Campanie în Bulgaria împotriva exploatării gazelor de şist în România (presă)

Activiştii ecologişti, care luptă împotriva exploatării gazelor de şist în Bulgaria, insistă pentru interzicerea acesteia şi pe teritoriul României, informează miercuri presa sofiotă.

Trebuie să atragem atenţiei vecinilor noştri din România asupra problemelor care afectează apele subterane comune, a declarat Borislav Sandov de la Iniţiativa cetăţenească pentru interzicerea extragerii gazelor de şist, citat de agenţia Cross. În cadrul unei conferinţe de presă, Sandov a anunţat că în ziua de joi va fi organizată o acţiune de protest în faţa Ambasadei României la Sofia prin care speră să convingă autorităţile de la Bucureşti să urmeze exemplul Bulgariei şi să impună un moratoriu asupra acestei activităţi.

Şi românii trebuie să vadă care sunt riscurile din această activitate, cred organizatorii mitingului. În opinia lui Borislav Sandov, nu este nicio îndoială că în cazul unei poluări a apelor subterane din România, vor fi afectate şi apele din Bulgaria. Iniţiativa cetăţenească pentru interzicerea extragerii gazelor de şist a redactat o declaraţie care urmează să fie trimisă ambasadorului României la Sofia, precum şi miniştrilor bulgari ai afacerilor externe şi mediului.

Despre acţiunea de protest informează şi ziarul local Nova dobrugeanska tribuna (Nouă tribună a Dobrogei) care apare în oraşul Dobrici şi care a fost unul dintre centrele mari ale campaniei împotriva gazelor de şist în Bulgaria. Activista Pepa Anghelova declară pentru acest ziar că sub teritoriul Dobrogei se află un lac subteran comun pentru România şi Bulgaria care ar putea fi poluat din fiecare dintre cele două ţări.

Vecinii ne poluează prin graniţă, titrează cotidianul sofiot Republica. Potrivit publicaţiei, cel mai mare pericol este exploatarea gazelor de şist în Dobrogea, dar sunt şi alte riscuri de poluare transfrontalieră cum ar fi centrala nucleară de la Cernavodă, combinatul de îngrăşăminte chimice de la Turnu Măgurele, proiectul de construire a unei centrale nucleare în Turcia, la graniţa cu Bulgaria, precum şi cea mai mare centrală termoelectrică a Greciei, situată tot în zona frontierei comune.

Publicaţia citează informaţii din presa română, potrivit cărora compania americană Chevron a primit autorizare pentru a efectua prospecţiuni pentru gaze de şist în Dobrogea, în zona localităţii Vama Veche, la doar 6-7 kilometri de graniţă. Alte trei companii vor prospecta pentru gaze de şist în apele române ale Mării Negre, în imediată apropiere de apele teritoriale Bulgariei.

Albena Simeonova, de la Fondul pentru mediu şi agricultură, a declarat pentru ziarul Republica că gazele de şist nu sunt singurul pericol de poluare. Aerul din zona oraşului bulgar Nicopole şi acum este poluat în mod periodic de combinatul de îngrăşăminte chimice de la Turnu Măgurele, susţine Simeonova, care este una dintre principalele militante împotriva construirii centralei nucleare de la Belene. Activista mai susţine că ultima poluare cu fumul colorat al combinatului a avut loc la data de 5 ianuarie. Am trimis sute de scrisori la toate instituţiile, dar fără nici un rezultat, afirmă Simeonova. Consilierul local de la Nicopole Pepo Petrov a declarat însă că a primit asigurări de la partea română că problema va fi rezolvată în acest an.

Sub presiunea opiniei publice, parlamentul bulgar a adoptat săptămâna trecută o decizie ce interzice complet exploatarea gazelor de şist pentru o perioadă de timp nelimitată. Deputaţii au interzis exploatarea de gaze şi ţiţei efectuate prin fracturare hidraulică a rocilor cu apă sau alte lichide cu presiune de peste 20 de bari. Decizia parlamentului de la Sofia precizează explicit că operaţiunile de prospectare şi extragere a gazelor de şist pe teritoriul ţării şi în zona bulgară a Mării Negre sunt interzise. Amenda pentru societăţile care vor încălca această prevedere se ridică la până la 50 milioane de euro.

Prin această decizie, Bulgaria a devenit a două ţară din Europa, după Franţa, în care extragerea gazelor de şist nu este permisă. Interdicţia completă a intervenit la o zi după ce guvernul de la Sofia a revizuit propria sa decizie din luna iunie 2011, prin care a acordat companiei americane Chevron dreptul de a prospecta zăcămintele de gaze de şist din nord-estul ţării. Compania va putea prospecta şi extrage numai gaze şi ţiţei convenţionale. Motivele pentru revizuirea deciziei sunt legate de lipsa de date suficiente în ceea ce priveşte impactul asupra mediului înconjurător al tehnologiei folosite, a precizat guvernul bulgar într-un comunicat.

Decizia survine şi în urma unor proteste de stradă organizate de diferite organizaţii de protecţie a mediului. Cea mai mare acţiune de protest a avut loc la 14 ianuarie şi a strâns câteva mii de protestatari în 12 mari oraşe din Bulgaria. Organizatorii susţin că substanţele care sunt folosite în operaţiunile de prospectare şi de extragere a gazelor de şist prezintă un risc major de poluare a apelor subterane şi a solului din întreg nord-estul Bulgariei. În opinia lor, dacă o parte din aceste substanţe ajunge în sursele de ape, impactul asupra agriculturii şi turismului va fi unul devastator.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe