Acuzat de corupţie, Blaga şi-a dat demisia din fruntea PNL. Nu mai candidează nici la Senat
alte articole
Acuzat de corupţie într-un nou dosar penal aflat pe masa procurorilor DNA, Vasile Blaga a anunţat miercuri, în cadrul unui comunicat de presă, că îşi depune demisia din funcţia de copreşedinte al PNL.
"În urma acuzaţiilor care mi s-au adus astăzi, îmi voi dovedi nevinovăţia în faţa instituţiilor abilitate. Eu însumi sunt garantul respectării Statutului PNL şi a tuturor deciziilor partidului. Nu pot să cer colegilor mei să respecte criteriile de integritate, iar eu să nu o fac.
Ca atare, voi acţiona în consecinţă şi îmi depun demisia din funcţia de copreşedinte al Partidului Naţional Liberal şi din cea de şef de campanie pentru alegerile parlamentare din acest an", a transmis Vasile Blaga.
De altfel, liderul demisionar al liberalilor l-a informat pe preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, că nu îşi va mai depune candidatura pentru un nou mandat de parlamentar.
Vasile Blaga a fost pus sub urmărire penală miercuri pentru trafic de influenţă, presupusele fapte fiind comise pe vremea când era secretar general în PDL, au anunţat miercuri, în cadrul unui comunicat de presă, procurorii DNA.