru toate aceste motive statul ar trebui să facă eforturi pentru salvarea instituţiei, astfel încât aceasta să îşi păstreze importanţa în sănătatea publică (în prevenirea şi combaterea bolilor infecţioase, în cadrul programelor de sănătate publică), consideră susţinătorii Institutului.

Acesta este cel de al doilea protest organizat în ultimele zile, după ce studenţii de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Davila şi susţinători ai cauzei lor, au format sâmbătă, un lanţ uman pentru salvarea Institutului Cantacuzino.

La rândul lor, angajaţii Insitutului au protestat în repetate rânduri la sediul instituţiei iar pe 18 martie a.c. au protestat în faţa la Guvern.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne