Tudose: Cei din PSD ştiu că guvernarea e pe final, sunt ca în ultima zi la mare, când stai pe plajă toată ziua, că mâine pleci

Mihai Tudose
Mihai Tudose (Epoch Times România)

Liderul Pro România Mihai Tudose a afirmat miercuri, în cadrul unei declaraţii de presă la Parlament, că cei din PSD sunt conştienţi că mai au puţin şi trebuie să plece de la guvernare, astfel că se comportă precum un turist la mare în ultima zi de concediu: „Stă pe plajă toată ziua ştiind că mâine pleacă”.

Întrebat de jurnalişti ce crede despre moţiunea de cenzură, dacă are sau nu şanse, Tudose a replicat: „Orice moţiune de cenzură are o şansă cel puţin teoretică. Această moţiune are şansă şi practică, pentru că din ce am vorbit cu o mulţime din parlamentarii PSD nu sunt foarte încântaţi de ceea ce se întâmplă”.

În ce priveşte posibilitatea ca sociali-democraţii să voteze moţiunea de cenzură sau să stea în banca lor, colegul de partid al lui Victor Ponta şi-a exprimat speranţa „că se vor trezi”.

„Poate vor sta în bancă, poate unii se vor mai foi, că nu poţi sta la nesfârşit în bancă, amorţeşti, te mai mişti. Dacă cineva îşi asumă, îşi va asuma, va veni şi va vota”, a precizat Tudose.

Mihai Tudose a fost chestionat de către jurnalişti dacă va merge la Bruxelles să preia mandatul de europarlamentar.

„În principiu, da, dacă nu se întâmplă nimic la Guvern, merg la Bruxelles. Dacă e nevoie să stau pentru Guvern, rămân aici”, a fost replica fostului şef al Executivului.

Cât despre faptul dacă ar accepta sau nu un portofoliu de ministru în cazul în care această moţiune va trece, fostul premier a răspuns:

„Într-un guvern serios, da. Ce ar însemna un guvern serios? Un Guvern serios cu un prim-ministru sănătos la cap, cu un program întreg la minte, pentru România”.

Cu toate că nu şi-l doreşte, Tudose nu exclude nici varianta locului de premier la Palatul Victoria: „Sorin Cîmpeanu îşi doreşte, dar dacă aşa se poate închide Guvernul, aşa o facem”.

Redăm dialogul pe care liderul Pro România l-a continuat cu presa la Parlament:

Reporter: Ce credeţi că voia să transmită Viorica Dăncilă ... ?

Tudose: Asta-i întrebare capcană! Să încercăm să desluşim ce vrea să transmită Viorica Dăncilă.

Reporter: Aţi fost în poziţia de premier...

Tudose: Da, dar eu n-am fost Viorica Dăncilă. Şi nu-mi doresc. Dumnezeule! Cum poţi să mă întrebi ce-aş face eu sau ce-a gândit Viorica Dăncilă. Nici ea nu ştie!

Reporter: Vă surprinde noua atitudine pe care o are Viorica Dăncilă, inclusiv faptul că este hotărâtă să păstreze puterea în PSD şi poate chiar să candideze? Poate fi unicul candidat chiar la Congres.

Tudose: Am luat-o de la capăt. Ce e în capul lui Viorica Dăncilă? Dumnezeule!

Reporter: Cum comentaţi situaţia din PSD, cu acest congres anunţat la finalul lunii?

Tudose: Eu cred că foarte multă lume din PSD, dintre decidenţi sunt conştienţi că e cântecul de lebădă. Mai au de stat un an, un an şi un pic şi încearcă să tragă de anul ăsta ca în ultima zi la mare, când stai pe plajă toată ziua, că mâine pleci. Ultima zi, cu supărare, dar stai pe plajă, te scoli dimineaţa, cam aşa se întâmplă acum, apropo de sezonul estival care începe”.

Reporter: Există posibilitatea ca PSD să iasă de la guvernare anul acesta? Ei să îşi dorească aceasta?

Tudose: Nu. Nu. Repet: e ultima lor zi de plajă, stau acolo, nu pleacă mai devreme.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne