Alexandra Cadanţu, eliminată de pe tabloul de simplu al turneului ITF de la Toronto! Va continua însă la dublu

Reprezentanta ţării noastre s-a înclinat în faţa principalei favorite - ucraineanca Katerina Kozlova, în trei seturi, scor final 6-4, 3-6, 6-2.
Jucătoarea română de tenis Alexandra Cadanţu.
Jucătoarea română de tenis Alexandra Cadanţu. (Getty Images)
Marius Drăgoi
01.11.2018

După un start pozitiv în care Alexandra Cadanţu (28 ani, 271 WTA) nu a întâmpinat probleme în a-şi asigura prezenţa în turul doi a turneului ITF de la Toronto (Canada), dotat cu premii totale de 80.000 de dolari - adversara sa din primul tur, Tori Kinard (30 ani, 662 WTA) înclinându-se în două seturi cu scorul de 6-4, 6-2, sportiva noastră a trebuit în lupta pentru sferturi să ţină piept unei jucătoare mai bine clasate în ierarhia mondială WTA - principala contracandidată la cucerirea trofeului - Katerina Kozlova (24 ani, 104 WTA).

Alexandra, care în duelurile directe cu oponenta sa scorul îi era favorabil 1-0 (2013 - primul tur la Poitiers, 6-4, 6-3), a cedat de această dată cu scorul de 6-4, 3-6, 6-2 după un meci maraton care a durat două ore şi 55 de minute.

Pentru evoluţia la simplu românca a acumulat 8 puncte WTA şi un premiu financiar în valoare de 911 dolari.

Cadanţu nu va părăsi însă competiţia canadiană. Ea va juca în sferturi la dublu alături de conaţionala Elena Bogdan, cele două urmând să primească replica cuplului format din Tara Moore (Marea Britanie) şi Conny Perrin (Elveţia).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor