Serghei Esenin. Moartea lui Esenin - moartea conştiinţei poporului rus

Serghei Esenin, marele poet rus, scriitor, dramaturg şi folclorist, a fost ucis în Sankt Petersburg, pe 27 decembrie 1925. Corpul poetului, a fost dus la Hotelul "Angleterre" şi legat de o ţeavă de încălzire sub tavan, simulând sinuciderea. Există speranţă că, după 85 de ani de la moartea lui Serghei Esenin, lumina adevărului si misterul morţii sale vor fi deschise poporului rus.

O Rusia — lan de mure

Şi albastrul, revărsând în râu -

Îţi iubesc pînă la durere

Tăcerea ta de heleşteu.

Cu 85 ani în urmă Esenin a fost declarat sinucigaş. Timp de decenii, guvernarea comunistă nu permis să se pună la îndoială acest fapt, ascunzând adevărul prin orice mijloace. Numai în ultimii douăzeci de ani au început să apară fapte care contrazic versiunea oficială a sinuciderii poetului, iar aceste fapte au început să fie discutate şi studiate.

Cu toate acestea, azi, deşi există materiale ce sugerează comiterea unei crime premeditate, autorităţile împiedică efectuarea unei analize minuţioase şi obiective a circumstanţelor morţii poetului.

Deşi Esenin a fost găsit spânzurat, ştirea i-a şocat pe mulţi. Însă nu pe toţi, deoarece Esenin avea duşmani. Versiunea oficială a sinuciderii a fost repudiată şi de emigranţia rusă albă, din anii 20. Mulţi bănuiau că autorităţile sovietice au otrăvit poetul.

Pe 29 decembrie 1925, ziarele de seară din Leningrad, şi mai apoi ziarele din toată Rusia, pe 30 decembrie au informat că poetul Serghei Esenin s-a sinucis în hotelul "Internaţional". „Prietenii”, cunoscuţii şi apropiaţii poetului au publicat în ziare şi reviste, memorii despre Esenin, exprimându-şi regretul cu privire la moartea acestuia, amintindu-şi cum petrecea în beţii, huliganism şi de viaţa sa promiscuă. Criticii au alimentat aceste amintiri cu "probe": în poeziile lui Esenin, mulţi au văzut apropierea morţii şi dezamăgire în viaţă, tulburare mentală. A fost publicată o presupusă scrisoare scrisă de Esenin înainte de moarte, scrisă cu sânge, înainte de a-şi pune capăt zilelor. Ea suna cam aşa:

”La revedere, prietene, la revedere.

Dragul meu, în inimă-mi rămâi.

Despărţirea ce se prevede

Promite o nouă revedere.

La revedere, prietene, rămân tăcut

Nu fi trist şi în sprâncene crunt —

În această viaţă, a muri nu e noutate;

Nici să trăieşti, ar fi mai nou decât atât.”

Acest poem nu a fost prezentat anchetei, dar a apărut în ziare. Ulterior s-a stabilit că a fost scris cu câteva luni înainte de moartea lui Esenin şi era adresată prietenului său Alexei Ganin, închis şi el înainte de a fi executat. Când jurnaliştii s-au întâlnit cu mama lui poetului, Tatiana Feodorovna, ea a povestit că Serioja a scris aceste rânduri când era acasă, şi au fost scrise cu creionul, şi nu cu sânge, şi a adăugat cu amărăciune că Serghei a fost ucis de oameni răi. Cu toate acestea, toţi aceşti ani, aceste opt linii au fost prezentate ca versurile sale de adio şi ca o dovadă a sinuciderii.

La scurt timp înainte de moarte, Esenin a scris în articolul său "Ruşii": "Nu a fost timp mai dezgustător şi vicios în viaţa literară decât momentul în care trăim. Situaţia grea în stat de-a lungul acestor ani în lupta internaţională pentru independenţă, întâmplător i-a readus pe arena literaturii pe lacheii revoluţionari care au merite în proletariat, dar nu în artă ...».

În ziua care a urmat morţii poetului, "Krasnaia Gazeta” (Ziarul Roşu, unul dintre ziarele afiliate comuniştilor) a publicat un articol de Boris Lavrenev intitulat "În memoria lui Esenin" cu subtitlul: "Executat de degeneraţi" şi cu un epigraf: "Şi n-o să spălaţi cu sângele vostru negru, sângele curat al poetului". Încheierea suna aşa: "Şi este de datoria mea morală să spun o dată în viaţă adevărul pur şi să numesc călăii şi ucigaşii — călăi şi ucigaşi, al căror sânge negru nu va spăla pata de sânge de pe cămaşa poetului torturat”.

Scriitorii, care îl cunoşteau bine pe Esenin şi nu recunoşteau sinuciderea poetului, îngrijoraţi de pierderea care o îndura Rusia, au încercat propriile investigaţii. Aceste materiale au fost făcute publice în media.

Cele mai multe dintre documente nu au fost examinate de experţii criminalişti şi nu există o certitudine că sunt autentice şi semnate de către persoanele cărora li se atribuie. Multe materiale se află încă în arhivele secrete şi cercetătorii nu au acces la ele.

Ancheta

Până în prezent, acţiunile anchetei iniţiale trezesc suspiciuni. Ancheta a fost închisă foarte repede. Câteva acte şi procese verbale - şi atât. Lipsea raportul cu descrierea scenei crimei.. În ianuarie 1926, ancheta nu a fost suplimentată cu nici un alt document nou şi a fost încheiată.

O cercetarea riguroasă a circumstanţelor morţii lui Serghei Esenin - identificarea cauzelor care au dus la crimă, a persoanelor care au beneficiat de pe urma ei şi autorii nemijlociţi ai omorului — a fost făcută de profesorul asociat de literatură al Academiei de Cultură din Sankt-Petersburg, membrul Uniunii Scriitorilor din Federaţia Rusă - Viktor Kuzneţov.

În lucrarea sa "Misterul morţii lui Esenin", autorul a scris:

”În cazul lui Esenin, sadicii au acţionat direct. Este paradoxal, dar adevărat: nu există dovezi convingătoare că poetul s-a sinucis. În schimb incidii ale crimei sunt numeroase".

Iată cum descrie incidentul Kuzneţov: "Regizorul „scenariului” sinuciderii în camera numărul 5 a Hotelului „Angleterre”, a fost regizorul de filme „Sevzapkino” Pavel Petrovich Petrov (Makarevich), care, bazându-se pe circumstanţele incidentului a bănuit că asasinii au târât corpul lui Esenin prin labirintul subsolului din clădirea unde fusese deţinut, situată pe bulevardul Maiorov, 8 / 23.

"Au apărut o mulţime de întrebări:

• de ce coarda cu care se presupunea că s-a spânzurat era răsucită în jurul gâtului doar o dată şi jumătate şi nu avea vreun nod;
• cum de Esenin, sângerînd, a fost capabil cu palmele tăiate şi alte răni, şi a construit pe masă o piramidă complexă, cu ajutorul căreia a reusit să urce până sub tavan;
• care era adevărul despre urma teribilă pe care o avea decedatul la baza nasului (versiunea oficială - arsură);
• unde a dispărut sacoul decedatului.

De altfel, celebrul medicul-radiolog care l-a văzut, membru al grupului literar „Comunitatea” din Leningrad (1925-1929) I. Oksenov, a menţionat în „Jurnal”: „... de-a lungul frunţii se vedea o dungă mov (arsură - de la ţeava fierbinte a sistemului de încălzire pe abur, de care s-a lovit cu cap), gura întredeschisă, părul, într-un nimb groaznic în jurul capului”. Şi mai departe: „În sicriu nu mai era aşa de rău. Arsurile au fost machiate, sprîncenele şi buzele aranjate.”

Mai departe Kuzneţov prezintă mărturiile unui poet începător, Paul Luknitsky: "Cadavrul lui Esenin nu prea semăna cu el. Faţa lui, după autopsie, a fost corectată, dar pe frunte mai era încă o pată mare roşie, în colţul de sus a ochiului drept - pe nas - abraziune, şi ochiul stâng - plat:" („întâlnire cu Anna Ahmatova”, vol. I, 1924-1925 Paris: YMCA-Press, 1991).

Colecţie Foto - dovezi privind asasinarea lui Serghei Esenin.

În muzeul dedicat lui Esenin se află numeroase imagini şi fotografii. Măşti post-mortem ale poetului, sunt de asemenea păstrate în unele muzee şi colecţii private.

Materiale fotografice arată nu numai că Esenin nu s-a sinucis, dar şi faptul că înainte de moartea sa el a opus probabil o puternică rezistenţă celor care-l loveau mortal. Toate fotografiile ridică întrebări cu privire la neconcordanţa imaginilor cu versiunea oficială, care afirmă sinuciderea poetului.

Ce înseamnă pentru Rusia recunoaşterea versiunii oficială a morţii lui Serghei Esenin

Emigrantul, istoricul şi scriitor Michael Koryakov în 1950, a declarat categoric: „Să-l scuipi pe Esenin — înseamnă să scuipi Rusia şi poporul rus”.

Cu toate acestea de ce a fost înşelat poporul rus, de ce a fost forţat să creadă în sinuciderea lui Serghei Esenin? De ce i-au fost interzise poeziile? De ce se temea atât regimul comunist în curs de formare?

Permiterea poeziilor lui Esenin însemna permiterea credinţei în Dumnezeu, şi în consecinţă să pierderea credinţei în Partidul Comunist. Pentru Partidul Comunist însemna pierderea controlului asupra poporului. Prin urmare, tânărul geniu Serghei Esenin a fost calomniat şi prezentat oamenilor ca un bătăuş, scandalagiu, beţiv şi afemeiat, bolnav psihic.

Dar regimul comunist nu s-a oprit aici. Propaganda a indus treptat ideea că Esenin era un degenerat şi a comis această crimă atroce, nu numai în ceea ce priveşte distrugerea fizică a poetului, dar, de asemenea, distrugerea conştiinţei poporului rus. Cei care au crezut în această minciună au devenit fără voia lor complici la crimă. În esenţă, asasinarea lui Serghei Esenin este o crimă împotriva umanităţii.

Mai târziu poezia lui Esenin a fost interzisă, cititorii săi fiind incriminaţi cu art. 58 (articol din Codul Penal, care a intrat în vigoare la 25 februarie 1927 pentru contracararea activităţii contra-revoluţionare). Lupta regimului comunist cu cititorii lui Esenin a durat mai multe decenii.

Încă de la începutul istoriei sale criminale, sistemul comunist a aplicat întotdeauna banditismul: începeau cu crearea e zvonuri negative şi calomnierea persoanei persecutate. Daca persoana era distrusă moral, nu mai reprezenta o ameninţare pentru sistemul comunist, dar dacă oamenii rămâneau credincioşi acesteia, urma distrugerea fizică - aşa cum a fost făcut cu Serghei Esenin, pe care autorităţile sovietice l-au „scos în afara legii”.

"Oricine era cel scos în afara legii, el era imediat radiat, indiferent de meritele sale în trecut. Orice rezervă faţă de vinovăţia sa nu mai era acceptabilă: acest om devenea nu doar un mizerabil, ci un cadavru viu, a cărui moarte devenea doar o chestiune de timp ... "- a declarat generalul-locotenent în justiţie, A. F. Catusev.

Va urma..