Suntem în situaţia în care preţul la benzină şi motorină este în Romania mai mare decat în Austria, a declarat luni, Andreea Paul, în cadrul unei dezbateri organizate de publicaţia Focus Energetic.
"Suntem în acea ţară dementă, înzestrată cu resurse, cu tot ce are nevoie, cu investitori activi, cu cele mai mari rate ale veniturilor si profiturilor, dar în care preţul final pentru consumatorul final la benzină şi motorină este mai mare decât în orice ţară din vecinătatea noastră.", a explicat deputatul PNL, aratând că este imperios necesar ca România să aibă un tablou de bord economic al resurselor naturale şi să se poziţioneze inteligent, ca stat producătoar care valorifică resursele în ţara, nu ca exportator de energie.