A eşuat integrarea musulmanilor germani? (IV) Problemele generaţiei Gastarbeiter şi a descendenţilor ei

”Prima generaţie de imigranţi turci veniţi în Germania avea o carenţă de educaţie pentru că în Anatolia Centrală şi în alte zone rurale nu erau obligatorii decât 5 clase iar apoi mulţi copii din mediul rural participau la munca câmpului. Tocmai această generaţie cu un vocabular sărac a venit în Germania ca pătură muncitorească. Nu s-a aşteptat şi nu le-a cerut nimeni să înveţe limba germană pentru că au muncit bine. Iar statul german s-a gândit că aceştia se vor întoarce oricum în Turcia. Şi ei au crezut că se vor întoarce”, explică Ender Cetin, administratorul celei mai mari moschei din Berlin şi responsabil de comunicare în cadrul Uniunii Turco-islamice pentru afaceri religioase (DITIB), una dintre cele mai puternice organizaţii ale musulmanilor din Germania, într-un interviu pentru Epoch Times.

”DITIB nu a fost la început foarte prezentă în procesul de integrare a musulamilor. Ea a avut rolul de a avea grijă de imamii care vin aici din Turcia pentru că aici nu erau imami”, spune Cetin. În opinia sa, lipsa de teologi islamici este şi ea un minus în procesul de integrare. Din anii 90, organizaţia musulmanilor turci a început să realizeze şi activităţi pentru tineret, cluburi sportive şi să organizeze şi ”cursuri de integrare, adică cursuri de limbă germană”. Apoi au fost demarate proiecte de integrare în colaborare cu Oficiul pentru Imigraţie, mai ales legate de comunicarea cu alte confesiuni, cu biserici şi sinagogi, de dialog interconfesional.

Prin Islamkonferenz, organismul în care se întrunesc reprezentanţii diferitelor organizaţii islamice pentru a dialoga cu reprezentanţii statului, autorităţile germane au încercat să-i aducă la un loc pe toţi interlocutorii foarte diverşi. ”A contat că musulmanii au căpătat sentimentul că participă la deciziile politice care-i afectează. Ei şi-au spus: Uite totuşi suntem acceptaţi în această ţară, dar trebuie să ne organizăm noi acum mai bine pentru ca să comunicăm mai bine cu exteriorul”, explică Cetin. Prin workshop-urile organizate în marja Islamkonferenz, neîncrederea reciprocă între media şi musulmani a mai fost înlăturată şi s-au creat contacte între cele două părţi.

Acceptarea şi şomajul

În opinia sa, cea mai mare problemă a musulmanilor din Germania rămâne însă acceptarea. La început despre turci se vorbea ca despre Gastarbeiter, apoi ca despre străini şi imigranţi. ”Ori eu de exemplu sunt născut aici, nu sunt imigrant. Iar după 11 septembrie 2011, toţi termenii Islam, islamism, musulman au fost aruncaţi într-o singură oală. Şi am simţit o fobie din partea societăţii majoritare, o frică faţă de vecini”, spune Cetin. Există însă şi o curiozitate faţă de Islam. Nu întâmplător moscheile atrag mulţi vizitatori care pun întrebări despre islamism, căsătorii forţate şi crime de onoare. Ca urmare, sunt desfiinţate multe prejudecăţi, iar acceptarea este mai puternică.

”O altă mare problemă cu care se confrunta musulmanii este situaţia economică precară, şomajul care duce la lipsa de educaţie şi la ghettoizare, deci la o societate paralelă”. Moscheile ar trebui să se implice mai mult alături de organele statului în aceste zone pentru a încerca să amelioreze situaţia lor măcar prin oferirea de cursuri de limbă germană, de cursuri de integrare, consideră Cetin.

”Prima generaţie de imigranţi turci veniţi în Germania avea o carenţă de educaţie pentru că în Anatolia Centrală şi în alte zone rurale nu erau obligatorii decât 5 clase iar apoi mulţi copii din mediul rural participau la munca câmpului. Tocmai această generaţie cu un vocabular sărac a venit în Germania ca pătură muncitorească. Nu s-a aşteptat şi nu le-a cerut nimeni să înveţe limba germană pentru că au muncit bine. Iar statul german s-a gândit că aceştia se vor întoarce oricum în Turcia. Şi ei au crezut că se vor întoarce”, explică el.

Pentru tinerii musulmani să vorbeşti despre religie este mai mult o modă, decât o convingere.

Până la urmă însă Gastarbeiter-ii au rămas, dar ghettoizaţi în cartiere de turci şi arabi, în clădiri care trebuiau demolate după cel de-al Doilea Război Mondial, dar care au fost restaurate pentru familiile muncitorilor străini, cu o chirie avantajoasă. Aceste familii musulmane tradiţionale aveau însă mai mulţi copii. Viaţa în spaţii mici, în două camere, a fost destul de haotică – cu ţipete de copii, cu părinţi preocupaţi de alte lucruri decât să verifice dacă copii lor îşi fac temele. Părinţii au spus că profesorul de la şcoală se ocupă de asta. Ei le-au impus copiilor ritualuri – să se roage, să postească, fără să le explice însă de ce. Copii n-au mai vrut să audă de astfel de tradiţii, de ce le spuneau părinţii, dar s-au confruntat şi cu nerecunoaşterea, neacceptarea lor în exterior, la şcoală. Profesorii le cereau să povestească despre Turcia sau Palestina, dar copii aceştia sunt născuţi în Germania şi nu ştiau ce să răspundă.

”Şi mie mi-au pus întrebări la şcoală de genul: De ce poartă femeile văl islamic sau de ce musulmanii nu consumă carne de porc? Sunt întrebări normale, dar eu nu mi le pusesem niciodată până atunci. Părinţii mei nu-mi explicaseră niciodată de ce e aşa”, spune Cetin. În opinia sa, profesorii şi elevii nu se înţeleg pentru că şi unii şi alţii au anumite prejudecăţi. ”În prezent particip la un proiect prin care mă duc în două şcoli din Neukoelln, cartierul berlinez unde ponderea imigranţilor este de 90%, şi care este un focar social din cauza şomajului mare şi a gradului mai mare de violenţă în rândul tinerilor. Eu moderez discuţii cu tineri care-şi exprimă frustrările şi problemele. Acestea sunt legate mai ales de religie şi de profesori”, spune administratorul moscheii Sehitlik din Berlin . În paralel există şi programe de discuţii cu profesorii pentru a le îmbunătăţi competenţele interculturale, mai ales celor din fosta RDG, unde nu erau musulmani.

Cât despre tinerii musulmani, pentru ei să vorbeşti despre religie este mai mult o modă, decât o convingere. În plus percepţia negativă a media asupra Islamului duce la teribilisme din partea tinerilor care se simt puternici în faţa unui adversar. Lipsa de perspectivă şi de viitor şi complexele sunt umbrite de această identificare cu imaginea negativă.

Va urma