Şeful IGPR vrea ca proprietarii autoturismelor să răspundă pentru toate faptele comise cu maşinile respective

(ETIENNE LAURENT / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
22.01.2011

Şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), chestor Liviu Popa, şi-ar dori o modificare a legislaţiei astfel încât proprietarii autoturismelor să răspundă pentru toate faptele comise cu maşinile lor, astfel încât să scadă birocraţia şi să crească nivelul de încasare a amenzilor, conform precizărilor făcute, vineri, la Zalău, la bilanţul pe 2010 al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj.

Cu acelaşi prilej, Liviu Popa s-a declarat şi pentru reactivarea radarelor fixe, după clarificarea aspectelor juridice privind funcţionarea lor.

"Din punctul meu de vedere, da, trebuie reactivate. Vreau să vă spun că domnul ministru mi-a cerut să facem o analiză, în primul rând privind cadrul juridic al folosirii acestor camere şi condiţiile în care se pot folosi. Aş vrea însă să facem mai mult, prin nişte modificări la Ordonanţa 2 (privind regimul juridic al contravenţiilor n.r.) şi să mergem pe modelele europene pe care le putem implementa, respectiv Legea răspunderii obiective, care are ca principiu de bază faptul că proprietarul autoturismului răspunde pentru toate faptele comise cu autoturismul respectiv. Şi atunci nu mai trebuie să facem acel dute-vino şi cheltuirea inutilă a unor bani - spune-mi cine a fost (şoferul n.r.)- şi ştiţi bine că răspunsul era unchiul John din America, mătuşa Ibolya din Ungaria şi tanti Michelle din Franţa. Din păcate, ne-am întâlnit cu acest fenomen. Ştiţi foarte bine că la noi nivelul procentual al amenzilor încasate este undeva în jur de 10-15%. Şi atunci, cred că odată cu modificarea ar creşte cert procentul încasărilor", a precizat şeful IGPR.

Liviu Popa a adăugat faptul că o parte dintre amenzile încasate ar putea fi alocate pentru dezvoltarea infrastructurii în Poliţie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor