86 de ONG-uri: „Vrem Educaţie pentru familie,‎ nu formarea de pionieri sexuali pentru ideologia gender de tip comunist”

86 de ONG-uri au cerut în cadrul unei scrisori deschise adresate Ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, şi ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, introducerea unei discipline opţionale „Educaţie pentru familie şi societate”.
Sorin Cîmpeanu
Sorin Cîmpeanu (Epoch Times România)

Semnatarii au mai solicitat ca eventuala introducere a educaţiei sexuale în şcoli să se facă numai cu acordul părinţilor. ”Răspunsul la problema hipersexualizării nu este mai multă sexualizare decât în logica celor care au crezut că răspunsul la problemele comunismului este mai mult comunism”, scriu reprezentanţii societăţii civile.

Epoch Times redă textul integral al scrisorii, remisă redacţiei noastre de Asociaţia Studenţi pentru Viaţă:

”Stimate Domnule Ministru Sorin Cîmpeanu,

Stimate Domnule Ministru Nicolae Bănicioiu,

Aţi primit un Apel semnat de 67 de ONG-uri care solicită introducerea educaţiei sexuale în şcoală. Motivele par dintre cele mai fireşti, în esenţă fiind invocată lipsa informaţiilor de calitate, în condiţiile în care în spaţiul public se transmit masiv informaţii distorsionate despre sexualitate „din care lipsesc elemente ce ţin de responsabilitate, înţelegerea funcţionării propriului corp şi respectul în relaţii intime”.

În timp ce necesitatea informării în privinţa sexualităţii este universală, de la o persoană la alta, de la o familie la alta, de la un stat la alt stat, de la o civilizaţie la alta, de la o perioadă istorică la alta au existat şi există moduri diferite de abordare. Ca atare, o întrebare esenţială este „Ce fel de educaţie despre sexualitate solicită semnatarii?”, deoarece identificarea unor probleme reale nu conduce automat şi către identificarea unor soluţii potrivite şi eficiente.

Tipul de educaţie sexuală pe care semnatarii Apelului îl solicită, şi pentru care militează de ani de zile, inclusiv prin introducerea acestui tip de educaţie prin intermediul materiei şcolare Educaţie pentru sănătate, care ar deveni obligatorie, este axat pe denormativizarea familiei binare heterosexuale în faţa oricăror comportamente sexuale consimţite şi pe promovarea contracepţiei şi avortului ca soluţii complete şi ideale la problema sarcinilor nedorite.

Acest tip de educaţie sexuală este generat de un sistem de valori hedonist în care este centrală plăcerea individuală în condiţii de siguranţă fizică. Acest sistem de valori a promovat necesitatea consimţământului în relaţiile sexuale şi eliminarea abuzului, fără a reuşi să le obţină, în schimb a agravat probleme precum disoluţia familiei, naşterea şi creşterea copiilor în afara familiei, nefericirea personală. La nivel de stat, el a dus la probleme care nu existau anterior: statul trebuie să sprijine mamele singure, din ce în ce mai numeroase, prin ajutoare sociale, în timp ce rata natalităţii a scăzut sub limita de înlocuire a populaţiei.

Privind în istorie, vedem că acest tip de educaţie sexuală a fost promovat încă dinainte de anii ʼ50, el precedând ceea ce s-a numit „revoluţia sexuală a anilor ʼ60”. Deşi în prezent el este prezentat ca un panaceu contra bolilor cu transmitere sexuală şi a sarcinilor nedorite, el nu a împiedecat explozia acestora în urma revoluţiei sexuale. Mai mult, această explozie este corelată cu explozia hipersexualizării din mass-media şi din spaţiul public, în general, la care educaţia sexuală anti-familie şi-a adus contribuţia, prin promovarea în spaţiul public a sexualităţii, privată prin natura ei.

Răspunsul la problema hipersexualizării nu este mai multă sexualizare decât în logica celor care au crezut că răspunsul la problemele comunismului este mai mult comunism. Această logică este intrinsecă acestui tip de educaţie sexuală. Potrivit ei, este firească cererea pe care un profesor universitar de sexologie din Danemarca a făcut-o în acest an pentru introducerea vizionării de către elevi a filmelor pornografice în cadrul orelor de educaţie sexuală. Tot astfel, nu va fi nicio mirare când se vor solicita ore de practică sexuală, aşa cum au majoritatea materiilor şcolare. Când, în Marea Britanie, un elev de 13 ani a violat o colegă de clasă după ore, ultima oră fiind chiar ora de educaţie sexuală, a fost greu să nu se facă o legătură între faptă şi ora anterioară.

Ca urmare, chiar dacă nu şi-a propus, acest sistem de valori a avut consecinţe majore anti-familie şi, în consecinţă, educaţia sexuală întemeiată pe el poate fi calificată drept anti-familie.

Domnilor Miniştri,

Suntem conştienţi de importanţa sexualităţii în viaţa persoanei şi a societăţii, inclusiv în educaţie. Dar problematica sexualităţii nu poate fi redusă la aspectele ei biologice, la evitarea bolilor cu transmitere sexuală şi a sarcinilor nedorite şi la respectul reciproc ca măsură împotriva violenţei. Omul este mai mult decât „un animal sexual”, aşa cum considera unul dintre promotorii educaţiei sexuale anti-familie (Wilhelm Reich).

Diferenţa dintre sexualitatea umană şi sexualitatea animală este dragostea, care conduce către familii de lungă durată în care se nasc copii şi aceştia beneficiază de întreaga experienţă a părinţilor. Exact acesta lipseşte din ideologia educaţiei sexuale anti-familie. Concepţia hedonistică a sexualităţii determină marginalizarea familiei binare heterosexuale. „Căsătoriile” homosexuale, „căsătoriile” poliamorice şi disoluţia căsătoriei sunt consecinţe naturale ale acestei concepţii. În practică, acest model de educaţie sexuală a fost propus în istorie de mişcările comuniste, pentru care familia era un element burghez şi era asociată exploatării, şi de mişcările de normativizare a comportamentelor sexuale considerate deviante.

Nu întâmplător, Gyorgy Lukács, ministrul culturii în scurta Republică Sovietică Ungară din 1919 condusă de comunistul Bela Kun, a fost primul care a introdus la nivel de stat un program de educaţie sexuală anti-familie , prin care elevii erau îndemnaţi să respingă şi să dispreţuiască orice autoritate parentală şi să ignore moralitatea. Şi, nu întâmplător, în prezent, Mariela Castro, fiica lui Raúl Castro, conducătorul Cubei comuniste, este şi preşedinta Centrului Naţional pentru Educaţie Sexuală. Nu mai insistăm acum pe abuzurile amplu documentate pe care şi-au întemeiat „studiile” persoane cheie care au promovat acest model, precum Alfred Kinsey şi Wilhelm Reich.

Aşa se înţelege de ce principalele organizaţii din România care propun periodic introducerea acestui tip de educaţie sexuală sunt exact organizaţiile care susţin ideologia gender, care promovează eliminarea distincţiei bărbat-femeie şi denormativizarea căsătoriei binare heterosexuale.

Întrebaţi-i pe cei care propun educaţia sexuală de tip anti-familie ce părere au despre poliamorie şi „căsătoriile” poliamorice şi veţi vedea că, dacă îşi asumă integral modelul propus, vor spune că acestea trebuie normativizate. „Căsătoria” între un număr de X bărbaţi şi Y femei este consecinţa logică a acceptării acestui tip de educaţie, în care singurele pericole identificate sunt sarcinile nedorite şi violenţa, iar regula de aur este consimţământul, singura condiţie pusă pentru validarea oricărui tip de comportament sexual, oricât de deviant ar fi acesta.

Domnilor Miniştri,

Cu un secol şi jumătate în urmă, Karl Marx şi Friedrich Engels scriau în prefaţa la „Manifestul comunist” că „o stafie bântuie Europa: comunismul”. După 1918, comunismul, cu sprijinul celor care nu sesizau ce va însemna acesta pentru societate, a reuşit să se impună în Rusia şi alte ţări. Astăzi mai sunt doar câteva state declarat comuniste în lume, dar unele dintre principiile fondatoare ale comunismului sunt promovate în continuare ca aducătoare de progres, cum în mod utopic se credea înainte de instaurarea regimurilor comuniste.

În forma propusă pentru disciplina Educaţie sexuală nu este greu de recunoscut un principiu esenţial al comunismului: copiii nu sunt ai părinţilor, ci sunt ai statului. Apelul ilustrează deplin principiul realizării binelui copiilor prin separare de părinţi, ba chiar împotriva acestora. Astfel, noţiunea de „părinţi” nu apare niciodată în textul Apelului, iar singura dată când apare termenul de „familie” este o referire la posibilitatea abuzurilor sexuale ale membrilor familiei asupra copiilor.

O caracteristică vitală a oricărei societăţi umane a fost continuitatea, practicată în primul rând prin responsabilitatea şi asumarea de către părinţi a educaţiei copiilor lor. Primul sistem social-politic care a reuşit ruperea semnificativă a copiilor de părinţi printr-o educaţie opusă gândirii părinţilor a fost comunismul. Aşa a fost posibil ca pionierii ucrainieni din anii 1930 să-l slăvească pe Stalin, cel care tocmai le ucisese părinţii în Holodomor.

În educaţie se codifică esenţa culturii şi civilizaţiei unui stat, prin elementele care sunt validate şi considerate demne de a fi transmise următoarelor generaţii. În condiţiile în care în România nu este legală „căsătoria” între persoane de acelaşi sex, iar în întreaga lume un număr limitat de state au legiferat-o de curând, de ce se încercă predarea ei copiilor, câtă vreme ea nici nu a fost încă validată de adulţi? Căci, să vorbim deschis, este limpede unde ţinteşte demersul asociaţiilor iniţiatoare, dincolo de combaterea discriminării persoanelor cu comportament homosexual: „căsătoria” homosexuală.

Comunismul a propus raiul social şi a încercat să-l realizeze prin egalitarismul proprietăţii; ideologia gender de factură comunistă promite raiul social şi crede că îl va realiza prin egalitarismul sexual, în care totul este legitim câtă vreme este consimţit.

Desigur, oamenii sunt liberi să creadă ce vor. Dar asta nu înseamnă că cei care cred diferit nu au şi ei acelaşi drept. Un drept care va fi anulat prin impunerea educaţiei sexuale anti-familie. În Germania, au fost arestaţi părinţi care au dorit să îşi retragă copiii de la orele de educaţie sexuală, pentru că nu erau de acord cu unele aspecte prezentate. Trebuie să fim conştienţi că totalitarismul poate apărea oriunde şi în orice moment istoric. Iar în România, totalitarismul comunist şi experienţa interzicerii gândirii libere le avem proaspete în minte.

Domnilor Miniştri,

O stafie bântuie civilizaţia europeană la începutul secolului XXI. Este ideologia gender, egalitaristă precum comunismul. Aldous Huxley, în Minunata lume nouă, exprima legătura între totalitarismele începutului de secol XX şi dezvoltarea lor în viitor, inclusiv prin manipularea sexualităţii umane: numele fetiţei parteneră a băiatului care este pedepsit pentru că refuză, la şcoală, jocul erotic cu ea este Polly Troţky.

Încercările repetate, caracterizate prin agresivitate ideologică şi vizuală, de a impune cu forţa opinii cu impact social major în numele realizării binelui şi eludând firescul proces al cercetării şi dezbaterii ne amintesc nouă, românilor, mai pregnant decât orice de practica instaurării comunismului.

În prezent, Organizaţia Mondială a Sănătăţii susţine educaţia sexuală anti-familie, începând de la naştere. Standardele OMS, realizate în spiritul ideologiei gender, le cer educatorilor să predea copiilor mai mici de 4 ani noţiuni despre masturbare, valorizând pozitiv această practică, iar copiilor între 4 şi 6 ani informaţii despre relaţiile cu persoane de acelaşi sex

Experienţa istorică arată că una dintre organizaţiile în care oamenii şi-au pus cel mai multe speranţe, Societatea Naţiunilor, nu a fost capabilă să îşi atingă principalul scop, împiedicarea apariţiei unui nou război mondial. Lecţia pe care o putem învăţa este că niciunei instituţii nu i se poate acorda apriori încrederea deplină că poate proteja, fără a fi evaluate acţiunile ei.

Jurământul Dumneavoastră este faţă de România şi faţă de poporul român. Nimeni nu Vă poate obliga, ca demnitari, sau nu ar trebui să Vă poată obliga, să alegeţi ceva dăunător poporului român. Între ideologia gender, care caută să devină normă unică, şi mentalităţile puternicelor civilizaţii limitrofe spaţiului european, în care discriminarea femeii nici nu este percepută ca discriminare, credem că România are şansa identificării unui model de educaţie care să includă problematica sexualităţii şi care să evite ambele extreme, atât egalitarismul, cât şi abuzul. Între exhibiţionismul educaţiei sexuale anti-familie, reprezentat de lenjeria intimă expusă la flash-mob-ul din 28 septembrie, şi crimele de onoare, România poate propune un model eficient, centrat pe familie.

Domnilor Miniştri,

Este legal ca Ministerele Educaţiei şi Sănătăţii să propună populaţiei României un sistem de valori hedonist privind sexualitatea şi o educaţie sexuală anti-familie, dar mai întâi trebuie să informeze şi să ceară consimţământul.

Viziunea despre sexualitate face parte din viziunea despre viaţă a unei persoane şi nu se poate impune cu forţa. Este de neînţeles dorinţa autorilor Apelului, în condiţiile în care, de curând, Curtea Constituţională a cerut ca, pentru studierea religiei, părinţii/tutorele legal instituit/elevul după 14 ani trebuie să facă cerere specială, deoarece este vorba despre o materie care se referă şi la dimensiunea conştiinţei persoanei şi de aceea nu poate fi impusă obligatoriu! Dat fiind caracterul cu totul special al unei astfel de materii şi având în vedere existenţa de manuale alternative, considerăm obligatoriu ca studierea unei eventuale discipline şcolare care să cuprindă ore de educaţie sexuală să se facă de către copil numai cu acordul părinţilor. Obligativitatea solicitată de către autorii Apelului nu este decât o violare a conştiinţei elevilor şi părinţilor, amintind de siluirea conştiinţei în comunism.

Suntem conştienţi că lipsa informării copiilor de către părinţi a dus, în unele cazuri, la traume care ar putea fi evitate. Însă ignorarea caracterului cu totul aparte al sexualităţii în viaţa umană şi a dificultăţii abordării ei în funcţie de profilul psihologic al copilului şi de vârsta lui poate crea traume de a o anvergură şi mai mare.

Legătura părinţi-copii este mediul natural al acestor discuţii şi părinţii trebuie încurajaţi să discute cu copiii şi aceste probleme intime. Statul este dator să contribuie la educaţia continuă, iar existenţa unor cursuri de parenting finanţate de stat şi accesibile părinţilor pot folositoare şi în această direcţie.

În acelaşi timp, reînnoim cererea pe care diferite organizaţii semnatare au făcut-o şi cu alte ocazii: introducerea unei discipline opţionale intitulate „Educaţie pentru familie şi societate”, care să armonizeze prezentarea sexualităţii persoanei cu prezentarea ansamblului relaţiilor familiale şi sociale.

Programa pentru această disciplină trebuie să fie realizată în urma unei etape de documentare temeinică, făcută de persoane de specialitate, nu în urma presiunii şi conform dorinţelor organizaţiilor promotoare ale ideologiei gender. Discipline precum Personal, Social and Health education din Marea Britanie ori Pregătirea pentru viaţă de familie din Polonia pot fi folosite ca inspiraţie şi comparaţie pe plan european.

În privinţa sexualizării spaţiului public, Vă adresăm două întrebări: Aţi văzut flash-mob-uri desfăşurate de aceste ONG-uri în care să protesteze faţă de invazia pornografiei în spaţiul public prin intermediul reclamelor? Mai există o altă Capitală europeană în afară de Bucureşti unde reclamele la pariuri sportive să fie de un erotism similar?

Domnilor Miniştri,

Nu este o opţiune acţionarea sub imperiul flash-mob-urilor, raiduri de tip comunist, dar mai rafinate, pentru impunerea colectivizării conştiinţelor. Flash-mob-urile şi indecenţa agresivă nu ţin loc de studii temeinice, după cum niciodată promisiunile ideologice nu au putut suplini rezultatele practice. Comunismul a propus raiul social şi a încercat să-l realizeze prin egalitarismul proprietăţii; ideologia gender de factură comunistă promite raiul social şi crede că îl va realiza prin egalitarismul sexual, în care totul este legitim câtă vreme este consimţit.

În faţa cererii imperative a semnatarilor Apelului de a introduce „acum” şi în mod obligatoriu educaţia sexuală în forma dorită de ei, Vă solicităm să trataţi cu discernământul necesar problema atât de delicată a educaţiei copiilor cu privire la sexualitate. Dacă veţi fi acuzaţi că nu daţi curs „acum” Apelului şi vi se vor aplica etichete de „fundamentalism”, „antimodern”, „învechit” etc., Vă reamintim că regimul comunist a pretins că reprezintă şi aduce democraţia în România inclusiv în cea mai cruntă perioadă a totalitarismului, în anii ʼ50.

În încheiere, vă amintim o constatare a lui Aldous Huxley din prefaţa cărţii Minunata lume nouă: „Pe măsură ce libertatea politico-economică se restrânge, cea sexuală tinde să crească prin compensaţie”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne