Ungaria şi-a pierdut "entuziasmul" faţă de ideea unei şedinţe comune de guvern

(photos.com)
Epoch Times România
06.01.2012

Ministrul Teodor Baconschi regretă că guvernul de la Budapesta "nu pare la fel de entuziast ca acum şase luni sau un an faţă de ideea unei şedinţe comune de guvern", dar dă asigurări că relaţia bilaterală e bună şi există interese comune.

Ultima şedinţă comună interguvernamentală între România şi Ungaria a avut loc în 2008, iar organizarea unei a cincea şedinţe fusese convenită pentru toamna anului trecut în timpul unei vizite efectuate de Teodor Baconschi, în mai, la Budapesta. Şedinţa nu a mai avut, însă, loc la data preconizată.

Întrebat dacă este îngrijorat de ceea ce se întâmplă la Budapesta - care a stârnit nelinişte pe plan internaţional din cauza noii Constituţii, considerate nedemocratice - ministrul Teodor Baconschi a remarcat că vecinii de la vest "au încasat o papară de la tot felul de autorităţi", dar nu consideră că este vorba despre un "derapaj grav".

Baconschi a precizat că a citit Constituţia Ungariei şi a spus că se bucură că face o referire la Dumnezeu. El a explicat că ar fi vrut ca şi Tratatul de la Lisabona, în preambul, să facă o referire la tradiţia iudeo-creştină a culturii europene.

"Urmărim ce se întâmplă, relaţia bilaterală este bună", a asigurat Teodor Baconschi în legătură cu Ungaria. Îmi pare rău că Guvernul de la Budapesta nu pare la fel de entuziast ca acum şase luni sau un an faţă de ideea unei şedinţe comune de guvern; am făcut una cu italienii, alta cu israelienii, vom face una cu moldovenii, am avut un asemenea exerciţiu şi cu vecinii de la sud, bulgarii", a menţionat ministrul român de externe. "Între România şi Ungaria există acelaşi set consistent cu interese comune", a adăugat şeful diplomaţiei.

"Vecinii noştri au încasat o papară de la tot felul de autorităţi, mai de curând Alain Juppé şi-a manifestat îngrijorarea, ministrul francez de externe, Hillary Clinton, Comisia Europeană - ei sunt în negociere, şi pe legea Băncii Centrale, şi pe Constituţie, cum va fi aplicată. Nu cred că este vorba de un derapaj grav, dar trebuie să fim atenţi şi să lăsăm Comisia, care este gardianul tratatelor, să măsoare nivelul de democraţie pe care noua lege fundamentală şi legislaţia secundară îl comportă", a conchis Teodor Baconschi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor