A început "modernizarea" PSD. Sturzu nu este lăsat să intre în curtea sediului partidului
alte articole
UPDATE: La finalul şedinţei Biroului Politic Naţional al PSD, Mihai Sturzu le-a declart jurnaliştilor că a vorbit despre episodul opririi sale la poartă cu liderii partidului, iar Liviu Dragnea a comentat destul de scurt acest moment, spunând că va fi treaba noului secretar general să se asigure că orice angajat de la sediul PSD ştie cine este membru în BPN şi cine nu, relatează Realitatea.
***
Preşedintele Tineretului Social-Democrat (TSD), Mihai Sturzu, nu a fost lăsat să intre, luni, în curtea sediului PSD, pentru a lua parte la prima şedinţă a BPN, după validarea noii structuri de conducere a partidului, relatează Realitatea.net.
"Acum 10 minute tocmai mi s-a interzis accesul la şedinţa BPN a PSD din Kiseleff. A început modernizarea partidului", scrie Sturzu pe Facebook.
"Incidentul" are loc în contextul în care, duminică, la Congresul PSD, Sturzu a cerut anularea alegerii lui Liviu Dragnea în funcţia de preşedinte al partidului în urma unor alegeri la care n-a participat decât el. Preşedintele TSD a solicitat reluarea alegerilor astfel încât la acestea să ia parte măcar două persoane, arătând că un scrutin cu o singură persoană duce cu gândul la alegerile de pe vremea lui Ceauşescu.
Ulterior discursului lui Sturzu, pe care, conform unui participant la Congres, PSD l-a cenzurat, senatoarea Gabriela Firea - aleasă ieri vicepreşedinte al PSD - a declarat că "ieşirea" preşedintelui TSD va fi discutată în forurile partidului şi se va lua o decizie.
Revenind la interdicţia de a intra în curtea partidului, după câteva minute de discuţii cu portarul, lui Sturzu i-a fost permis accesul. Deputatul a declarat că va merge de îndată să discute cu liderii despre ceea ce se întâmplă şi de ce nu a fost lăsat să intre.