A început procesul Khmerilor Roşii în Cambodgia
Trei lideri de vârf ai Khmerilor Roşii au fost judecaţi în Cambodgia luni, în baza acuzaţiilor de genocid şi atrocităţi comise în timpul regimului de teroare instaurat de mişcarea comunistă la sfârşitul anilor 1970.
Nil Nonn, preşedintele judecător al instanţei sprijinite de ONU, a declarat procesul deschis şi a citit numele inculpaţilor.
Şeful statului khmerilor roşii, Khieu Samphan, infamul ideolog şef Nuon Chea şi ministrul de externe Ieng Sary al khmerilor roşii au ascultat în tăcere citirea acuzaţiilor într-o sală de judecată arhiplină în Phnom Penh.
Cei trei sunt acuzaţi de crime împotriva umanităţii, inclusiv genocid, omor şi tortură. Khmerii Roşii au condus între anii 1975 - 1979, şi au reuşit să masacreze două milioane de cambodgieni - un sfert din populaţie - pentru vina de a fi împotriva revoluţiei comuniste.
Cel de-al patrulea pârât, Ieng Thirith, a fost găsită de nejudecat săptămâna trecută, deoarece ea suferă de maladia Alzheimer. Ea este soţia lui Ieng Sary şi a servit ca ministru pentru afaceri sociale pentru khmerii roşii.
Liderul suprem al Khmerilor Roşii, Pol Pot, a murit în 1998 într-un lagăr din junglă, unde a fost ţinut prizonier după ce foştii săi tovarăşi l au trădat.
Atrocităţile comise de comunişti în Cambogia sunt unele dintre cele mai sălbatice din istoria omenirii. Regimul comunist instaurat de Pol Pot, al cărui lider spiritual a fost Mao Zedun, a ras din temelii societatea micii ţări asiatice. În cei patru ani de teroare absolută, Pol Pot, bun prieten cu Ceauşescu, a resetat, printre altele, calendarul, propovăduind "Anul Zero" - ca fiind începutul revoluţiei şi al paradisului marxist ce urma să fie implementat. Regimul său, de o brutalitate dezgustătoare chiar şi pentru ceilalţi lideri comunişti ai vremii, a fost susţinut logistic şi financiar de China comunistă, care acum se opune proceselor din Cambogia.
Regimul khmerilor roşii a fost debarcat de la putere de trupele vietnameze în 1979, care şi-au atras mânia Chinei.