Expoziţia ‘Adevăr, Compasiune, Toleranţă’ primită cu căldură la Lugoj
alte articole
În data de 12 ianuarie 2012, galeria Pro Arte din Lugoj, judeţul Timiş, a fost pentru două ore şi jumătate gazda vernisajului expoziţiei internaţionale de artă ‘Adevăr, Compasiune, Toleranţă’.
Organizată de către Asociaţia Română de Qigong Falun Dafa România, expoziţia ajunge la Lugoj după un turneu internaţional de peste 45 de ţări şi 210 oraşe, reuşind să impresioneze publicul atât prin calitatea şi măiestria artistică de care dau dovadă expozanţii, cât şi prin mesajul pe care aceştia îl transmit prin lucrările lor.
Fiecare tablou reprezintă o poveste adevărată, picturile fiind realizate din dorinţa de a face cunoscute oamenilor lumii crimele persecuţiei şi torturile la care sunt supuşi practicanţii Falun Dafa, cel mai persecutat grup din China zilelor noastre, precum şi frumuseţea unei vieţi trăite după standarde morale înalte, cele care dau titlul expoziţiei.
Falun Dafa (sau Falun Gong) este o disciplină tradiţională străveche chineză de meditaţie şi auto îmbunătăţire spirituală. Totuşi, datorită numărului imens al practicanţilor - 100 de milioane numai în China – fostul preşedinte al Chinei, Jiang Zemin, a declarat ilegală această practică pe data de 25 aprilie 1999, iar de atunci practicanţii Falun Gong din China se confruntă cu una din cele mai grele şi inumane persecuţii documentate în istorie.
”Admir această expoziţie superbă, atât prezentarea grafică, cât şi idea artiştilor. Păcat totuşi că în ziua de azi mai există aşa ceva. Tehnica este într-adevăr remarcabilă şi este necesară o mare putere de spirit să poţi picta un asemenea subiect, pentru că nu este cea mai mare bucurie, dar, prin contrast, este cruda realitate, o prezentare a ceea ce există,” spune Dorel Mirovici, inginer, într-un interviu acordat pentru The Epoch Times România.
La vernisaj a fost prezent şi Marius Bacriu, doctor în arte vizuale, sculptor şi, totodată, preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din Lugoj. ”Expoziţia impresionează în primul rând prin mesajul transmis, nu neapărat artistic, ci mesajul legat de profunzimea sentimentelor, profunzimea evenimentelor care se regăsesc în aceste lucrări. Este o expoziţie cu un mesaj mult mai profund decât putem observa la prima vedere,” spune domnul Bacriu.
Imaginile din tablouri sunt deosebit de expresive şi cred că scopul a fost atins, acela de a sensibiliza opinia publică prin sugestia mesajului vizual, cât şi prin sugestia textului vizual care însoţeşte acest mesaj. (Razvan Ioan Tinca)
O altă personalitate locală prezentă la expoziţia de la Pro Arte, istoricul Razvan Ioan Tinca, director interimar al Muzeului de Istorie, Etnografie şi Artă Plastică din Lugoj, a fost şi el plăcut surprins de eveniment. ”Un moment binevenit pentru oraşul nostru. Lucrările, deosebit de expresive, nu vin decât să arate suferinţa unor oameni care îşi doresc să se exprime liber, să trăiască liber şi să poată să decidă asupra drumului în viaţa pe care vor să o urmeze, fără să fie coordonaţi de către altcineva. Imaginile din tablouri sunt deosebit de expresive şi cred că scopul a fost atins, acela de a sensibiliza opinia publică prin sugestia mesajului vizual, cât şi prin sugestia textului vizual care însoţeşte acest mesaj,” spune domnul Tinca pentru The Epoch Times România.
Expoziţia artă ‘Adevăr, Compasiune, Toleranţă’ face înconjurul lumii din anul 2004, fiind găzduită şi prezentată în diverse săli de expoziţie cum ar fi: Naţional Arts Club din New York City, Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite, Thomson Centre – Chicago, Columbia University – NY. Tablourile au fost expuse şi în Asia (Naţional Chengchi University – Taiwan), în Australia (Canberra Legislative Comittee Hall) şi aproape în toată Europa (de la Hampstead Museum – Londra, la Sala Naţională de Expoziţii din Moscova).
Expoziţia a ajuns în România în 2009, după un turneu de mare succes în peste 50 de ţări, 210 oraşe şi 500 de expuneri. Până acum, în România, lucrările au fost expuse la Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Oradea, Suceava, Buşteni, Constanţa şi Mangalia şi Slatina.
Expoziţia din Lugoj va fi deschisă publicului până în data de 1 februarie, între orele 9 şi 16.