Ziua judecăţii. Un alt dosar de corupţie marca Nicuşor Constantinescu ajunge pe masa magistraţilor

Nicuşor Constantinescu
Nicuşor Constantinescu (sursa imagine: Facebook)

Procurorii anticorupţie au dispus joi trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, pe care îl acuză de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi conflict de interese într-un dosar de corupţie cu un prejudiciu estimat la 8 milioane de euro, reiese dintr-un comunicat remis redacţiei.

Alături de Nicuşor Constantinescu vor trebui să dea socoteală în faţa instanţei şi consilierul său la data faptelor, Bogdan Cristian Zgabercea, acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la abuz în serviciu şi evaziune fiscală, Florentina Carmen Oproiu, director al Direcţiei Coordonare Instituţii Subordonate din cadrul CJ Constanţa, la data faptelor, acuzată de complicitate la abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat, precum şi Brâncoveanu Marcel Părău, reprezentant al Fundaţiei Culturale Thalia, la data săvârşirii faptei, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală.

Alături de inculpaţii menţionaţi mai sus, procurorii DNA au trimis în judecată şi două persoane juridice, respectiv Fundaţia Fantasio, sub acuzaţia de constituire a unui grup infracţional organizat şi evaziune fiscală, precum şi Fundaţia Culturală Thalia, în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

Procurorii DNA îşi prezintă cazul

"În cursul anului 2012, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel, împreună cu inculpaţii Zgabercea Cristian Bogdan, Oproiu Carmen Florentina şi Fundaţia Fantasio, a constituit un grup infracţional organizat al cărui scop a fost comiterea mai multor infracţiuni îndreptate împotriva patrimoniului judeţului Constanţa, precum şi a unor infracţiuni de evaziune fiscală.

În aceeaşi perioadă, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel, ajutat de inculpaţii Zgabercea Cristian Bogdan şi Oproiu (Vasile) Carmen Florentina, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu care decurgeau din calitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa şi a plătit, în mod nelegal, suma de 5.094.836 lei, reprezentând finanţări nerambursabile din fonduri publice către asociaţii şi fundaţii.

Finanţarea şi plăţile au fost efectuate numai în baza unei hotărâri a Consiliului Judeţean, fără respectarea normelor legale în vigoare prevăzute de Legea nr. 350/2005, privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice, alocate pentru activităţi non-profit de interes general şi de O.G nr. 51/1998, actualizată, referitoare la îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale, care stipulează în mod expres principiile şi regulile în care se pot asigura finanţări nerambursabile din fonduri publice.

În cursul anului 2012, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, beneficiind de ajutorul aceloraşi doi inculpaţi, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, finanţând în mod nelegal, cheltuieli cu activităţile sportive, în sumă de 13.305.000 lei, ce au reprezentat plăţi nerambursabile din fonduri publice către asociaţii şi cluburi sportive.

Şi de această dată, finanţarea şi plăţile respective au fost efectuate numai în baza hotărârilor Consiliului Judeţean, cu încălcarea flagrantă a prevederilor Legii nr. 350/2005, care reglementează regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice, alocate pentru activităţi non-profit de interes general şi a prevederilor Legii nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, privind organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de educaţie fizică şi sport în România şi condiţiile finanţării activităţii sportive din fonduri publice.

La data de 08.01.2015, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, a emis o dispoziţie prin care, în mod nelegal, a deposedat o persoană de atribuţiile funcţiei de director general al unei direcţii din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, totodată retrăgându-i acesteia dreptul de acordare a vizei de control. Prin aceasta, inculpatul i-a provocat persoanei respective o vătămare nepatrimonială a drepturilor şi intereselor legitime privind exercitarea atribuţiilor unui post pe care îl ocupase prin concurs, cât şi o pagubă patrimonială reprezentată de diminuarea salariului.

În perioada 2009 – 2014, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în scopul obţinerii direct sau indirect a unui folos patrimonial pentru sine sau pentru altul, a efectuat următoarele acţiuni:

-a aprobat virarea sumei de 100.000 lei către Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa la solicitarea acestei instituţii, pentru achitarea unui avans către un hotel, în condiţiile în care acesta este deţinut de o societate la care inculpatul deţine 25% din părţile sociale,

-a finanţat echipa de handbal a municipiului Constanţa, în mod ilegal, de la bugetul judeţean, cu suma de 3.750.000 lei, iar din această sumă clubul sportiv, al cărui preşedinte era tot el, a achitat societăţii la care inculpatul deţinea 25% din părţile sociale, suma de 113.032 lei,

-a încheiat 7 contracte de prestări servicii, cu trei firme, la care asociat este o persoană aflată în relaţii comerciale cu inculpatul şi a efectuat plăţi din fonduri publice în temeiul acestor contracte, în mai multe rânduri, în cuantum total de 13.365.903,94 lei (peste 3.000.000 euro).

În cursul anului 2012, inculpatul Zgabercea Cristian Bogdan, împreună cu inculpata Fundaţia Fantasio, a disimulat realitatea prin ascunderea sursei impozabile sau taxabile, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale (impozitul pe venit datorat bugetului de stat), pentru veniturile plătite din fonduri publice pe baza unor contracte de sponsorizare, întocmite fictiv cu ocazia organizării a două festivaluri de muzică.

În acest sens, inculpatul Zgabercea Cristian Bogdan a înregistrat în contabilitate facturile emise de Fundaţia Culturală Thalia, prin inculpatul Părău Marcel Brâncoveanu şi a efectuat plăţi în temeiul lor, deşi cunoştea că operaţiunile comerciale facturate aveau un caracter fictiv, iar cheltuielile subsecvente erau nereale.

Aceste documente nu au fost însoţite de documente justificative, iar serviciile a căror plată se solicitase nu fuseseră recepţionate de către beneficiarii lor, aceştia din urmă cunoscând de altfel şi împrejurarea că Fundaţia Thalia nu le prestase în fapt.

În această modalitate a fost prejudiciat bugetul de stat cu suma de 152.180 lei. Prejudiciul produs Unităţii Administrativ Teritoriale Constanţa este de peste 8 milioane de euro.

Până la momentul întocmirii prezentului rechizitoriu, Consiliul Judeţean Constanţa nu a comunicat dacă se constituie parte civilă în cauză, deşi i s-a solicitat acest lucru. În cauză, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui imobil aparţinând inculpatului Zgabercea Cristian Bogdan.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii."

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne