29 de ani de la momentul Timişoara: "Eşalonul 1 comunist a fost schimbat cu eşalonul 2. Fără lustraţie nu se poate face nimic"

La 29 de ani de la începutul revoluţiei române, urmele comunismului încă dăinuie iar în Pieţele României încă se cere lustraţie şi o ţară liberă de comunism.
Pe un tramvai sunt afişate poze ce înfăţişează căteva momente timişorene ale Revoluţiei din 1989.
Pe un tramvai sunt afişate poze ce înfăţişează căteva momente timişorene ale Revoluţiei din 1989. (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)

Astăzi, 16 decembrie, se împlinesc 29 de ani de când scânteia Revoluţiei s-a aprins la Timişoara pentru a se extinde apoi în toată ţara şi a ajunge la Bucureşti.

Pe 16 decembrie, la Timişoara a izbucnit un protest ca urmare a încercării autorităţilor de a-l evacua pe pastorul Laszlo Tokes din locuinţa parohială, după ce acesta făcuse declaraţii antiregim în mass media internaţională. Crezând că evacuarea pastorului este o nouă tentativă a regimului comunist de a lovi în dreptul la credinţă, oameni de toate confesiunile s-au alăturat enoriaşilor lui Tokes care vegheau în faţa parohiei, încercând să împiedice evacuarea lui.

Ore mai târziu, din mulţime s-a auzit primul strigăt de "Jos Ceauşescu". Strigătul a fost contagios, cei din mulţime l-au răspândit în toată Timişoara, chemând oamenii să se revolte împotriva comunismului şi a celor doi Ceauşeşti. Armata, Miliţia şi Securitatea au intervenit în forţă pentru a împrăştia mulţimea "scăpată de sub control". Demonstranţii au fost bătuţi şi arestaţi în aceeaşi noapte şi în dimineaţa următoare. Prea târziu, germenele revoluţiei diseminase deja.

În ciuda represiunii, a doua zi mulţimea s-a strâns din nou în centrul oraşului. Protestatarii au intrat în Comitetul Judeţean de Partid şi au aruncat pe fereastră broşurile de propagandă, documentele partidului, scrierile Tovarăşului etc. A urmat iadul. Tancuri scoase pe străzi, focuri de armă, împuşcături, ţipete, victime, oameni ucişi.

Cadavrele victimelor au fost furate pe 18 decembrie de la morga din Timişoara şi aduse la Bucureşti pentru ca nimeni să nu afle despre crime în veci. Au fost arse iar cenuşa a fost colectată în patru pubele de gunoi şi ulterior deversată într-o gură de canal din Popeşti-Leordeni, la câţiva kilometri de Bucureşti.

Morţii ce au urmat apoi, împuşcaţi nu se ştie prea bine de cine nici în zilele de azi, au fost îngropaţi pe ascuns într-o groapa comună.

În 19 decembrie, muncitorii timişoreni au intrat în grevă. Ştefan Guşă şi Radu Bălan au venit să discute cu muncitorii, pentru a-i convinge să reia lucrul, fără succes. Revoluţia nu mai putea fi întoarsă din drum. Peste 100.000 de oameni au ocupat Piaţa Operei din centrul Timişoarei, strigând: "Nu vă fie frică, Ceauşescu pică!" şi "Armata e cu noi".

O zi mai târziu, regimul a trimis în Timişoara trenuri încărcate cu muncitori de la fabrici din Oltenia. Înarmaţi cu bâte, trimişi "să restabilească ordinea", minţiţi fiind că huliganii şi ungurii devastează Timişoara. Muncitorii olteni s-au alăturat timişorenilor şi mulţi soldaţi au fraternizat şi ei cu manifestanţii.

În 20 decembrie, Timişoara a fost declarată primul oraş liber de comunism al României, de către reprezentanţii Frontului Democrat Român, prima formaţiune politică democratică. În aceeaşi zi, oraşul Lugoj, din apropierea Timişoarei, s-a ridicat şi el împotriva regimului comunist, dându-şi obolul de sânge şi martiri.

Flacăra revoltei nu a mai putut fi stinsă. A ajuns până sub balconul unde Ceauşescu convocase mulţimea, pentru a înfiera Timişoara, loc în care "huligani" instigaţi de "agenturi străine" au creat haos în "statul de drept" .

Când lucrurile au scăpat de sub control, cei doi dictatori au fugit cu un elicopter. Au fost prinşi ulterior şi au fost împuşcaţi în grabă, la Târgovişte, după un simulacru de proces. Nu au apărut niciodată într-un Tribunal de Stat, unde să răspundă public, în văzul lumii, pentru crimele împotriva românilor.

A urmat FSN-ul, tovarăşul Ion Iliescu care, un an mai târziu, a chemat minerii în Piaţa Universităţii, să îi bată pe studenţii "huligani", urmând modelul lansat de familia Ceauşescu care a trimis muncitori olteni să-i bată pe cei timişoreni.

Anul 1989 a fost anul anti-comunism. Pretutindeni în Europa, comunismul a căzut în urma aşa-numitelor "revoluţii de catifea." România a fost singura ţară din Europa unde, în 1989, tancurile au ieşit pe străzi iar oamenii care strigau "Jos comunismul!" au fost împuşcaţi. A mai fost o ţară în lume în care, în 1989, regimul a luptat cu tancurile împotriva oamenilor neînarmaţi: China, unde cu jumătate de an înainte de momentul Timişoara, studenţii au fost masacraţi în Piaţa Tiananmen.

* * *

Au trecut 29 de ani de la acele momente si în România, care n-a uitat încă frigul, bezna şi frica de pe vremea lui Ceauşescu, temerile că ne reîndreptăm spre dictatură prind tot mai mult contur pe măsură ce, surdă la vocea cetăţenilor, la dorinţa sutelor de oameni ce au luminat Piaţa Victoriei în 2017, coaliţia la putere îşi vede mai departe de planurile sale de a dezincrimna fapte de corupţie. Legile Justiţiei sunt modificate, Codurile Penale la fel iar în Parlament apar noi şi noi legi avantajoase pentru infractori. Cetăţenii strigă, magistraţii strigă, UE strigă, dar tăvălugul modificărilor legislative dorite de Putere pare de nestăvilit. "Partidul stat", i se spune PSD-ului, iar în Pieţele României se strigă jos "Ciuma Roşie", "Jos PSD", "Ceauşescu n-a murit, este Dragnea travestit!"

Sigur, nu mai avem regim comunist. Avem însă libertate de exprimare? Avem un stat în care cetăţeanul este respectat? Iată că la 29 de ani de când Securitatea, Miliţia şi Armata au început să-i bată şi aresteze pe timişorenii care strigau "Jos Ceauşescu", în Piaţa Victoriei amplul protest al Diasporei a fost înecat în gaze lacrimogene de jandarmi. Protestatari pasnici, cu mâinile ridicate deasupra capului au fost loviţi cu bestialitate de forţele de ordine, sute de oameni au ajuns la ambulanţe. Acel moment a germinat un nou dosar - dosarul Jandarmeriadei - care, la fel ca cel al Revoluţiei şi Mineriadei pare că stă pe loc. Niciunul dintre cei ce au comandat, coordonat, executat represiunea contra populaţiei paşnice n-a ajuns în faţa instanţei.

Pare, aşadar, că ne învârtim în cerc. Istoria se tot repetă. La 29 de ani de la începutul Revoluţiei române, urmele comunismului încă dăinuie iar în Pieţele României încă se cere lustraţie şi încă se cere o ţară liberă de comunism. De unde poate veni, în aceste condiţii speranţa?

De la tânăra generaţie şi din adoptarea, măcar în ceasul al XIII-lea, a unei legi a lustraţiei, crede revoluţionarul Corneliu Vaida, care, acum 29 de ani era pe baricade la Timişoara.

"Ne dăm seama pe zi ce trece tot mai mult şi scăpăm de amăgirea faptului că noi am schimbat un regim. Nu l-am schimbat de fapt. Poate nici nu a fost o revoluţie, poate a fost doar o revoltă, pentru că revoluţiile schimbă regimurile, noi n-am schimbat nimic şi timpul a demostrat-o.

Noi ne-am păcălit singuri că am făcut lucrul asta, şi de fapt nu am făcut. Singura speranţă e în generaţia asta tânără care sperăm că va reuşi să schimbe ceva. Fără lustraţie se vede că nu se poate face nimic pozitiv în ţara asta. De la lustraţie, trebuie început totul de la lustraţie pentru că s-a schimbat eşalonul 1 comunist cu eşalonul 2. Sunt penetraţi în absolut toate partidele aşa că e nevoie de o clasă politică nouă!", a declarat pentru Epoch Times Corneliu Vaida.

"Să dea Dumnezeu să trăim momentul acela în care să simţim că sacrificiul celor care au murit acum 29 de ani nu a fost în zadar", a încheiat Corneliu Vaida.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne