Ultimul lot de pesticide periculoase, eliminat din raioanele Ialoveni şi Anenii Noi

Peste 150 de tone de pesticide solide din raioanele Ialoveni şi Anenii Noi, colectate cu sprjinul proiectului NATO "Parteneriat pentru Pace", au fost evacuate luni şi transportate de la depozitele din Dănceni în Polonia, unde vor fi distruse.

La ceremonia de încheiere a proiectului în aceste localităţi au participat premierul Iurie Leancă, ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa, ministrul Mediului, Gheorghe Şalaru, şi ambasadori ai statelor care au oferit asistenţă în cadrul acestui proiect. Premierul a adus mulţumiri României pentru eforturile depuse în calitate de stat lider pentru realizarea proiectului, Poloniei, care primeşte deşeurile de pesticide pentru distrugere, şi Ucrainei, care acceptă tranzitarea acestora pe teritoriul său.

"După eliminarea acestor pesticide, cetăţenii vor avea parte de condiţii de viaţă mult mai bune. De asemenea, vom avea posibilitatea să cultivăm produse cu grad de securitate alimentară sporit, obiectiv important în contextul liberalizării comerţului cu UE", a spus premierul, precizând că următoarele obiective ale guvernului, după eliminarea pesticidelor, vizează lucrări de tratare a solului şi a apei.

Ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa, a menţionat că acest proiect denotă utilitatea forţelor militare în scopuri paşnice. Până în prezent, în cadrul programului "Parteneriat pentru Pace" au fost evacuate în totalitate pesticidele periculoase din raioanele Basarabeasca şi Taraclia (2013). Pe parcursul anului curent, urmează să fie evacuate pesticide din alte 12 raioane.

Proiectul privind distrugerea pesticidelor şi produselor chimice periculoase din Moldova este aplicat în contextul Acordului încheiat între guvern şi Organizaţia pentru Întreţinere şi Aprovizionare a NATO privind distrugerea pesticidelor şi produselor chimice periculoase din Republica Moldova, pentru anii 2013-2014, semnat în iunie 2011, la Bruxelles.

Pentru aplicarea proiectului s-au strâns circa 2,2 milioane de euro, dintre care 325 mii euro reprezintă contribuţia Moldovei, restul banilor fiind donaţi de România - stat lider al proiectului, Belgia, Norvegia, Irlanda, Cehia, Turcia, Bulgaria, Luxemburg, Estonia şi Finlanda.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe