Alegerile din Venezuela, criza economică şi cazul Gürtel, în paginile cotidienelor spaniole

Fondul Monetar Internaţional trage semnalul de alarmă din cauza eşecului Europei de a lupta cu criza, iar Venezuela îi aduce aminte lui Nicolas Maduro că Chavez nu mai este, titrează luni unele dintre cotidienele spaniole. În plan intern, presa centrală scrie despre discuţii ale deţinuţilor foşti membri ai ETA pentru a face presiuni asupra guvernului sau despre un presupus plan al stângii radicale pentru a asedia Congresul Deputaţilor.

FMI trage semnalul de alarmă în faţa eşecului statelor europene de a se lupta cu criza, anunţă cotidianul El Pais. Lipsa lichidităţilor şi încetineala băncilor sufocă zona euro, iar Christine Lagarde susţine că este nevoie de stimulente până ce începe relansarea economiei. În privinţa actualităţii interne, publicaţia citată scrie că procuratura şi Partidul Popular fac presiuni pentru încheierea instrucţiei preliminare în dosarul amplei reţele de corupţie denumite Gürtel, după aproape cinci ani de la demararea acesteia. Cotidianul El Pais aminteşte că în acest dosar există 25 de procese separate, printre care şi cel al fostului trezorier conservator Luis Bárcenas, şi aproximativ 100 de acuzaţi.

Cotidianul El Mundo publică luni pe prima pagină a ediţiei tipărite mărturia directă a unuia dintre asasinii politicianului basc Santiago Brouard, unul dintre liderii braţului politic al ETA, Herri Batasuna. 'Eu l-am ucis pe Santiago Brouard', mărturiseşte Luis Morcillo cu privire la atentatul din 1984, pentru care a fost găsit vinovat, dar a fost ulterior eliberat de Audienţa Naţională în 1999. El arată că a participat la atentatul organizat de Grupurile antiteroriste de eliberare (GAL, brigăzile morţii organizate neoficial de guvernanţi spanioli pentru lupta împotriva ETA) şi că a primit ordinul de la Rafael Masa, comandant în Garda Civilă.

Cotidianul ABC anunţă existenţa unor legături între deţinuţi, foşti membri ai organizaţiei separatiste basce ETA şi formaţiunea Stânga Unită, cu scopul de a face presiuni asupra guvernului de la Madrid. Primii ar cere formaţiunii de stânga sprijin împotriva dispersării acestora şi îi mulţumesc 'pentru atenţia acordată până acum', după cum consemnează publicaţia citată.

Venezuela îi aduce aminte lui Maduro că Chavez nu mai este - aşa consideră cotidianul La Vanguardia că poate fi interpretat rezultatul electoral din ţara latinoamericană, şi relatează că venezuelenii au încheiat era comandantului dispărut, ediţia tipărită a cotidianului fiind publicată înainte ca vicepreşedintele Nicolas Maduro, candidatul Partidului Socialist Unificat din Venezuela (PSUV), să câştige alegerile prezidenţiale cu 50,66 % din sufragii, iar reprezentantul opoziţiei, Henrique Capriles, să denunţe fraudarea scrutinului.

Obiectiv: un stat ce nu poate fi guvernat - susţine cotidianul La Razon că urmăreşte strategia stângii radicale din Spania pentru a asedia Congresul Deputaţilor. Potrivit publicaţiei citate, planul s-ar bucura de susţinerea coordonatorului formaţiunii parlamentare Stânga Unită, Cayo Lara. Presupusa strategie prevede hărţuirea deputaţilor, menţinerea anonimatului manifestanţilor, îngreunarea identificării lor, nesupunerea civică şi chiar ar încuraja folosirea legitimei apărări când ar fi necesar.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe