Unele specii de păsări par să se fi adaptat la mediul radioactiv din jurul Cernobâlului (studiu)
(photos.com)
Rezultatele cele mai recente ale unei echipe de cercetători, care a analizat mai mulţi ani zona contaminată de radiaţii din jurul locului unde a avut loc catastrofa nucleară de la Cernobâl, au indicat că unele specii de păsări par să se fi adaptat la mediul radioactiv, prin producerea unor niveluri mai ridicate de antioxidanţi de protecţie, relatează publicaţia New York Times.
Pentru aceste păsări, explică biologul Timothy Mousseau de la Universitatea din Carolina de Sud (şeful echipei de cercetare), expunerea cronică la radiaţii pare a fi un fel de 'selecţie nenaturală', care a generat o schimbare evolutivă.
Radiaţiile ionizante, cum ar fi cele produse de cesiu, stronţiu şi de alţi izotopi radioactivi, afectează ţesutul viu în mai multe moduri, cum ar fi prin ruperea lanţurilor de ADN. O doză destul de mare - de câteva mii de ori mai mare decât nivelurile din pădure - poate provoca boala sau moartea. Acest lucru s-a întâmplat în cazul a zeci de tehnicieni şi de pompieri de la centrala de la Cernobâl, atunci când reactorul 4 a explodat la 26 aprilie 1986. Ei au fost expuşi la doze letale - în multe cazuri, în doar câteva minute -, iar organele şi ţesuturile le-au fost atât de grav deteriorate încât au murit în câteva săptămâni.
Cu toate acestea, doze relativ mici de radiaţii, chiar şi pe o perioadă lungă de timp, pot avea un efect redus sau chiar nul. Dozele mai mici pot provoca însă mutaţii genetice, conducând la cancer şi alte probleme fizice care pot apărea pe perioade mai lungi şi pot afecta reproducerea şi longevitatea.
Pe de altă parte, unii cercetători au contestat studiile lui Mousseau şi ale colaboratorilor săi, publicate recent în revista Funcţional Ecology, argumentând că este dificil să se demonstreze că nivelul de radiaţii din zona de excludere, care acoperă aproximativ 1.000 de kilometri pătraţi, a avut un efect vizibil. Au existat, de asemenea, relatări anecdotice despre populaţii masive de animale în zonă, sugerând că lipsa de activitate umană a făcut ca aceasta să se transforme într-un paradis pentru animalele sălbatice.
Mousseau respinge însă ideea că zona este un fel de Eden post-apocaliptic, însă recunoaşte că rezultatele ultimului său studiu i-au dat de gândit, în condiţiile în care acestea au indicat că există un fel de adaptări care ar putea permite unor creaturi - cinteze şi piţigoi mari în acest caz - să se dezvolte în zonă.
Rezultatele sugerează, de asemenea, că în unele cazuri nivelurile de radiaţie ar putea avea un efect invers. Astfel, păsările din zonele cu expunere la radiaţii mai mari să prezinte o mai mare adaptare şi, prin urmare, mai puţine daune genetice decât cele din zonele cu un nivel de radiaţii mai scăzut.
