A venit nota de plată: Diaspora, plângere împotriva oficialului care vedea numai "cerşetori, hoţi şi curve"

Şeful Inspectoratului de Stat în Construcţii Vrancea, care i-a jignit pe românii din diaspora ce intenţionează să participe la marele miting din Piaţa Victoriei, s-a ales cu o plângere la Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării.
Cristian Prescorniţoiu
Cristian Prescorniţoiu (Realitatea de Vrancea)
Andrei Pricopie
02.08.2018

Federaţia asociaţiilor de români din Europa (FADERE) a sesizat, joi, Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării, în cazul postărilor din spaţiul public făcute de şeful Inspectoratului de Stat în Construcţii Vrancea, Cristian Prescorniţoiu, care vizează românii de peste hotare, se arată într-un comunicat remis de organizaţie.

"În cursul zile de ieri, domnul Cristian Prescorniţoiu a postat pe o reţea de socializare, o declaraţie conform căreia românii din diaspora care vor veni la manifestaţia de pe 10 August sunt "cerşetori, hoţi şi curve". Îi cerem domnului Cristian Prescorniţoiu demisia de urgenţă. Dacă ar fi obligat să-şi folosească rezervele financiare pentru plata unor eventuale daune în diaspora ne îndoim că ar putea să-şi câştige o pâine cinstită, dat fiind că toată viaţa a fost doar în funcţii publice. În afara ţării locuiesc peste 5 milioane de români care au plecat din cauza faptului că România a fost administrată de oameni ca acest individ", a transmis FADERE.

Potrivit organizaţiei, românii din diaspora formează o comunitate de oameni harnici, care îşi câştigă din greu existenţa şi care în fiecare zi pun bani deoparte pentru a trimite celor dragi din ţară.

"Nu înţeleg de ce Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării nu s-a autosesizat încă, şi a aşteptat ca noi să le trimitem petiţie. Este inadmisibil ca un funcţionar al Statului Român să jignească grosolan o parte importantă din societatea românească. Se tot încearcă de câţiva ani o instigare a românilor din ţară contra românilor din diaspora. Tuturor acelora care alimentează această idee le spun clar că nu vor reuşi. Majoritatea românilor din ţară au cel puţin un amic, prieten, copil, iar în unele cazuri chiar şi părinte, în străinătate. Nimeni nu va reuşi să îi poziţioneze împotriva fraţilor lor", a declarat Daniel Tecu, preşedintele FADERE.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor