Aderarea la Schengen, un vis îndepărtat

Mihai Tudose
Mihai Tudose (Obiectiv Vocea Brailei)

Aderarea la Schengen este "un angajament" pe care România l-a luat odată cu intrarea în Uniunea Europeană, însă mai este mult de lucru în direcţia asta, a arătat premierul Mihai Tudose, care a efectuat o vizită oficială la Bruxelles.

"Este un angajament pe care l-am luat odată cu intrarea în Uniunea Europeană. Suntem pe drum, dar mai avem de lucru la convergenţă, foarte mult de lucru la convergenţă. Nu ne-am fixat un termen. Cât de repede posibil, dar nu vrem să ardem nişte etape, fiindcă apoi ne facem mai mult rău decât bine", a declarat Mihai Tudose, citat de Agerpres.

Pe de altă parte, premierul a precizat că un subiect comun al tuturor întâlnirilor pe care le-a avut la Bruxelles a fost pregătirea preluării Preşedinţiei Consiliului UE de către România.

"Domnul ministru Victor Negrescu (ministrul delegat pentru Afaceri Europene - n.r.) este foarte implicat, are experienţa Parlamentului European şi va colabora foarte bine, din câte am înţeles, atât cu domnul preşedinte Tusk, cât şi cu domnul prim-vicepreşedinte Timmermans pentru a asigura continuitate în ceea ce înseamnă marile proiecte europene, plecând de la coeziune socială", a punctat Mihai Tudose.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne